Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 35°C | Anul XI Nr. 524

Știri

Un tânăr este căutat în apele lacului Mostiștea, în dreptul localității Mânăstirea

Published

on

Pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Barbu Știrbei” intervin la această oră, pentru căutarea unei persoane de aproximativ 40 de ani, care a dispărut în apele lacului Mostiștei, în dreptul localităţii călărăşene  Mânăstirea.

Potrivit informațiilor oferite de ISU, căutările bărbatului posibil înecat au început în jurul orei 20.00, la fața locului fiind  mobilizate mai multe echipe de căutare, o barcă pneumatică, un echipaj SMURD și o autospecială de stingere.


Bărbatul ar fi plecat de la domiciliu în după-amiaza zilei de vineri, 25 Iunie a.c, să pescuiască pe lac. Persoane apropiate acestuia susțin că acesta obișnuia să consume alcool în timpul pescuitului.


ISU Călărași nu a reușit să intervină și cu cea de-a doua ambarcațiune cu motor din cauza condițiilor. Cu alte cuvinte, perimetrul unde se desfășoară căutări nu permite lansarea ambarcațiunilor motorizate la apă pentru că nu există rampă de lansare. Căutările vor fi reluate mâine la prima.

ISU Călărași informează

Un bărbat în vârstă de 42 de ani care s-a înecat ieri seară în jurul orei 20,18 în Balta Mostistea a fost găsit de scafandrii în această dimineață la ora 10.20

Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Chiselet împreună cu scafandrii din cadrul I.S.U. “Dealu Spirii” al municipiului București au căutat astăzi, 26 iunie 2021, trupul neînsuflețit al unui bărbat de 42 de ani, înecat în Balta Mostistea în seara zilei de 25 iunie.
Au fost efectuate căutări și seara trecută, timp de aproximativ două ore, însă trupul bărbatului nu a fost găsit.

Advertisement

În cursul acestei dimineţi s-au reluat căutările cu scafandrii și în jurul orei 10.20, trupul neînsuflețit al bărbatului în vârstă de 42 de ani a fost găsit și extras din apă.
Echipaje specializate de căutare salvare ale pompierilor călărășeni împreună cu un echipaj de scafandri de la Detașamentul Special de Salvatori din cadrul I.S.U. “Dealu Spirii” al municipiului București, au întreprins misiuni de căutare pe Balta Mostistea, în zona podului dintre Dorobanțu și Mănăstirea, pentru găsirea trupului barbatului înecat în seara precedentă.

S-a intervenit cu bărci cu motor și echipamentele specifice de căutare ale scafandrilor.
Pompierii militari împreună cu scafandrii de la Detaşamentul Special de Salvatori au extras trupul neînsufleţit şi l-au predat Serviciului de Medicină Legală.

Organele abilitate urmează să stabilească cu exactitate împrejurările în care persoana în vârstă de 42 de ani şi-a pierdut viaţa, sfârşind înecat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai

Published

on

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Constanța a menținut decizia primei instanțe. Pe 19 august s-au împlinit doi ani de la accidentul prin care a omorât doi tineri și a rănit alți trei. 

„Dosarul 2 Mai a ajuns la final. Totul a ramas cum știți. 10 ani de închisoare pentru Vlad Pascu. O poveste tristă,tristă”, a transmis avocatul, printr-o postare pe Facebook. Continuarea, aici.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Jandarmii din Călărași, în acțiune pe Canalul Siderurgic pentru prevenirea braconajului piscicol

Published

on

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași a desfășurat miercuri, 20 august, o acțiune de prevenire și combatere a pescuitului ilegal pe Canalul Siderurgic.

Pe parcursul activității, jandarmii au verificat zonele frecventate de pescari și au purtat discuții cu aceștia pentru a le reaminti prevederile legale care reglementează pescuitul sportiv și comercial.

🔹 În cadrul acțiunii:

  • au fost legitimate 10 persoane;
  • au fost controlate uneltele de pescuit utilizate;
  • nu au fost constatate fapte de natură penală și nu s-au aplicat sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Reprezentanții Jandarmeriei Călărași transmit că astfel de controale vor continua, atât independent, cât și în colaborare cu alte instituții, pentru protejarea resurselor acvatice și prevenirea activităților ilegale din zonă.

Cetățenii sunt încurajați să semnaleze orice situație de braconaj piscicol la numărul unic de urgență 112.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași: „Serviciul farmaceutic de noapte este un serviciu public și ar trebui susținut de autorități”

Published

on

În urma publicării materialului despre lipsa farmaciilor de gardă din municipiul Călărași, redacția Călărași Press a primit un punct de vedere din partea farmacistului Postelnicu Doru, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași.

Reamintim că, în discuția avută cu redacția noastră, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a subliniat faptul că farmaciile nu își permit să asigure program non-stop doar din resurse proprii, iar gărzile de noapte ar trebui tratate drept un serviciu public, sprijinit financiar de autoritățile locale și de Ministerul Sănătății.

Exemplul Bulgariei: cum sprijină statul farmaciile

Pentru a identifica soluții concrete, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a solicitat informații oficiale de la Uniunea Farmaceutică din Bulgaria. Într-un document transmis de președintele acesteia, Dimitar Marinov, sunt prezentate măsuri aplicate peste Dunăre pentru a susține continuitatea serviciilor farmaceutice.

Advertisement

Printre acestea:

  • Sprijin financiar direct pentru farmaciile deschise 24/7 sau pentru cele aflate în zone izolate.
  • Plăți suplimentare pentru serviciile de eliberare a medicamentelor compensate, de până la 15% din valoarea produsului (nu mai mult de 12,50 euro).
  • Reguli clare de adaos comercial, diferențiate în funcție de prețul medicamentului, pentru a asigura un echilibru între sustenabilitate și accesibilitate.
  • Control digitalizat al medicamentelor, care a redus fraudele și concurența neloială.

„În Bulgaria, farmacistul care face gardă de noapte nu mai este lăsat singur să suporte costurile. Statul intervine și compensează financiar acest serviciu public. Este un model pe care și România ar trebui să îl ia în calcul”, a subliniat farmacistul Postelnicu Doru.

În timp ce la Călărași oamenii rămân fără acces la medicamente după ora 23:00, vecinii bulgari au găsit soluții concrete prin care să mențină farmacii deschise non-stop sau să sprijine unitățile aflate în zone greu accesibile.

Întrebarea care rămâne este: cine își va asuma în România rolul de a transforma serviciul farmaceutic de noapte într-un adevărat serviciu public, așa cum se întâmplă deja peste graniță?

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading