Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 7°C | Anul XI Nr. 538

Politică

VIDEO. În ce partid va merge fostul liberal Iulian Iacomi? Deputatul Coarnă nu-l vrea în PSD

Published

on

Excluderea din Partidul Național Liberal a primarului de la Lehliu-Gară, Iulian Iacomi, a tulburat puternic scena politică din Călărași. Politicienii locali își pun întrebări cu privire la decizia pe care o va lua Iacomi privind partidul în care va merge .

În conferința de presă de ieri, 10 februarie, desfășurată la sediul PSD Călărași, liderul orgnizației politice, Vasile Iliuță, a adus câteva precizări privind o posibilă venirea a fostului liberal Iacomi la PSD.

“Nu pot să vă spun decât un singur lucru. Am avut o discuție telefonică cu domnia sa. Are intenția de a veni în cadrul Partidului Social Democrat. Nu pot eu să decid… Să vină cu cerere și în Consiliul politic Județean va fi analizată. Pot să spun că am avut câteva discuții cu câțiva primari. Cererea nu va fi analizată mai devreme de repartiția sumelor pe proiectul Anghel Saligny, proiectul național care urmează să finanțeze investițiile din localitățile ale Partidului Social Democrat. Venirea unui primar înseamnă că afectează bugetul pe care-l va primi Partidul Social Democrat. Nu vreau să ne pronunțăm acum. Discuția domniei sale, dacă va face cerere, va fi după ce se vor semna ordinele de ministru, care sunt comunele finanțate ale Partidului Social Democrat”.

A PLECAT DIN PNL CA SIMPLU MEMBRU

Șeful PSD Călărași, Vasile Iliuță, a precizat într-una dintre declarații că liberalul Iacomi a părăsit PNL Călărași având calitatea doar de membri.

Advertisement

“Domnia sa a plecat din rândurile noastre doar ca simplu membru la PNL, nu putem face aprecieri, doar putem constata câteva lucruri. Decizia va fi clară, trebuie să fie jumătate plus unu din colegii mei din Consiliul Politic Județean. Un vot negativ văd că deja îl are (n.r. deputatul Dumitru Coarnă fiind foarte hotărât ca Iacomi să găsescă altă barcă politică), poate se abține domnul Cionoiu”, a concluzionat Iliuță.

Iliuță s-a abținut să facă aprecieri în plus, însă deputatul Coarnă n-a rezistat și i-a făcut o scurtă caracterizare. 

Dumitru Coarnă: “Coarnă: Apropo de domnul Iacomi, Einstein spunea că nebunia este atunci când vii cu aceleași soluții și vrei să ai rezultate diferite. Nu poți veni cu aceleași soluții la nesfârșit, vei avea aceleași rezultate infracționale. O să vă spun care este părerea mea sinceră. Iulian Dumitrescu a scăpat județul de sub control și este metoda Calul Troian, amintiți-vă de Războiul din Troia, și încearcă acum prin 3-4 băieți din ăștia să introducă în Partidul Social Democrat povestea asta acoperită. Eu nu o să fiu de acord cu ea. Deranjează mult Vasile Iliuță, foarte bine, pentru că a făcut lucruri și eu o să-l susțin pe Vasile Iliuță. Asta e discuția de fond, ca să eliminăm orice dubiu din toată povestea asta.

Vasile Iliuță: 
Am avut o discuție telefonică cu domnia sa. Are intenția de a veni în cadrul PSD – nu pot eu să decid daca va fi primit în cadrul partidului. Să vină cu cerere și în consiliul politic județean va fi analizată această cerere. Pot să spun că am avut câteva discuții cu câteva primari și aici avem o singură remarcă: cererea domniei sale nu va fi analizată mai devreme de repartiția sumelor pe proiectul Anghel Saligny, proiectul național care urmează să finanțeze investițiile din localitățile ale PSD. Venirea unui primar înseamnă că afectează bugetul PSD și aici nu vrem să ne pronunțăm acum. Discuția domniei sale, dacă va face cerere.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Politică

Congresul PSD, semnal de unitate pentru Călărași. Sorin Grindeanu, ales președinte al partidului

Published

on

Liderii PSD Călărași au participat astăzi la Congresul Partidului Social Democrat, un eveniment marcat de alegerea lui Sorin Grindeanu în funcția de președinte al formațiunii.

Președintele organizației județene, Vasile Iliuță, a transmis că PSD își demonstrează forța prin oameni, echipe și unitate:
„Suntem pregătiți să continuăm, uniți și hotărâți, pentru Călărași și pentru România. Sub conducerea lui Sorin Grindeanu, partidul va merge mai departe cu responsabilitate, stabilitate și viziune”, a declarat acesta, mulțumind delegației PSD Călărași pentru solidaritate și implicare.

La rândul său, Marius Dulce, președintele organizației municipale PSD Călărași, a subliniat importanța acestui moment pentru direcția social-democrată la nivel național:
„Am transmis noului președinte întreaga noastră susținere pentru proiectele ce vor consolida echitatea și dezvoltarea. PSD trebuie să rămână aproape de oameni și să ofere soluții reale pentru fiecare comunitate.”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

Sorin Grindeanu, singurul candidat anunțat pentru șefia PSD. Congresul partidului, programat pe 7 noiembrie

Published

on

Congresul Partidului Social Democrat (PSD), în cadrul căruia urmează să fie aleasă noua conducere, va avea loc pe 7 noiembrie 2025, potrivit unei decizii adoptate luni de Consiliul Politic Național al PSD, reunit la Vila Lac.

Conform unor surse din interiorul formațiunii, actualul președinte interimar, Sorin Grindeanu, este până în acest moment singurul care și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al partidului.

Fiecare candidat la cea mai înaltă funcție din PSD trebuie să depună o listă cu propunerile pentru funcțiile de secretar general, prim-vicepreședinți și vicepreședinți, conform regulamentului intern.

Surse social-democrate au precizat că, pe lista lui Sorin Grindeanu, s-ar afla europarlamentarul Claudiu Manda, vizat pentru funcția de secretar general al PSD, și Victor Negrescu, propus pentru postul de prim-vicepreședinte.

Advertisement

Decizia privind calendarul congresului și validarea candidaturilor urmează să fie confirmată oficial în următoarele zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

PSD Călărași / Violeta Mușat, la Parlamentul European: „Formarea noii generații de fermieri este o prioritate pentru România și Uniunea Europeană”

Published

on

Informațiile au fost transmise de Organizația Județeană PSD Călărași. Reprezentanta României, Violeta Mușat, a participat la conferința „Promovarea învățământului tehnologic dual pentru dezvoltarea economică rurală: Agricultura în context european”, desfășurată la Parlamentul European, unde a vorbit despre necesitatea formării unei noi generații de tineri fermieri.

În cadrul evenimentului de la Bruxelles, Violeta Mușat a susținut importanța educației vocaționale duale (VET) ca instrument strategic pentru dezvoltarea rurală și tranziția verde în agricultură.
Aceasta a subliniat că este esențial ca România și Uniunea Europeană să pună accent pe formarea de noi generații de tineri bine pregătiți, continuând investițiile în infrastructura și echipamentele liceelor agricole. Totodată, a evidențiat necesitatea promovării învățământului dual, care oferă elevilor competențe relevante pentru piața muncii și pentru viitorul agriculturii europene.

„Nevoia primordială a UE și a României este de a crește noua generație de fermieri care să asigure securitatea alimentară și regenerarea mediului rural”, a transmis Violeta Mușat, adăugând că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își reconfirmă angajamentul pentru susținerea învățământului agricol.

Evenimentul s-a desfășurat la Parlamentul European, în Regiunea Capitalei Bruxelles, și a reunit reprezentanți ai statelor membre, specialiști în educație agricolă și factori de decizie implicați în dezvoltarea mediului rural.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading