Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 11°C | Anul XI Nr. 532

Știri

RESPECTAREA MĂSURILOR DE PREVENIRE A RASPÂNDIRII SARS-CoV2, MONITORIZATE DE FORȚELE DE ORDINE

Published

on

RESPECTAREA MĂSURILOR DE PREVENIRE A RASPÂNDIRII SARS-CoV2, MONITORIZATE DE FORȚELE DE ORDINE

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, alături de celelalte structuri teritoriale ale M.A.I., au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

Forțele de ordine au desfășurat activități de verificare pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, terase, benzinării și la agenții economici de tip HORECA de pe raza administrativ-teritorială a județului Călărași.

În urma activităților de control,  au fost verificate 101 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 1.226 de obiective de interes și 422 autovehicule destinate transportului de persoane.

De asemenea, în vederea respectării măsurilor de siguranță, polițiștii au controlat 4.080 de persoane, dintre acestea  2.233 aflate în izolare sau carantină.

Advertisement

Totodată, polițiștii au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare. Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților, pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Fotbal

Egal pentru Dunărea Călărași în deplasarea de la Popești-Leordeni: 0–0 în etapa a 7-a din Liga 3

Published

on

Dunărea Călărași a încheiat la egalitate, scor 0–0, meciul disputat sâmbătă, 11 octombrie, pe terenul formației Sport Club Popești-Leordeni, în cadrul etapei a 7-a din Liga a 3-a, Seria 3.

Partida a fost una echilibrată, ambele echipe având momente bune de joc, însă fără a reuși să concretizeze ocaziile create. Dunărea a arătat soliditate defensivă și o bună organizare în teren, reușind să țină piept unei echipe recunoscute pentru forța sa pe teren propriu.

💬 Reprezentanții clubului au transmis, la finalul partidei:

„Un meci echilibrat, pe care îl încheiem cu un rezultat de egalitate. Continuăm lupta și ne pregătim pentru următoarea etapă!”

Rezultatul menține formația călărășeană în lupta pentru un loc fruntaș în clasament, iar atenția se mută acum spre următorul meci, unde echipa își propune să revină pe drumul victoriei.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Ionatan, băiețelul din Călărași bolnav de lupus, a ajuns cu bine la Milano – datorită oamenilor buni care i-au fost alături

Published

on

O poveste despre speranță, putere și oameni buni. Ionatan, băiețelul din Călărași care luptă cu lupusul, a fost transferat de urgență la Milano pentru tratament, cu ajutorul echipei minunate de la Asociația Blondie.

„De jumătate de oră am ajuns cu Ionatan la Milano. Ionatan suferă de lupus și miercuri era în terapie intensivă după ce boala i-a afectat rău inima. Venim acasă. Undeva după miezul nopții aterizăm în România. Mai putem. Mai putem”, au transmis vineri seara membrii Asociației Blondie, la finalul zborului medical 305.

Cazul lui Ionatan a fost făcut cunoscut opiniei publice pentru prima dată în anul 2025, printr-un apel umanitar publicat de ziarul Călărași Press, iar ulterior toate publicațiile locale s-au alăturat acestui demers, demonstrând că presa locală înseamnă mai mult decât știri — înseamnă comunitate.

Cu această ocazie, aducem mulțumiri tuturor colegilor din mass-media care au susținut cauza lui Ionatan: Ediția de Călărași, Actualitatea de Călărași, Televiziunea Călărași, Obiectiv de Călărași, Opinia de Călărași, Canal SUD, ArgumentPres.ro Informatia de Calarasi, precum și colegilor din județul Ialomița – Fresh FM și Ziarul Impact.

Advertisement

Totul a fost posibil datorită implicării oamenilor care au răspuns imediat apelului: Hidroelectrica, Proinstal, dar și oameni de bine care au știut, în liniște, să ajute. Printre cei care s-au implicat activ se numără și călărășeanul Rareș Ionescu, care a ajutat la organizarea transferului.

Asociația Blondie, coordonată de Adelina Toncean, continuă să ducă speranță acolo unde e cel mai greu. Fiecare zbor înseamnă o viață salvată, o familie întreagă care prinde din nou curaj. Ionatan este acum în siguranță. Revenim cu vești!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Amelia Giurcan critică lipsa toaletelor publice din centrul Călărașiului: „Un oraș civilizat nu își ascunde mizeria după garduri”

Published

on

Lipsa toaletelor publice din centrul Călărașiului, o „lecție de civilizație” eșuată. Amelia Giurcan critică dur administrația locală

În municipiul Călărași, problema toaletelor publice revine în atenția opiniei publice, după ce președinta USR Călărași, Amelia Giurcan, a semnalat într-o postare pe rețelele sociale situația „absurdă” din zona Piața Cuza Vodă, unde accesul la fostele grupuri sanitare este blocat, iar alternative decente lipsesc complet.

„În Călărași trăim paradoxul unei civilizații care funcționează cu program redus: toaletele publice se închid devreme, exact când orașul începe să se miște mai mult. În multe zone aglomerate nu există nicio toaletă publică, astfel că oamenii, neavând alternative decente, sunt împinși să caute soluții prin boscheți”, transmite Amelia Giurcan.

🚧 Toaleta din Piața Cuza Vodă, blocată de o construcție apărută „fix în fața ușii”

Potrivit acesteia, în zona centrală a orașului, lipsa grupurilor sanitare este accentuată de o situație bizară: vechea toaletă publică de lângă Primărie nu mai este accesibilă, pentru că în fața ușii a fost amplasată o construcție provizorie, ridicată pe un teren închiriat de administrație.

„Rezultă o combinație de batjocură urbanistică și dispreț față de oameni, care ridică semne serioase de întrebare privind legalitatea și logica deciziilor administrative din zonă”, a mai adăugat lidera USR Călărași.

🌳 Copaci tăiați, toalete blocate și lipsă de respect față de spațiul public

Giurcan a criticat și tăierea recentă a doi copaci mari și sănătoși din apropierea fostei toalete, considerând acțiunea „un semn clar al disprețului față de mediu și față de locuitori”.

Advertisement

Totodată, aceasta acuză administrația locală de „improvizații și favoruri post-electorale” și susține că problema igienei publice ar trebui tratată cu seriozitate, nu ignorată.

🏛️ Soluțiile propuse de USR

În finalul mesajului, Amelia Giurcan solicită Primăriei Călărași:

  • deblocheze accesul la fosta toaletă publică din Piața Cuza Vodă;

  • verifice legalitatea construcției amplasate în fața acesteia;

  • replanteze copacii tăiați;

  • și să extindă programul de funcționare al toaletelor existente, inclusiv seara și în weekend.

„Fără aceste minime condiții nu putem vorbi nici despre civilizație, nici despre un oraș care se respectă pe sine și pe locuitorii lui”, a conchis Giurcan.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading