Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 548

Politică

LIVE – PSD Călărași prezintă noii subprefecți ai județului

Published

on

Județul Călărași are, începând de astăzi, doi subprefecți noi. Virgil Diaconu si Eugen Ilie fac parte din Partidul Social Democrat. Evenimentul de învestire a celor doi s-a desfășurat la sediul Prefecturii Călărași.

Numirea celor doi subprefecți face parte din protocolul coaliției de guvernare, prin care cele doua funcții să fie atribuite membrilor PSD. După ceremonia de la Prefectură cei doi au susținut declarații la sediul organizației județene a PSD Călărași.

PRESA NU A AVUT ACCES 

Presa venită la Prefectura pentru a participa la evenimentul de învestire a noilor subprefecți a fost ținută la ușă. Prefectul Valentin Barbu știa foarte clar că este pandemie și presa are nevoie de condiții pentru a nu se crea aglomerări de persoane. Chiar și așa, prefectul a decis să nu permită accesul jurnaliștilor în instituție. Astfel, toți reporterii și cameramanii au fost nevoiți să se înghesuie pe scări pentru a obține imagini și declarații.

https://youtu.be/3fD714NQJLY

Advertisement
Constantin Tudor: Urmăresc scena politică locală, ca orice om interesat de soarta cetății și am constatat în mai multe rânduri, cu părere de rău, faptul că Prefectura, dincolo de litera legii, a faultat unele inițiative în interesul județului Călărași. Fără să dau nume aici, consider că prefectul, chiar dacă este numit politic, pentru că și eu în două rânduri am fost numit politic. Văd aici câțiva reprezentanți ai mass-media locală care nu o dată mă tachinau cu întrebările lor și nu mi-a fost jenă niciodată să răspund acestor întrebări. Amintiți-vă că ne întâlneam săptămânal și tot ce se afla în județ, aflați primii. Acesta este și rolul al reprezentantului Guvernului în teritoriu și bineînțeles al mediei locale.
Cred că trebuie depășite orice patimi politice. Mai ales acum într-o coaliție în care două partide importante, PSD și PNL, și-au asumat o mare responsabilitate. Sper ca cei doi colegi, eu spun colegi, pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. Sper ca cei doi colegi să reușească să facă o echipă la nivelul prefecturii județului Călărași. Dacă cineva mai are și urechi să audă, aș spune doar atât: în momentul în care am revenit la Inspectoratul Școlar General, în funcția de adjunct, cineva i-a spus inspectoarei generale în funcție la vremea respectivă „vezi, lui Tudor să nu-i dai nicio atribuție”. Doamna respectivă, pentru că este o doamnă, i-a replicat doar atât: „păi credeți că lui Tudor trebuie să-i dau eu atribuții, ăsta și le ea singur”.
Sper ca din ceea ce v-am povestit astăzi, cei doi colegi să tragă concluziile de rigoare. Legea prevede niște lucruri, dar dincolo de ce prevede legea, trebuie să fie respectul foarte de cetățean. Funcția de subprefect este o funcție cu mari responsabilități și cred că trebuie să ți le asumi și să le exerciți cu bună credință.
Eugen Ilie: E o funcție cu multe responsabilități și care implică așa multă determinare. Ne propunem să ne aducem și noi aportul în interesul cetățeanului și cumva să îmbunătățim relația cu Prefectura în acest moment. Discursul meu va fi unul scurt, o să vă țin la curent cu ce se va întâmpla acolo și cu ce vom întâmpina pe parcurs. Eu consider că această investirea a mea și a colegului meu, Virgil Diaconu, este de bun augur și cu siguranță ne vom aduce reportul așa cum am mai spus în interesul cetățeanului, pentru că ăsta este și trendul în echipa noastră, să ajutăm să se miște lucrurile într-o direcție bună.

Virgil Diaconu: “E o căsătorie din interes, nici mie nu îmi place mireasa, dar îmi plac banii lu’ socră-miu”

“Azi este 13,  ziua care mie îmi aduce noroc pentru prima oară de când fac politică. Este o zi mare pentru mine. Sunt mândru că partidul s-a orientat către mine. În schimb, simt o mare povară și o mare obligație. Mă știți un om vesel și un de echipă. Din acest moment, am devenit persoană juridică, nu prea mai sunt persoană fizică și va trebui să facem ceva și pentru orașul ăsta. Eu vin în prefectură cu mâna întinsă către prefectul Barbu. Nu am niciun război personal cu dumnealui și vreau să înțeleagă că dacă nu vom face echipă, nu vom face decât rău județului Călărași. Noi suntem într-o luptă acerbă cu celelalte județe ca să accesăm banii din PNRR. Dacă nu vom putea face echipă împreună, vor lua alte județe acești bani. Avem obligația morală să fim uniți și să putem ajuta UAT-urile, Consiliului Județean și tot ce înseamnă județul Călărași să smulgem câți mai mulți bani europeni. Știți că au intrat ieri 1,9 miliarde de euro. Noi stăm bine ca proiecte, județul Călărași. Nu mai avem nevoie de frâne puse și de Instituția Prefectului. De aceea, vreau să îl rog pe domnul Barbu să primească prietenia noastră și să aibă  încredere.
E o căsătorie din interes, nu-mi place nici mie mireasa, dar îmi plac banii lui socri-miu. Îi întind o mână prietenească, vreau să îl ajut. Sper să înțeleagă mesajul meu. Are toată susținerea mea. Eu, împreună cu colegul meu Eugen, vom face decât să îl ajutăm și să ne ajutăm în a duce orașul ăsta mai departe.

FOSTUL SUBPREFECT, NICOLAE DUMITRU SE VEDE TOT ÎN ECHIPA VALENTIN BARBU

“Viitorul meu profesional mă va găsi, cel mai probabil, în echipă tot cu domnul prefect Barbu Valentin” a declarat Nicolae Dumitru.

Reacția fostului subprefect de Călărași, Nicolae Dumitru, nu a întârziat să apară după numirea celor doi subprefecți ai PSD.Dumitru a reacționat pe Facebook imediat după publicarea schimbării sale în Monitorul Oficial.

”În acești doi ani de pandemie și vremuri tulburi, am încercat ca întreaga mea activitate să ducă la îmbunătățirea actului administrativ și la crearea unui climat prielnic pentru performanță în administrația locală. Am conștientizat, încă de la început, că am o obligație față de cetățenii acestui județ și grija față de aceștia să fie veritabilă, ferindu-mă de acțiuni populiste și lozinci ieftine. Traversăm o perioadă dificilă, cu provocări fără precedent și greutăți pentru cetățenii acestei țări, astfel încât este nevoie, mai mult ca oricând, de o administrație orientată către aceștia, cu bun simț, corectitudine și respectarea legilor. Doresc să mulțumesc tuturor celor care mi-au fost aproape în demersul politic și administrativ: Guvernului României, domnului președinte Ciprian Pandea și implicit organizației județene PNL – Călărași pentru încrederea acordată, colegilor din cadrul Instituției Prefectului, conducerii instituțiilor deconcentrate, primarilor, secretarilor, și nu în ultimul rând, aș dori să le mulțumesc celor doi oameni valoroși, domnul general Marian Stoica, fost prefect al județului, și domnul Barbu Valentin, actual prefect al județului Călărași, pentru înțelegere, prietenie, sprijin și profesionalism.”, a scris pe Facebook Dumitru care a mai precizat că “Viitorul meu profesional mă va găsi, cel mai probabil, în echipă tot cu domnul prefect Barbu Valentin.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Politică

Diana Șoșoacă, braț la braț cu „dictatorul drogurilor”. Eurodeputata României, fotografii lângă Maduro, lider acuzat de narco-terorism, capturat de SUA

Published

on

În timp ce milioane de venezueleni fug dintr-o țară distrusă de sărăcie, foamete și represiune, Diana Șoșoacă, europarlamentar român, a ales să își facă poze la Caracas, foarte aproape de Nicolás Maduro, liderul pe care SUA și numeroase state occidentale îl consideră ilegitim și periculos.

În ianuarie 2025, Șoșoacă a publicat pe Facebook fotografii de la ceremonia de „învestire” a lui Maduro, lăudând vizita cu mesajul: „Impresii din Caracas”. În imagini, eurodeputata apare relaxată, aproape lipită de președintele venezuelean, într-o scenografie de propagandă a unui regim acuzat de fraudă electorală și represiune brutală.

Întrebarea-cheie a rămas fără răspuns: cine a plătit excursia? Diana Șoșoacă a refuzat să spună, susținând vag că „a fost invitată”. Parlamentul European s-a delimitat rapid, precizând că deplasarea NU a fost una oficială. Cu alte cuvinte, România nu avea ce căuta acolo – dar Șoșoacă a fost prezentă.

Maduro conduce Venezuela din 2013 și a transformat una dintre cele mai bogate țări în petrol într-un stat aproape falimentar. Hiperinflație, spitale fără medicamente, rafturi goale, milioane de refugiați. Alegerile din 2024 au fost catalogate drept trucate, iar opoziția vorbește deschis despre o dictatură mascată.

Advertisement

Mai grav, autoritățile din Statele Unite îl acuză pe Maduro de narco-terorism, susținând că ar fi colaborat cu carteluri de droguri pentru a inunda SUA cu cocaină. Potrivit declarațiilor publice făcute de Donald Trump, liderul venezuelean ar fi fost ținta unei operațiuni majore, iar procurorul general Pam Bondi a anunțat că acesta este inculpat pentru conspirație, trafic de droguri și deținere de arme de război.

În acest peisaj exploziv, Diana Șoșoacă nu a venit cu explicații, scuze sau distanțări. Nicio condamnare a abuzurilor. Nicio vorbă despre milioanele de oameni care trăiesc în mizerie sub regimul Maduro. Doar poze, zâmbete și tăcere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

Nicușor Dan ar putea fi demis din funcția de președinte. Un senator a inițiat deja o solicitare către Parlament

Published

on

Senatorul Ninel Peia, din Grupul PACE – Întâi România, a înaintat o cerere către Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, prin care solicită suspendarea președintelui României, Nicușor Dan, în temeiul articolului 95 din Constituția României.

Inițiatorii susțin că demersul are la bază peste o treime din semnăturile deputaților și senatorilor necesare pentru a iniția procedura.

Motivele invocate de inițiatori

În documentul oficial se arată că președintele ar fi depășit limitele rolului său constituțional și ar fi comis ingerințe grave în independența justiției. Printre principalele acuzații se numără:

– Declarații publice critice la adresa magistraților și CSM, considerate atacuri împotriva instituțiilor autonome.

Advertisement

– Anunțul privind organizarea unui referendum intern în rândul magistraților pentru a decide dacă CSM acționează în “interesul public”, iar în caz contrar să fie demis.

– Susținerea că aceste acțiuni subminează separația puterilor în stat și principiile statului de drept.

Inițiatorii susțin că astfel de gesturi sunt neconstituționale și creează un precedent periculos pentru democrația românească.

Ce propune președintele Nicușor Dan

Într-o conferință de presă susținută duminică, președintele a declarat că intenționează ca, în luna ianuarie, să inițieze un referendum în rândul corpului magistraților cu întrebarea simplă: “CSM acționează în interesul public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Potrivit acestuia, dacă magistrații vor răspunde că instituția nu operează în interesul public, CSM ar urma să fie reorganizat de urgență.

Următorii pași în procedura de suspendare

Conform Constituției, propunerea de suspendare poate fi inițiată dacă demersul este semnat de cel puțin o treime din membri Parlamentului. După validarea semnăturilor, documentul va fi adus la cunoștința președintelui și urmează consultarea Curții Constituționale. Dacă suspendarea este aprobată, în termen de 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintelui.

Advertisement

Reacții din societate și mediul politic

Diverse voci din mediul politic și juridic au reacționat deja la subiect, de la critici virulente din partea unor avocați și politicieni opozanți, până la avertismente privind consecințele pentru stabilitatea instituțiilor de forță din România.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

OFSD Călărași, prezentă la Comitetul Executiv Național al femeilor social-democrate. Direcțiile de acțiune pentru 2026, principalul subiect de pe ordinea de zi

Published

on

În cursul zilei de joi, 18 decembrie a.c., reprezentantele Organizației Județene a Femeilor Social Democrate Călărași au fost prezente la Comitetul Executiv Național al OFSD, desfășurat la București. Evenimentul a adus la aceeași masă lideri și membre OFSD din întreaga țară, într-un moment de bilanț și proiecție pentru anul care urmează.

Județul Călărași a fost reprezentat de senatoarea Daniela Mihai, Violeta Mușat, secretar de stat, Mirela Andreea Tache, președinta OFSD Municipiul Călărași și Georgiana Teodorescu, vicepreședinte OFSD. Acestea au participat la dezbateri axate pe consolidarea rolului femeilor în viața publică și pe direcțiile de acțiune stabilite pentru 2026.

Întâlnirea s-a desfășurat în prezența președintelui PSD, Sorin Grindeanu, Simonei Bucura-Oprescu, președinta OFSD la nivel național, și a Mariei Lazăr, secretar general al organizației. Discuțiile au vizat atât activitatea desfășurată în anul care se încheie, cât și provocările viitoare, cu accent pe implicarea activă a femeilor în procesul decizional și în dezvoltarea comunităților locale.

Dincolo de aspectele organizatorice, întâlnirea a avut și o notă aparte, specifică acestei perioade, prin momentele dedicate sărbătorilor de iarnă. Colindele și atmosfera caldă au oferit un cadru în care dialogul, responsabilitatea și solidaritatea au fost puse în prim-plan.

Advertisement

OFSD Călărași își reafirmă angajamentul pentru o societate în care femeile sunt ascultate, respectate și implicate activ, deciziile luate având la bază nevoile reale ale comunităților.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading