Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 15°C | Anul XI Nr. 534

Breaking News

Război în Ucraina: A treia zi de invazie, Zelenski spune că a „deraiat” atacul Rusiei. Kievul se pregătește pentru a rezista unui nou asalt al soldaților lui Putin

Published

on

Forțele rusești au bombardat sâmbătă, pentru a treia zi consecutiv, orașele ucrainene cu artilerie și rachete de croazieră, dar forțele armate ale Ucrainei reușesc să țină pe loc invazia, capitala nu a putut fi cucerită, iar președintele Volodimir Zelenski transmite neîncetat mesaje de încurajare soldaților săi și, în același timp, face un tur de forță diplomatic deosebit în care cere ajutor militar și condamnarea Rusiei prin conversații telefonice cu numeroși lideri occidentali.

De cealaltă parte, în ciuda faptului că urmează noi măsuri contra ei, inclusiv o tot mai posibilă scoatere din sistemul financiar SWIFT, Moscova spune că nu se sinchisește de sancțiunile occidentale și nu se va opri până nu-și va atinge obiectivele.

Obiective care sunt departe de a fi îndeplinite, potrivit unui înalt oficial britanic, ce a remarcat și rezistența ”extraordinară”, ”incredibilă”, a forțelor ucrainene. Autoritățile de la Kiev continuă să distribuie puști, gloanțe și grenade populației și au anunțat că oricine se va afla pe stradă între orele 17.00 şi 8.00 va fi tratat drept inamic, în condițiile în care sunt așteptate atacuri terestre ale forțelor rusești.

Cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, LIVETEXT:

17:19 Germania urmează să aprobe livrarea a 400 de lansatoare de grenade în Ucraina, potrivit unui diplomat UE, citat de Reuters.

Advertisement

17:15 Toate unitățile ruse din Ucraina au primit sâmbătă ordinul de a relua ofensiva din toate direcțiile, a anunțat Ministerul rus al Apărării, scrie Reuters, citând RIA Novosti.

17:01 Ucraina acuză că marina rusă blochează o parte din Marea Neagră

16:57 Guvernul suedez a cerut, sâmbătă, excluderea completă a Rusiei din toate competițiile sportive, în urma invadării Ucrainei, ordonată de Vladimir Putin. Practic, niciun sportiv rus nu ar mai putea participa la vreo competiție sportivă pe teritoriul Europei.

Ca parte a sancțiunilor europene care vizează Moscova, Stockholm intenționează să convingă cele 27 de state membre ale Uniunii Europene să boicoteze complet orice legături sportive cu Rusia, pe întreaga durată a invaziei din Ucraina, a anunțat ministrul suedez al Sportului, Anders Ygeman, potrivit AFP.

16:47 Ministrul de Externe al Ucrainei: Țările occidentale au convenit să deconecteze Rusia de la sistemul de plăți SWIFT

16:43 SUA vor acorda un nou ajutor militar în valoare de 350 de milioane de dolari pentru Ucraina.

Advertisement

Washingtonul, care acuză Moscova că vrea să preia controlul asupra Kievului pentru a “decapita” guvernul ucrainean şi a instala o putere favorabilă Rusiei – a anunţat sâmbătă trimiterea unui nou ajutor militar Ucrainei, în valoare de 350 de milioane de dolari.

Tot mai multe țări și-au anunțat sprijinul pentru Ucraina în ultimele ore: Olanda a anunțat că va livra Ucraine “cât mai curând” 200 de rachete antiaeriene Stinger.

Cehia a anunțat că va trimite “în următoarele ore” arme în valoare de 7,6 milioane de euro, iar Belgia că va aproviziona Kievul cu 2.000 de mitraliere și 3.800 de tone de combustibil.

16:17 “Turcia nu a luat încă decizia de a închide strâmtorile pentru navele rusești”, declară un înalt oficial turc.

16:14 VIDEO Localnici din Cernihiv în fața tancurilor rusești, în încercarea de a le opri

Advertisement

16:11 Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, i-a cerut sâmbătă, într-o convorbire telefonică, omologului său rus, Serghei Lavrov, ca Rusia să pună capăt operațiunii militare din Ucraina, anunță AFP, citând o sursă diplomatică turcă.

Turcia a calificat în mai multe rânduri drept “inacceptabilă” invazia rusă din Ucraina.

Cavusoglu i-a transmis lui Lavrov că o nouă escaladare a tensiunilor militare “nu folosește nimănui”.

16:03 Zelenski sugerează că, într-o discuție cu Erdogan, că acesta i-ar fi spus că va interzice trecerea navelor de război rusești prin strâmtorile turcești, informație care dacă se dovedește adevărată va fi una de mare impact.

Într-o postare pe Twitter ce începe prin mulțumiri către președintele turc, Zelenski scrie că ”interzicerea trecerii navelor de război rusești în Marea Neagră și un sprijin militar și umanitar semnificativ pentru Ucraina sunt extrem de importante astăzi. Poporul din Ucraina nu va uita niciodată acest lucru!”

Advertisement

Dinspre Ankara nu vine la acest moment nicio precizare privind o asemenea măsură, doar confirmarea discuției telefonice și faptul că Erdogan i-a spus lui Zelenski că Turcia face eforturi pentru o încetare imediată a focului. și a exprimat, de asemenea, condoleanțe pentru ucrainenii uciși în atacul rusesc.

Turcia a spus ieri că nu poate împiedica navele de război rusești să intre în Marea Neagră prin strâmtorile sale, cum solicită Ucraina, din cauza unei clauze dintr-un pact internațional.

15:56 Ungaria va susține toate sancțiunile Uniunii Europene împotriva Rusiei și nu va bloca nimic, a declarat sâmbătă premierul Viktor Orban, la granița dintre Ucraina și Ungaria.

“Ungaria a spus clar, susținem toate sancțiunile, deci nu vom bloca nimic, așa că ceea ce premierii Uniunii Europenevor putea să convină, noi acceptăm și susținem”, a declarat el reporterilor în limba engleză.

“Acesta este momentul să fim uniți, este un război”, a spus el, adăugând că eforturile de pace sunt cele mai importante.

Advertisement

15:43 Belgia trimite 300 de soldați în România pentru forțele NATO și anunță că ajută Ucraina cu mitraliere și combustibil

15:28 România și-a retras toți diplomații de la Kiev / Anunțul Ministerului de Externe

15:13 Serviciul ucrainean al poliției de frontieră a transmis că Rusia a închis partea de nord-vest a Mării Negre pentru navigație.

“Prezența navelor și vaselor în această zonă va fi considerată o amenințare teroristă”, a precizat autoritatea ucraineană într-un comunicat.

15:08 Ministrul de Interne al Ucrainei, Denis Monastyrsky, spune că doar la Kiev voluntarilor le-au fost date peste 25.000 de puști automate și aproximativ 10 milioane de gloanțe și grenade, conform postului Nexta TV.

Advertisement

14:59 Rusia susține că invazia a fost suspendată vineri în speranța că se va putea negocia cu Ucraina, dar este repornită sâmbătă.

Trupele rusești au început sâmbătă să avanseze din nou în Ucraina, după ce președintele Vladimir Putin a întrerupt ofensiva vineri, în așteptarea unor discuții cu Kievul care nu au mai avut loc, a transmis Kremlinul.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat, de asemenea, într-un briefing, că Rusia se aștepta la sancțiunile impuse de Occident ca răspuns la invazie și că ia măsuri pentru a minimiza impactul acestora asupra economiei.

Peskov a continuat cu declarație cel puțin suprearealistă, aceea că, după ordinul lui Putin, trupele rusești s-au confruntat doar cu “grupuri de naționaliști”, nu cu forțele regulate ale armatei ucrainene.

14:48 România se retrage din Banca Internațională de Investiții în care Rusia este principalul acționar

Advertisement

14:47 Primarul Kievului: Oricine se află pe stradă între orele 17.00 şi 8.00 va fi tratat drept inamic / Metroul, transformat în refugiu

14:32 România închide spațiul aerian pentru aeronavele rusești.

14:27 Un soldat ucrainean de origine română, Andrei Dumbravă, a fost ucis după un bombardament al forțelor Moscovei asupra Odesei.

14:06 Guvernul britanic face presiuni asupra BP să vândă participaţia de 20% în compania rusă Rosneft

13:53 Franța a sechestrat o navă ce mergea spre Sankt Petersburg, suspectată că aparține unei companii rusești aflate sub sancțiunile Uniunii Europene, ambasada rusă a cerut imediat explicații.

Advertisement

13:52 Elizaveta Peskova, fiica purtătorului de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, a postat pe Instagram un mesaj împotriva războiului, conform Business Insider și Yahoo News. Ulterior, mesajul a fost șters.

13:38 Câți soldați ruși au murit după 3 zile de invazie? Rusia nu raportează nicio victimă, Ucraina spune că a lichidat câteva mii

13:20 VIDEO Zelenski spune că a “deraiat” planul de atac al Rusiei / Apel către poporul rus

13:08 „Am nevoie de muniție, nu de o plimbare”, le-ar fi răspuns Zelenski americanilor la oferta de a-l scoate din Ucraina, potrivit ambasadei țării sale din Marea Britanie.

13:00 Harta Conflictului actualizată:

Advertisement

sursa: hotnews.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Breaking News

ATAC SÂNGEROS LA CĂLĂRAȘI – DOUĂ PERSOANE REȚINUTE DUPĂ O TENTATIVĂ DE OMOR ÎN CARTIERUL DOI MOLDOVENI

Published

on

Duminică, 12 octombrie, în jurul orei 17:30, liniștea cartierului 2 Moldoveni din municipiul Călărași a fost tulburată de un incident violent petrecut în scara blocului J19. Doi tineri — unul dintre ei minor, în vârstă de 15 ani, iar celălalt identificat cu inițialele N.P. — au atacat cu brutalitate un bărbat, încercând, potrivit primelor informații, să-l ucidă.

Surse apropiate anchetei susțin că, după atac, cei doi agresori au fugit de la fața locului, unul dintre ei având hainele pline de sânge. Au fost văzuți în zona Școlii nr. 11, unde au urcat într-un taxi cu intenția de a se face nevăzuți. Fuga lor a fost însă de scurtă durată — echipajele de poliție aflate în teren au intervenit prompt, reușind să-i prindă în scurt timp în cartierul Oborul Nou.

Polițiștii criminaliști și procurorul de caz s-au deplasat imediat la fața locului, unde au început cercetările pentru tentativă de omor. Primele date indică faptul că atacul ar fi fost generat de un conflict spontan, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi între agresori și victimă.

La ora aceasta, zona blocului J19 era încă împânzită de forțe de ordine, iar anchetatorii efectuau cercetări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.

Advertisement

Vom reveni cu detalii oficiale din partea IPJ Călărași imediat ce acestea vor fi comunicate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

BUDEȘTI: CONSILIER LOCAL, LA ȘEDINȚĂ CU PISTOLUL LA BRÂU!

Published

on

Ședința Consiliului Local s-a terminat înainte să înceapă!

Scene ca-n filme la Budești, în județul Călărași! Un consilier local, Valentin Răducu, s-a prezentat la ședința ordinară a Consiliului Local cu un pistol la brâu, spre uimirea colegilor și a celor prezenți în sală.

Totul a pornit de la un amendament

Incidentul ar fi izbucnit în timpul dezbaterii unui proiect de hotărâre privind detaliile tehnice ale unui proiect de asfaltare.

Advertisement

Potrivit informațiilor obținute de Călărași Press, consilierul Valentin Răducu a formulat un amendament la acest proiect, iar în momentul votului, unul dintre cei opt consilieri PNL a votat în favoarea propunerii sale.

Gestul ar fi stârnit nemulțumirea primarului Mihai Ilie, care, potrivit surselor noastre, l-ar fi mustrat pe propriul consilier pentru decizia luată.

În urma acestui episod tensionat, primarul ar fi apelat numărul de urgență 112, anunțând că unul dintre consilieri este înarmat.

Poliția a intervenit imediat

Ședința a fost suspendată pe loc, iar o echipă a Inspectoratului de Poliție Județean Călărași – Compartimentul Arme și Muniții s-a deplasat la Primăria Budești pentru verificări. Polițiștii urmează să stabilească tipul armei, dacă aceasta era reală și dacă deținerea și purtarea ei respectă legea.

Advertisement

Amenințări și frică pentru siguranța familiei

Potrivit unor surse din localitate, consilierul Valentin Răducu, membru al Uniunii Salvați România (USR), s-ar fi aflat într-o situație de amenințare și pericol personal. În ultimele luni, acesta ar fi primit amenințări cu moartea, inclusiv la adresa unor membri ai familiei.

Sursele afirmă că bărbatul ar fi purtat arma din motive de autoapărare, în urma acestor incidente.

Explicația oferită de soția consilierului

O explicație suplimentară a venit din partea soției consilierului. Aceasta a precizat că atât Valentin Răducu, cât și ea dețin permis de port-armă, iar după ședință intenționau să se deplaseze la o instituție bancară pentru a depune o sumă de bani — motiv pentru care pistolul se afla asupra consilierului în momentul ședinței.

Advertisement

Ancheta este în desfășurare

Polițiștii continuă verificările pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și dacă arma era purtată legal în cadrul unei instituții publice.

Reprezentanții IPJ Călărași nu au transmis, până la această oră, un punct de vedere oficial.

Redacția Călărași Press va reveni cu detalii pe măsură ce ancheta avansează.

 

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Cod roșu de furtună la Călărași / Prefectul Laurențiu State: „Siguranța copiilor și a comunității este prioritatea noastră!”

Published

on

Serviciile de pașapoarte și permise ar putea fi mutate în Palatul Prefectural din Călărași. Prefectul Laurențiu State: „Este o variantă pe care o analizăm serios”

Cursurile școlare din județul Călărași, suspendate temporar din cauza codului roșu de ploi torențiale

La sediul Instituției Prefectului – Județul Călărași a avut loc, luni, o ședință de urgență a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocată și condusă de prefectul Laurențiu State, alături de subprefectul Valentin Deculescu. Discuțiile au vizat analiza situației meteorologice extreme care afectează județul în aceste zile.

În urma avertizării meteorologice de COD ROȘU de ploi torențiale, vânt puternic și fenomene periculoase, prefectul Laurențiu State a dispus, împreună cu membrii comitetului, suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ din județul Călărași pentru ziua de 8 octombrie 2025, măsură luată pentru protejarea elevilor și a cadrelor didactice.

„Siguranța copiilor și a comunității rămâne prioritatea noastră. Vă rugăm să evitați deplasările neesențiale și să respectați recomandările autorităților până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice”, a declarat prefectul Laurențiu State, făcând apel la calm și responsabilitate.

Măsura este preventivă și temporară, fiind luată în strânsă colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Călărași, autoritățile locale și structurile de ordine publică, care monitorizează constant situația din teren.

Autoritățile sunt în alertă maximă și pregătite să intervină acolo unde situația o impune. Instituția Prefectului – Județul Călărași anunță că va reveni cu informări periodice în funcție de evoluția vremii.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading