Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 542

Administrație Locală

PMC / Actele de identitate pot fi eliberate solicitanților în termen de 5 zile

Published

on

𝐒𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥 𝐏𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐄𝐯𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭̧𝐚 𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̧𝐢 𝐚𝐧𝐮𝐧𝐭̧𝐚̆ 𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐚𝐜𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐟𝐢 𝐞𝐥𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐨𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐧𝐭̧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐝𝐞 𝟓 𝐳𝐢𝐥𝐞!
● Conform art. 15/OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea unui act de identitate este de până la 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului.
● În cadrul S.P.C.L.E.P. Călărași, termenul de eliberare a cărților de identitate este de 5 zile.*
*cu excepția cazurilor când sunt necesare verificări suplimentare
● În situația în care aveți o urgență și doriți eliberarea cărții de identitate într-un timp mai scurt, puteți solicita acest lucru printr-o cerere adresată șefului de serviciu. Cererea trebuie să fie însoțită de dovada urgenței dumneavoastră (bilet de avion în cazul unei plecări, acte medicale în cazul unei probleme grave de sănătate etc), iar serviciul nostru va încerca rezolvarea ei într-un timp mai scurt, în măsura posibilităților.
● Într-o situație deosebită ce poate justifica solicitarea eliberării actului de identitate într-un termen mai scurt decât cel stabilit, cetățenii se pot adresa și Direcției Comunitare de Evidență a Persoanelor a județului Călărași, cu sediul în mun. Călărași, b-dul. Republicii, nr. 50, jud. Călărași (ex: motive medicale, deplasare urgentă în altă localitate sau în alt sat, susținerea unor concursuri de admitere sau examene, efectuarea unor operații notariale/bancare/poștale etc.).
Eliberarea Actului de Identitatela: Expirarea termenului de valabilitate, modificarea datelor de stare civilă, anularea documentului, schimbarea sexului sau a fizionomiei.
𝐃𝐨𝐜𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐧𝐞𝐜𝐞𝐬𝐚𝐫𝐞:
– cererea pentru eliberarea actului de identitate;
– actul de identitate şi cartea de alegător, dacă este cazul;
– certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie, dacă este cazul, original şi copie;
– hotărârea de divorţ, definitivă şi irevocabilă, după caz, original şi copie;
– certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor, original şi copie;
– certificatele de naştere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, original şi copie;
– documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu şi, după caz, cel cu care se face dovada adresei de reşedinţă, original şi copie;
– chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate.
În cazul modificării numelui şi/sau prenumelui titularului, prenumelui părinţilor, a datei ori a locului de naştere, precum şi în situaţia schimbării sexului, se prezintă şi hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau, după caz, actul administrativ în baza căruia s-au modificat datele de stare civilă.
Programul de lucru cu publicul al Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Călărași este următorul:
– Luni, marti, joi – 08:00- 16:30
– Miercuri – 08:00- 18:30
– Vineri – 08:00-14:00
Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor eliberează un nou act de identitate în următoarele cazuri:
a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmează a fi preschimbat
b) dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, data ori locul naşterii, iar în cazul titularului unei cărţi electronice de identitate, şi prenumele părinţilor;
c) în cazul schimbării domiciliului
d) în cazul schimbării denumirii sau rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor;
e) în cazul atribuirii unui nou C.N.P.;
f) în cazul deteriorării actului de identitate;
g) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;
h) când imaginea facială din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
i) în cazul schimbării sexului;
j) în cazul anulării;
k) pentru preschimbarea actelor de identitate care nu se mai emit, dar sunt valabile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Consiliul Local Călărași, convocat în ședință ordinară pe 22 decembrie: educația, terenurile și energia, pe ordinea de zi

Published

on

pmc calarasi

Consiliul Local al municipiului Călărași este convocat în ședință ordinară luni, 22 decembrie 2025, începând cu ora 16:30, în sala de ședințe a Consiliului Local. Potrivit dispoziției semnate de primarul Marius Dulce, lucrările vor putea fi urmărite și prin mijloace electronice, respectiv aplicații de tip WhatsApp/SMS.

Ordinea de zi

Pe agenda ședinței se află nouă puncte, dintre care opt proiecte de hotărâre și capitolul „Diverse”.

Primul proiect vizează aprobarea rețelei școlare din municipiul Călărași pentru anul școlar 2026–2027, document care stabilește structura unităților de învățământ preuniversitar la nivel local.

Advertisement

Consilierii locali vor analiza, de asemenea, inițierea procedurii de vânzare a unor terenuri aparținând domeniului privat al UAT Municipiul Călărași, situate pe strada Corneliu Pantilie și pe strada Petre V. Haneș, terenuri pe care sunt edificate construcții aflate în proprietate privată.

Pe ordinea de zi se regăsesc și mai multe proiecte privind dezlipirea unor terenuri:

  • un teren arabil extravilan, în suprafață de 24.400 mp, Tarla 23;
  • un teren arabil extravilan, în suprafață de 41.700 mp, Tarla 26;
  • un teren situat în intravilanul municipiului, pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, în suprafață de 4.969 mp.

Un alt proiect important se referă la modificarea unei hotărâri de Consiliu Local adoptate în aprilie 2025, privind contractul de custodie și închiriere din cadrul proiectului de dotare a unităților de învățământ preuniversitar și conexe din municipiu, proiect finanțat prin PNRR – Componenta C15: Educație.

Totodată, consilierii vor discuta modificarea unei hotărâri din martie 2024 privind participarea municipiului la un program național coordonat de Ministerul Energiei, ce are ca obiect realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul entităților publice, inclusiv actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai proiectului.

Ședința se va încheia cu punctul „Diverse”, unde pot fi abordate și alte aspecte de interes local.

Deciziile adoptate în cadrul ședinței ordinare din 22 decembrie 2025 urmează să producă efecte în domenii precum educația, administrarea patrimoniului public și dezvoltarea investițiilor la nivelul municipiului Călărași.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Grădiștea | O nouă grădiniță modernă, finalizată și recepționată cu fonduri europene

Published

on

Vasile Matei - primar comuna Grădiștae

Comuna Grădiștea face un pas important pentru educația timpurie. Lucrările la Grădinița cu program normal din satul Grădiștea au fost finalizate și recepționate, obiectivul fiind realizat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014–2020.

Proiectul, intitulat „Construire grădiniță cu program normal, în sat Grădiștea, comuna Grădiștea, județul Călărași”, a fost finanțat prin Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, având ca scop creșterea accesului la educație pentru copiii de vârstă antepreșcolară și preșcolară, în special pentru cei expuși riscului de abandon timpuriu.

Noua unitate de învățământ va deservi 60 de preșcolari, care vor beneficia de activități educaționale desfășurate într-un spațiu modern, sigur și adaptat standardelor actuale, comparabile cu cele din mediul urban.

Valoarea totală a investiției se ridică la 1.553.699,50 lei, din care 1.479.476,11 lei reprezintă contribuția Uniunii Europene. Cofinanțarea asigurată de Primăria Comunei Grădiștea a fost de peste 30.000 de lei. Proiectul beneficiază de o perioadă de garanție de 36 de luni, iar contractul de finanțare a fost semnat la data de 18 octombrie 2019.

Advertisement

Finalizarea acestei grădinițe reprezintă o investiție esențială în viitorul comunității locale, oferind copiilor din Grădiștea condiții moderne pentru educație și dezvoltare încă din primii ani de viață.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Primăria Fundeni începe plata ajutorului pentru încălzire

Published

on

Gheorghiță Cărtușanu - primar comuna Fundeni -

Primăria comunei Fundeni, județul Călărași, anunță demararea plății ajutorului și a suplimentului pentru încălzirea locuinței, acordate persoanelor eligibile.

Potrivit informării oficiale transmise de administrația locală, plata va fi efectuată vineri, 19 decembrie, începând cu ora 11:00, la sediul instituției, pentru beneficiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Măsura vizează sprijinirea familiilor și persoanelor vulnerabile în sezonul rece, în contextul creșterii costurilor cu utilitățile. Autoritățile locale recomandă beneficiarilor să se prezinte cu actele de identitate pentru ridicarea sumelor aferente.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading