Municipiul Călărași, vizitat de Makita EU. Primarul Dulce: Suntem onoraţi de interesul manifestat de grupul Makita

Primarul Marius Dulce şi conducerea Direcţiei Programe şi Dezvoltare Locală au avut astăzi, la sediul Primăriei, o întâlnire de lucru cu directorul executiv al Makita EU, Gabriel Cătălin Anghel. Discuţiile au vizat identificarea posibilităţilor de implicare a corporaţiei japoneze în dezvoltarea învăţământului dual local, din perspectiva pregătirii forţei de muncă necesară în unităţile de producţie ale acesteia precum şi în organizarea unor târguri de job-uri pentru recrutarea candidaţilor eligibili.
„Este un prim pas în direcţia dezvoltării unei colaborări trainice şi benefice atât din perspectiva dezvoltării economice cât și a îmbunătățirii mediului educațional și social. Suntem onoraţi de interesul manifestat de grupul Makita în susţinerea învăţământului dual în municipiul Călăraşi şi îi asigurăm pe viitorii noştri parteneri de tot sprijinul. Uşa Primăriei rămâne deschisă, în continuare, pentru toate companiile locale şi naţionale care doresc să investească în infrastructura economică şi socială a Călăraşiului”, a declarat primarul Marius Dulce.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Depresia: Ce trebuie să știi cu adevărat despre această boală

Depresia – o boală reală, nu o slăbiciune Depresia este

Una caldă, una rece, pentru consumatorii de energie: Contoare inteligente, dar plătite din buzunar

Ce sunt contoarele inteligente, care devin obligatorii în România Contoarele