Primăria Municipiului Călărași organizează Ziua Dunării, ediția a 8-a

Ziua Internaţională a Dunării pe care o aniversăm la 29 iunie înseamnă solidaritate între popoarele care împart acest bun comun, în ciuda diferenţelor de culturi şi istorii, având în schimb o dorinţă comună şi anume responsabilitatea de a proteja această resursă preţioasă.
 Marcarea Zilei Internaţionale a Dunării a fost instituită după semnarea, în 1994, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea de către Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR). Documentul, semnat la 29 iunie 1994, la Sofia, în capitala Bulgariei, oferă cadrul de cooperare al guvernelor, organizaţiilor neguvernamentale, instituţii de cercetare şi industrie, această dată fiind marcată la nivel internaţional la propunerea ţărilor dunărene şi sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea.
 Oficiali ai statelor situate în bazinul Dunării (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Republica Slovacă, Slovenia şi Ucraina) şi din partea Comisiei Europene au semnat documentul, aducând în atenţia opiniei publice necesitatea protejării Dunării. Ulterior, Convenţia a fost semnată de Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Muntenegru. România este depozitarul Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.
Ziua Internaţională a Dunării a fost sărbătorită pentru prima dată în 2004 pentru a marca zece ani de la semnarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.
 În acest context, Primăria municipiului Călărași va organiza duminică, 4 iulie, Ziua Dunării eveniment ajuns la a 8-a ediție și la care sunteți invitați cu mic, cu mare. Vom reveni cu detalii.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss