Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 11°C | Anul XI Nr. 538

Știri

PSD/ M. Ciolacu: Acest guvern, care a adus haos și sărăcie, trebuie să plece acum!

Published

on

Liderii Partidului Social Democrat au dat astăzi publicității textul moțiunii de cenzură intitulată “STOP sărăciei, scumpirilor și penalilor! JOS GUVERNUL CÎȚU!”. Președintele Marcel Ciolacu a lansat o invitație “celor interesați să semneze moțiunea de cenzură” subliniind că guvernul trebuie să plece.

„Un lucru e clar! Acest guvern, care a adus haos și sărăcie, trebuie să plece acum! Iar pentru asta există o singură variantă: toți cei interesați să semneze alături de noi moțiunea de cenzură de mai jos! Fără șantaj, fără jocuri pe sub masă, fără interese obscure.

Așadar, stimați colegi de la USR: lăsați poveștile! Vreți să rămâneți în Guvern? Sau vreți – cu adevărat!- ca acest guvern să pice?

Așadar, stimați colegi de la AUR: lăsați poveștile! Vreți să vă faceți capital electoral pe spinarea românilor, pe dramele lor? Sau vreți ca Guvernul Cîțu să plece?

Advertisement

Aveți probleme cu textul? E ceva neadevărat? Haideți să stăm la aceeași masă și să-l discutăm! Pentru că, nu-i așa, cu toții ne dorim să scăpăm de Guvernul Cîțu!”, este mesajul postat pe Facebook de președintele Ciolacu

Iată în continuare textul integral al moțiunii de cenzură “STOP sărăciei, scumpirilor și penalilor! JOS GUVERNUL CÎȚU!”

„În vreme ce traiul românilor devine tot mai împovărat de lipsuri, guvernarea PNLUSR-PLUS-UDMR are o singură prioritate: lupta pentru putere!

În disperarea de a acapara toate resursele statului pentru firmele lor de partid, au abandonat total România și pe români.

În aceste condiții, singura soluție pentru ca România să iasă dintr-o continuă criză politică, economică și socială este ca Guvernul Cîțu să plece urgent de la conducerea țării: Guvernarea perdanților a sărăcit România!

Advertisement

Fiecare român este mai sărac cu 560 de euro după măsurile care au distrus puterea de cumpărare.

În plină explozie a prețurilor, în condițiile unei creșteri galopante a inflației, Guvernul nu a găsit altă soluție decât înghețarea pensiilor, alocațiilor și a salariilor.

Statisticile oficiale arată clar că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%. Cu toate acestea, prin lipsa măsurilor de compensare a pierderilor de venit, Guvernul PNLUSR-PLUS-UDMR, mult mai preocupat de lupta pentru putere în interiorul Coaliției, a preferat să condamne la sărăcie peste 7 milioane de români. Românii se confruntă cu explozia prețurilor și a cursului valutar!

Pierderea controlului asupra creșterii prețurilor la energie și combustibil a generat o inflație galopantă. Vârfurile de preț la gaze (+65%), electricitate (+45%) și combustibil (+54%) au antrenat explozia în lanț a prețurilor, mai ales la alimentele de bază (+14%) și medicamente (+25%).

Cursul valutar doboară, zi de zi, maxime istorice, ceea ce înseamnă, pe scurt, rate mai mari la credite, creșterea prețului facturilor și scumpirea bunurilor din import.

Advertisement

Dreapta a impus românilor o datorie care le amanetează viitorul! Datoria publică crește cu 1.700 de euro pe secundă. Fiecare român devine mai dator la finalul acestui an cu 2.300 de euro.

România riscă să deraieze economic, în condițiile în care creșterea datoriei publice este aproape dublă față de creșterea Produsului Intern Brut. Absorbția fondurilor europene este la pământ!

Planul Național de Redresare și Reziliență nu este aprobat nici acum, deși 18 state au deja aprobate planurile de relansare, iar 16 state deja primesc primele fonduri.

România riscă să piardă peste 60% din banii alocați pentru că nu va avea timpul fizic necesar contractării banilor. În acest timp, România mai are de atras încă 16 miliarde euro din exercițiul financiar 2014-2020, iar peste 3 miliarde euro pe proiecte ce vizează infrastructura apă-canal stau necontractate, riscând să fie pierdute prin dezangajarea fondurilor.

Capitalul românesc, condamnat la faliment!

Advertisement

Firmele românești au fost îngenuncheate: blocarea programelor de sprijin pe timp de pandemie a falimentat mii de IMM-uri. Antreprenorii au fost efectiv păcăliți, au cheltuit bani aplicând pentru măsura 3, care apoi a fost anulată. HoReCa n-a primit nici acum sprijinul promis.

Afaceri românești, construite cu greu, în ani de zile, au fost distruse în câteva luni de acest guvern de incompetenți. Numărul firmelor radiate în ultimele 7 luni este mai mare cu 34% față de 2020. Asta spune totul despre performanțele ale Guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR!

Agricultorii țării au fost umiliți. În loc să ajungă pe mesele românilor, munca lor e vândută pe nimic în străinătate !

Producătorii români au fost loviți nu doar de vreme, ci mai ales de incompetența de la vârful ministerului Agriculturii. În loc de sprijin, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR a servit fermierilor români doar minciuni. În loc de despăgubiri pentru secetă, Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR lea oferit producătorilor români doar piedici. În loc de acces la fonduri europene, agricultorii României au primit de la actualul Guvern doar uși trântite în nas.

Comunitățile locale au fost condamnate la subdezvoltare

Advertisement

Primăriile și Consiliile județene au fost obligate să aloce sume uriașe pentru lupta cu pandemia. Nici acum Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR nu le-a decontat acești bani !

De parcă nu ar fi fost de ajuns, același guvern incompetent a continuat și continuă să le arunce în cârcă o serie de cheltuieli sociale majore, în vreme ce resursele financiare promise se tot blochează… din cauza războaielor pentru putere dintre PNL și USRPLUS !

Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a ratat toate țintele asumate în Sănătate!

Românii simt pe pielea lor dezastrul provocat prin deciziile aberante și lupta pentru putere din Sănătate. Lupta Guvernării PNL-USR-PLUS-UDMR nu s-a dat practic cu pandemia, ci a zădărnicit combaterea și tratarea bolilor cronice. În numele unei iluzorii protecții, bolnavilor cronici le-a fost interzis accesul la tratament și servicii de prevenție!

Campania de vaccinare a fost compromisă. Testarea a fost abandonată total.

Advertisement

Spitalele sunt la fel de nepregătite la fel ca la debutul pandemiei, iar, după un an de zile, românii nu au acces, în continuare, la consultații, operații și tratamente.

Deși nici nu a început anul școlar, Guvernarea PNL-USR-PLUS-UDMR a făcut deja planurile de închiderea școlilor! “România Educată” a lui Iohannis este România haosului, improvizației și închiderii școlilor!

Regulile pentru desfășurarea noului an școlar, anunțate de miniștrii Educației și Sănătății, arată că școlile sunt la fel de nepregătite pentru noul val al pandemiei ca și anul trecut. Contradicțiile publice dintre cei doi miniștri întrețin incertitudinea a milioane de elevi, părinți și profesori.

Guvernarea este incapabilă să garanteze desfășurarea orelor cu prezență fizică, în condiții de siguranță. Și fac ce știu ei mai bine: închid școlile și trimit elevii și profesorii într-un iluzoriu on-line, distrugând generații întregi de copii! Dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria!

Guvernul României nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru infracțiunea comisă și care a executat și închisoare pentru fapta sa.

Advertisement

Culmea cinismului este că fostul deținut Cîțu reprezintă azi, în mod aberant, tocmai Coaliția celor care au promis pentru a accede la putere – uitând apoi să și voteze ! – Legea “fără penali în funcții publice”.

Fiecare zi cu Guvernul Cîțu în funcție este o încă o zi în care viața românilor va fi și mai afectată de sărăcie, dezvoltarea comunităților locale blocată, iar viitorul țării este marcat de o îndatorare toxică, care va sacrifica însă generații întregi!

De aceea, astăzi, întreg Guvernul Cîțu trebuie să plece!”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

TRAGERI CU MUNIȚIE DE RĂZBOI ÎN POLIGONUL „GUMELNIȚA”. CIRCULAȚIA, RESTRICȚIONATĂ ÎN ZONĂ

Published

on

Primăria Comunei Ulmeni a anunțat că joi, 27 noiembrie 2025, între orele 08:00 – 16:00, Inspectoratul Județean de Jandarmi Călărași va efectua trageri cu muniție de război în Poligonul „Gumelnița”, situat pe raza teritorială a municipiului Oltenița.

Autoritățile locale avertizează populația că, pe durata exercițiilor, circulația va fi interzisă pe drumurile din imediata vecinătate a poligonului, măsură necesară pentru prevenirea oricărui risc de accident.

Primăria Ulmeni recomandă locuitorilor și celor care tranzitează zona să respecte indicațiile personalului aflat în teren și să evite deplasarea în proximitatea poligonului pe tot parcursul desfășurării tragerilor.

Reprezentanții administrației locale subliniază că astfel de antrenamente sunt activități standard pentru structurile militare, iar restricțiile sunt impuse exclusiv pentru siguranța publicului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Percheziții în Călărași și București într-un dosar de trafic de droguri. Mai multe persoane, audiate de DIICOT

Published

on

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași și procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călărași au desfășurat, miercuri, 26 noiembrie, o amplă acțiune în două dosare penale ce vizează trafic de droguri de risc și mare risc, precum și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive.

Potrivit informațiilor oficiale, anchetatorii au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, atât în județul Călărași, cât și în municipiul București. Suspecții ar fi acționat pe parcursul anului 2025, timp în care ar fi procurat, deținut și comercializat droguri precum canabis și substanțe cristaline către consumatori din zonă.

Persoanele vizate au fost conduse la sediul DIICOT – BT Călărași pentru audieri, unde procurorii urmează să stabilească următorii pași în anchetă.

Acțiunea a fost sprijinită de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și de un echipaj canin al IPJ Călărași, precum și de jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Advertisement

Autoritățile amintesc faptul că, până la finalizarea procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege și de prezumția de nevinovăție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

BNR confirmă criticile PSD: Deputatul Ion Samoilă acuză Guvernul Bolojan de măsuri de austeritate care împing România spre recesiune

Published

on

DECLARAȚIE POLITICĂ
BNR arată negru pe alb ceea ce PSD a spus încă de la început: politica de austeritate impusă de premierul Ilie Bolojan a scăzut consumul
‼️Situația economică prezentată în această săptămână de Banca Națională a României ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice om politic. Creșterea accelerată a inflației, erodarea puterii de cumpărare și scăderea consumului sunt realități care afectează direct viața fiecărui român.
Raportul BNR arată limpede că politicile de înghețare a salariilor și a pensiilor, impuse de premierul Ilie Bolojan, au lovit în plin consumul și au amplificat efectele scumpirilor generate de liberalizarea prețului la energie și de creșterea TVA și a accizelor. În timp ce prețurile continuă să urce, de la energie până la produsele alimentare procesate, milioane de români sunt forțați să suporte greutatea unei ajustări făcute pe spinarea lor, nu prin politici economice sănătoase.
Veniturile nu cresc, însă facturile și coșul zilnic devin tot mai împovărătoare. Peste 2️⃣,2️⃣ milioane de pensionari sunt condamnați la o stagnare completă a pensiilor. În sectorul public, 1️⃣,3️⃣milioane de angajați rămân nu doar cu salariile înghețate, ci permanent amenințați cu tăieri de venituri, în timp ce prețurile cresc aproape de două ori mai repede decât în urmă cu câteva luni.
⚠️BNR avertizează explicit că toate aceste decizii conduc la o temperare severă a consumului, iar în 2026 venitul disponibil real al populației ar putea chiar să scadă. Este, de fapt, rețeta clasică pentru intrarea în recesiune: tăieri, austeritate, frânarea economiei și creșterea poverii pe umerii cetățenilor.
↪️Nu este o surpriză că producția industrială pentru bunurile de consum se scumpește într-un ritm crescător, că energia a explodat în urma eliminării plafonării și că industria alimentară înregistrează creșteri constante de prețuri. Acestea sunt consecințe directe ale unor măsuri prost concepute, care lovesc simultan în ofertă și în cerere, fără a genera niciun efect benefic asupra echilibrelor bugetare.
☑️Exact de aceea PSD a avertizat, încă de la început, că drumul ales de premierul Ilie Bolojan este greșit. O economie nu crește prin blocarea investițiilor, prin înghețarea veniturilor și prin sufocarea consumului intern. O economie crește prin stimularea producției, prin sprijinirea mediului de afaceri, prin crearea de locuri de muncă și prin măsuri care întăresc capacitatea industriilor românești de a performa.
➡️Toate aceste lucruri se regăsesc în Planul de relansare economică elaborat de PSD, care are la bază câteva direcții de acțiune care pot schimba în profunzime dinamica economiei românești. În centrul acestui demers se află dezvoltarea industriilor strategice, prin investiții noi, capabile să creeze valoare adăugată și să consolideze poziția României în economia europeană. Un alt element cheie îl reprezintă stimulentele fiscale dedicate companiilor care creează locuri de muncă și investesc în producție. Mecanismele de credit fiscal pot transforma investiția în forța de muncă autohtonă într-un avantaj real pentru firme și într-un câștig pentru societate. Pentru IMM-uri, PSD propune un set de instrumente de finanțare, garanții de stat și facilități de acces la capital, menite să le ofere stabilitate și resurse într-o perioadă economică marcată de incertitudine. Fără un sector al întreprinderilor mici și mijlocii puternic, nu poate exista inovație autentică și nici creștere durabilă.
✅️Un alt pilon este accelerarea amortizării investițiilor și susținerea activităților de cercetare-dezvoltare, măsuri care pot impulsiona modernizarea tehnologică și creșterea productivității în întreprinderile românești. Progresul economic depinde de capacitatea firmelor de a adopta tehnologii noi și de a dezvolta soluții inovatoare.
În același timp, PSD propune un cadru fiscal inteligent, care să aducă venituri suplimentare la buget prin lărgirea bazei economice, nu prin împovărarea ei. Doar o economie care produce mai mult poate susține financiar statul fără a afecta nivelul de trai al populației.
🔴Pe acest fundament solid se poate discuta serios despre un eventual „Pachet 3” de măsuri fiscale. Reforma nu poate veni prin tăieri și blocaje, ci prin încurajarea activității economice. Nicio un stat european dezvoltat nu a progresat reducând investițiile sau descurajând sectorul privat.
👉Raportul dat publicității de BNR nu face decât să confirme ceea ce avertizăm de luni de zile: austeritatea nu rezolvă problemele economiei, ci le agravează. Reducerea consumului nu consolidează bugetul, ci îl vulnerabilizează. Tăierea veniturilor nu stabilizează prețurile, ci amplifică dezechilibrele. România are nevoie de o guvernare care să înțeleagă faptul că dezvoltarea se bazează pe investiții și pe politici inteligente, nu pe experimentarea unor măsuri regresive care împing economia spre stagnare.
‼️Este momentul ca Guvernul să abandoneze acest drum periculos și să adopte soluții reale de creștere, așa cum propune PSD. România nu-și poate permite o nouă eră a austerității. Are nevoie de o strategie de dezvoltare care să protejeze populația, să stabilizeze economia și să redea încrederea în viitor. Doar investițiile pot pune economia românească pe traiectoria corectă.
Ion Samoilă,
Deputat PSD, Circumscripția electorală nr.12 Călărași

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading