Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 2°C | Anul XI Nr. 545

Știri

Primarul Aniel Nedelcu Pațurcă se mândrește cu proiectele demarate și finalizate

Published

on

Primarul comunei Borcea  prezintă proiectele pe care urmează să le implementeze. Aniel Nedelcu Pațurcă se mândrește cu cel mai ambițios proiect, respectiv introducerea unei rețele de gaze naturale. De asemenea, comuna Borcea va beneficia de noi lămpi ecologice de iluminat stradal începând cu săptămâna viitoare. Alte realizări importante ale primarului sunt asfaltarea aproximativ integrală a comunei, scăderea prețului apei de la 6 lei per metru cub la 3 lei, cât și planul de reabilitare și modernizare a căminului cultural din localitatea Pietroiu și construirea unei săli de sport.

“Comuna Borcea are 99% asfalt în comuna, se poate vedea cu ochiul liber. Mai avem într-adevăr acest procent de 1%, acele străduțe înguste, alei pietonale cu o lungime de aproximativ 200-300 de metri și o lățime de 2-3 metri, unde de abia am putut pătrunde cu utilajele pentru a face terasamentul drumului. Sper ca până la sfârșitul acestei veri, să reușim să facem și aceste alei pietonale. De ce nu, la sfârșitul anului să putem spune că Borcea este una dintre comunele care sunt 100% asfaltate. Mai avem anumite proiecte, proiecte care sunt în stadiul de a se finanța. Avem căminul cultural din satul Pietroiu unde am primit finanțare și avem contract semnat cu Compania Națională de Investiții (CNI). Vreau să facem și acolo un cămin modern, unul care, din păcate, din anii 1990 a fost ignorat. Mai avem o sală de sport semipolivalentă, nu la nivelul celei din Călărași, puțin mai mică. Aici am întâmpinat destule probleme, pentru că zona pe care am ales-o pentru construcție a fost inundabilă și a trebuit să mutăm locația. În sfârșit am intrat și aici în linie dreaptă, sper ca până la sfârșitul acestei luni să putem semna contractul de finanțare pentru sala de sport din comuna Borcea. Totodată, mai avem șanțuri și rigore de captare a apei pluviale, chiar și acum se lucrează la ele. Sperăm ca în cel mai scurt timp să reușim și modernizarea acestor șanțuri.
Mie, ca primar, îmi place să fac mai multă administrație și mai puțină politică. Se pare că unii au înțeles să facă mai multă politică și mai puțină administrație. Eu am ales să fac administrație, într-adevăr, avem nevoie de sprijin politic, dar trebuie să ne facem treaba în calitate de primari, să depunem proiecte, să ne luăm avize și după aceea să așteptăm bani europeni. Asta necesită timp, necesită drumuri între ministere, Consiliul Județean și avize.


Când am venit primar am promis că voi aduce apa în comună, deoarece apa era dată într-o delegare către RAJA Constanța pe 49 de ani la un preț destul de mare, undeva la 6 lei metrul de apă. Am reușit să reziliem acest contract după ce ne-am judecat aproximativ 1 an și 10 luni, iar astăzi prețul de apă este la 3 lei, practic la jumătate. Cu lipsă de modestie, nu știu câți primari din România au predat un mandat cu apa la 6 lei metrul cub și au adus-o la 3 lei. Le-am promis apa, am rezolvat-o. Am promis că vom avea asfalt în comunitate, am reușit să facem 64 de kilometri de asfalt în 2 ani, nu înseamnă puțin.

Primarul Aniel Nedelcu Pațurcă a reușit să monteze lămpile de iluminat stradal. A fost un proces greu din cauza licitației și legislației în vigoare. Au fost 11 inși, s-au contestat între ei și durează până se semnează contractul de atribuțiune de lucrări. Deși aveam contract de finanțare, nu aveam un câștigător. Am reușit să definim câștigătorul și sper ca săptămâna cealaltă să ne apucăm de montatul lămpilor. Vom monta lămpi în toată comuna, din stâlp în stâlp, inclusiv satul nou din zona Pietroiu și zona CAP-ului. Sunt lămpi ecologice, cu un consum de curent redus la jumătate comparativ cu actualele lămpi, ceea ce înseamnă o economie la bugetul local cu care reușim să asigurăm alte cofinanțări pentru proiectele viitoare.

Advertisement

Proiectul pentru introducerea rețelei de gaze naturale a comunei Borcea este o nouă provocare a mea. Mi-am luat un angajament în fața cetățenilor și sper să ducem și acest angajament la bun sfârșit. Suntem printre puținele comune din România care am reușit să avem 37 de avize, inclusiv avizul de la TransGaz pentru care am stat o lună și jumătate. Am mers personal la Mediaș și am reușit să aducem acest aviz de racordare de la rețeaua de transport, la rețeaua de distribuție, la stația de distribuție. Ultimul aviz, practic, ne dă dovada clară că proiectul a fost bun, avizele sunt valide, iar soluția de racordare este utilă. În acest moment, comuna Borcea are tot ce a depins ca mine în calitate de primar și autoritate publică locală, am reușit să obținem cele 37 de avize, mai avem nevoie de autorizația de construire și de sursa de finanțare.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Primăria Fundeni a ieșit la deszăpezit: utilajele au curățat străzile după ninsoare

Published

on

Primăria Fundeni, județul Călărași, condusă de primarul Gheorhiță Cărtușanu, a intervenit în noaptea trecută pentru curățarea străzilor acoperite de zăpadă.

Utilajele administrației locale au lucrat pe mai multe străzi din comună pentru îndepărtarea zăpezii și pentru a face circulația mai sigură. Scopul intervenției a fost ca șoferii și pietonii să se poată deplasa fără probleme, chiar și în condiții de iarnă.

Reprezentanții Primăriei le recomandă șoferilor să circule cu atenție și să aibă mașinile echipate corespunzător pentru sezonul rece. De asemenea, autoritățile spun că vor continua intervențiile ori de câte ori va fi nevoie, în funcție de evoluția vremii.

Primăria Fundeni mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și îi îndeamnă să dea dovadă de prudență și responsabilitate pe timp de iarnă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Problema farmaciei non-stop din Călărași rămâne nerezolvată. Autoritățile își pasează responsabilitatea, pacienții rămân fără medicamente noaptea

Published

on

farmacie calarasi

Municipiul Călărași continuă să nu aibă o farmacie non-stop, în ciuda obligației legale privind asigurarea continuității asistenței farmaceutice. Situația persistă de luni de zile, fără ca o soluție concretă să fie pusă în aplicare, în timp ce instituțiile implicate își pasează responsabilitatea.

Problema nu este una nouă. La data de 18 august 2025, CălărașiPress.ro a publicat primul articol prin care atrăgea atenția că municipiul reședință de județ riscă să rămână fără acces la medicamente pe timpul nopții. De atunci și până în prezent, situația nu doar că nu a fost rezolvată, ci s-a blocat într-un circuit instituțional fără finalitate.

Colegiul Farmaciștilor: „Este un serviciu public, nu o afacere”

Contactat de redacția noastră, președintele Colegiul Farmaciștilor Călărași, Postelnicu Doru-Viorel, a explicat că farmaciile private nu își permit să susțină financiar un program non-stop doar din resurse proprii.

Acesta subliniază că serviciul farmaceutic de noapte ar trebui tratat ca un serviciu public, similar altor gărzi medicale, și sprijinit financiar de stat sau de autoritățile locale.

Advertisement

Întâlnire cu Consiliul Județean: „Adresați-vă primăriilor și ministerelor”

Potrivit informațiilor transmise redacției, reprezentanții Colegiului Farmaciștilor au avut o întrevedere cu Consiliul Județean Călărași, însă fără un angajament concret. Soluția indicată de Consiliul Județean a fost ca demersurile să fie orientate către primării și către Ministerul Sănătății, instituția județeană neasumându-și direct finanțarea acestui serviciu.

În paralel, Colegiul Farmaciștilor din Călărași a solicitat sprijin și din partea Instituția Prefectului Călărași, pentru a identifica un cadru administrativ și legal care să permită intervenția autorităților.

DSP recunoaște problema, dar invocă lipsa banilor

Într-o adresă transmisă Colegiului Farmaciștilor, Direcția de Sănătate Publică Călărași admite importanța serviciului farmaceutic de gardă, însă precizează că nu dispune de fonduri pentru a susține financiar o farmacie non-stop.

DSP arată că finanțarea ar trebui asigurată de la nivel central, prin Ministerul Sănătății, mutând astfel problema din plan local într-un blocaj național.

Soluția? Parteneriat public–privat

În lipsa unei soluții clare din partea statului, Colegiul Farmaciștilor propune o variantă alternativă:

Advertisement

„Avem un model prin care primăriile constată necesitatea serviciului public de gardă și îl scot la licitație, în regim de parteneriat public–privat.”, a declarat Postelnicu Doru-Viorel pentru Călărași Press.

Acesta precizează că situația din Călărași nu este una izolată, iar impactul ar fi mult mai mare dacă problema ar fi ridicată oficial de structura națională a Colegiului Farmaciștilor, în dialog direct cu Ministerul Sănătății.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Noi victime ale sezonului de iarnă. Două autoturisme au intrat în coliziune în municipiul Călărași

Published

on

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, la ora 08:10, pe strada Sloboziei din municipiul Călărași, în zona sensului giratoriu.

Din primele informații, cele două mașini au intrat în coliziune chiar în interiorul sensului giratoriu, impactul având loc în condiții de carosabil umed și alunecos, specifice sezonului rece. La momentul producerii accidentului, traficul era intens, iar evenimentul rutier a dus la îngreunarea circulației pe ambele sensuri de mers.

Din imaginile surprinse reiese că avariile sunt preponderent materiale, nefiind vizibile urme care să indice rănirea gravă a ocupanților.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, care vor analiza dacă neacordarea de prioritate, neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția la volan au contribuit la producerea coliziunii.

Advertisement

Autoritățile le reamintesc șoferilor importanța prudenței în trafic, mai ales în zonele intens circulate și în condiții de iarnă, când distanța de frânare crește considerabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading