DOSAR PENAL PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE

DOSAR PENAL PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești, împreună cu cei din cadrul postului de poliție Crivăț, au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băturilor alcoolice.

La data de  25 august a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii au fost sesizați prin 112 de o persoană din orașul Budești, județul Călărași, cu privire la faptul că un bărbat circulă pe DJ 301 sub influența băuturilor alcoolice și se îndreaptă spre comuna Vasilați, județul Călărași.

În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la locul indicat și au oprit pentru control autoturismul descris de apelant, care era condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani din comuna Găneasa, județul Ilfov.

La testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și i-a fost suspendat permisul de conducere pe o perioadă nedeterminată, până la soluționarea cauzei.

 

 

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

DIICOT lovește clanul din Giurgiu

În noaptea de 1 spre 2 octombrie 2025, o operațiune

Cursurile Digital STARS continuă la Biblioteca Județeană Călărași. Noi grupe învață competențe digitale cu sprijin european

Biblioteca Județeană Călărași anunță continuarea programului „Digital STARS”, o inițiativă