Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins, joi dimineață, 16 octombrie 2025, cu 19 percheziții la domiciliile mai multor persoane, inclusiv la sediul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București. Principala țintă este directoarea instituției, generalul Florentina Ioniță-Radu, într-un dosar penal pentru abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și uzurpare de calități oficiale.

Potrivit surselor judiciare, conducerea spitalului este acuzată că a semnat documente în locul ministrului Apărării pentru a plăti salarii suplimentare necuvenite. De asemenea, se investighează distribuirea preferențială de locuri de veci pentru vedete în Cimitirul Ghencea Militar 3. Prejudiciul estimat se ridică la 8,2 milioane de lei. Ancheta, care acoperă perioada 2020-2023, este în desfășurare.

Comunicat oficial DNA: „Procurorii militari din cadrul DNA – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către cadre medicale militare, a unor infracțiuni asimilate corupției, în perioada 2020-2023. Astăzi, 16 octombrie 2025, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații din București și Ilfov, dintre care una într-un birou al unei instituții publice, restul la domiciliile persoanelor fizice.”

Știre în curs de actualizare.

Advertisement

Marcel Petiot (1897–1946), un medic francez respectat și politician local, s-a transformat într-unul dintre cei mai infami ucigași în serie din istoria Europei, exploatând haosul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a-și satisface lăcomia și setea de sânge. Suspectat de uciderea a cel puțin 60 de persoane, majoritatea evrei disperați să scape de persecuțiile naziste, Petiot a fost condamnat pentru 26 de crime. Descoperirea a 23 de cadavre în pivnița casei sale din Paris, în 1944, a șocat Franța eliberată, dezvăluind un atelier al morții unde victimele erau otrăvite, jefuite și arse. Executat prin ghilotină în 1946, el a rămas un simbol al ororilor comise sub umbra ocupației germane.

Biografie timpurie și educație

Născut pe 17 ianuarie 1897, la Auxerre, în Franța centrală, Marcel André Henri Félix Petiot a crescut într-o familie modestă de funcționari poștali. De mic, a manifestat un comportament deviant: la 11 ani, a adus pistolul tatălui său la școală și l-a tras în clasă, iar la 17 ani a fost arestat pentru furt de corespondență, fiind declarat inapt mental pentru proces. A fost expulzat de mai multe ori din școli, dar inteligența sa nativă l-a ajutat să absolve liceul. Serviciul militar în Primul Război Mondial, unde a fost decorat cu Croix de Guerre, i-a accelerat studiile medicale: a absolvit Facultatea de Medicină din Paris în 1921, după un stagiu într-un azil de nebuni. Aceste experiențe timpurii par să fi hrănit o fascinație morbidă pentru moarte și control.

Crimele și metodele

Petiot a început cariera sa criminală devreme. Ca medic în Villeneuve-sur-Yonne, unde a fost ales primar în 1926, a fost implicat în dispariții misterioase: prima victimă posibilă a fost amanta sa, fiica unui pacient, care a dispărut în 1926. A fost condamnat pentru fraudă și furt de energie electrică, pierzând funcția de primar în 1931. Mutat la Paris în 1933, a continuat să prescrie droguri ilegale și să comită înșelătorii, dar crimele sale au escaladat în timpul ocupației naziste.

Între 1942 și 1944, sub pseudonimul “Dr. Eugène”, Petiot a creat o rețea falsă de evadare, promițând evreilor și rezistenților un drum sigur spre Argentina sau Spania contra sumei exorbitante de 25.000 de franci (plus bijuterii și valori). Victimele erau întâmpinate în casa sa de pe Rue Le Sueur nr. 21, în districtul Passage de l’Etoile, unde erau duse într-o cameră secretă. Acolo, le injecta cu un gaz letal (ciclón B sau sedative), le jefuia averea, apoi le ardea în soba pivniței sau le dizolva în acid. Gestapoul a investigat rețeaua în 1943, arestând complicii săi (Raoul Fourrier, Edmond Pintard și René Nézondet), dar Petiot a scăpat după o mită plătită de fratele său. Eliberat în 1944, a continuat crimele până la eliberarea Parisului.

Advertisement

Descoperirea crimelor

Pe 11 martie 1944, un miros insuportabil de carne arsă a atras atenția vecinilor și a poliției. În pivnița casei sale, autoritățile au găsit 23 de cadavre carbonizate sau dislocate, plus o groapă cu var și o sobă industrială folosită pentru incinerare. Printre resturi, au apărut pașapoarte false, haine și valori furate. Petiot, fugit între timp, a fost recunoscut pe 31 octombrie 1944 la metroul din Paris, sub pseudonimul “Căpitanul Valéry”. La percheziție, poliția i-a confiscat un pistol, 31.700 de franci și 50 de documente false. Investigațiile au legat crimele de 27 de victime identificate, dar estimările FBI-ului și ale experților francezi vorbesc de peste 60 de morți, multe nemărturii din cauza haosului războiului.

Procesul și condamnarea

Procesul lui Petiot, început pe 19 martie 1946 la Curtea Asize din Paris, a fost un spectacol media: 135 de capete de acuzare, inclusiv 27 de crime. Avocat celebru René Floriot l-a apărat, dar Petiot a susținut că era un erou al Rezistenței, ucigând doar “colaboratori naziști”. A recunoscut unele asasinate, dar a negat altele, descriind cu sânge rece metodele sale. Jurații nu i-au crezut, condamnându-l pe 4 aprilie 1946 pentru 26 de crime premeditate. Sentința: moartea prin ghilotină. Pe 25 mai 1946, la ora 5:06 dimineața, la închisoarea La Santé, Petiot a fost decapitat – prima execuție publică în Paris după eliberare. Ultimele sale cuvinte: “Nu mă tem de moarte. Sunt nevinovat.”

Moștenire

Cazul Petiot a expus vulnerabilitățile evreilor în Franța ocupată și corupția sub regimul Vichy. A inspirat cărți (cum ar fi “The Unspeakable Crimes of Dr. Petiot” de Thomas Maeder), filme (“Docteur Petiot”, 1990) și benzi desenate, fiind supranumit “Măcelarul de pe Rue Le Sueur” sau “Doctor Satan”. Procesul său a subliniat slăbiciunile justiției postbelice, iar casa crimei a fost demolată ulterior. Astăzi, Petiot reprezintă un capitol sumbru al istoriei medicale, amintind de abuzul de încredere în vremuri de criză.

Curiozități

• Petiot a fost decorat ca erou de război în Primul Război Mondial, dar în al Doilea a colaborat ocazional cu Gestapoul pentru a-și proteja afacerile.
• Soba sa de incinerare putea arde un cadavru în două ore, iar el vindea cenușa victimelor ca “trofee de rezistență”.
• La proces, a cerut să fumeze o ultimă țigară, dar cererea i-a fost refuzată; a murit calm, zâmbind ghilotinei.

Țesătorul satului (Ploceus cucullatus), cunoscut și sub denumirile de țesătorul cu pete sau țesătorul cu capul negru, este o pasăre fascinantă din familia Ploceidae, renumită pentru abilitățile sale remarcabile de a construi cuiburi elaborate și pentru penajul său colorat. Originară din Africa Subsahariană, această specie impresionează prin comportamentul său social complex și prin rolul său important în ecosistemele în care trăiește, fiind un simbol al ingeniozității în regnul animal.

Caracteristici fizice

Țesătorul satului este o pasăre de dimensiuni mici spre medii, cu o lungime de aproximativ 15-17 cm. Masculii, în special în sezonul de reproducere, sunt ușor de recunoscut datorită penajului lor vibrant: capul este negru, cu o mască distinctă, gâtul și pieptul sunt de un galben intens, iar spatele este pestriț cu nuanțe de verde și galben. În afara sezonului de reproducere, masculii seamănă mai mult cu femelele, care au un penaj mai discret, predominant brun-oliv cu pete gălbui. Ciocul conic și robust este ideal pentru manipularea fibrelor vegetale folosite în construirea cuiburilor. Dimorfismul sexual pronunțat al speciei este un factor cheie în atracția partenerelor.

Habitat și răspândire

Țesătorul satului este răspândit în Africa Subsahariană, din Senegal și Etiopia până în Africa de Sud. Preferă habitatele deschise, cum ar fi savanele, pajiștile, zonele agricole și marginile pădurilor, dar este frecvent întâlnit și în sate sau grădini, de unde și numele său. Trăiește în colonii mari, adesea în apropierea surselor de apă, cum ar fi râurile sau lacurile, unde vegetația abundentă oferă material pentru cuiburi. Este o specie sedentară, dar poate efectua deplasări locale în funcție de disponibilitatea hranei.

Comportament și hrană

Această pasăre este renumită pentru comportamentul său social și pentru construirea cuiburilor, considerate adevărate opere de artă. Masculii țes cuiburi elaborate în formă de glob, folosind ierburi, frunze și fibre vegetale, pe care le suspendă de ramurile copacilor sau de stuf. Aceste cuiburi sunt create pentru a impresiona femelele, care aleg partenerul în funcție de calitatea construcției. Un mascul poate construi mai multe cuiburi într-un sezon, iar femela selectează unul pentru depunerea ouălor.

Advertisement

Dieta țesătorului satului este variată, incluzând semințe, cereale, fructe și insecte. În zonele agricole, poate fi considerat uneori dăunător, deoarece consumă culturi de cereale. Este o pasăre zgomotoasă, comunicând prin ciripituri ascuțite și cântece ritmice, mai ales în coloniile aglomerate.

Reproducere

Sezonul de reproducere variază în funcție de regiune, fiind corelat cu sezonul ploios, când hrana este abundentă. Masculii își afișează penajul colorat și cuiburile pentru a atrage femelele. După ce femela alege un cuib, depune 2-4 ouă de culoare albăstrui sau verzuie, cu pete fine. Incubația durează aproximativ 12-14 zile, iar puii părăsesc cuibul după circa 17-21 de zile. Femela este principalul responsabil pentru clocire și hrănirea puilor, deși masculul poate contribui ocazional.

Statut de conservare

Țesătorul satului este clasificat ca „puțin îngrijorător” (Least Concern) pe Lista Roșie a IUCN, datorită distribuției sale largi și populației numeroase. Cu toate acestea, în unele regiuni, utilizarea pesticidelor în agricultură și defrișările pot afecta disponibilitatea habitatului. Specia este adaptabilă și prosperă chiar și în medii modificate de om, cum ar fi grădinile urbane sau plantațiile.

Curiozități

• Cuiburile țesătorului satului sunt atât de rezistente încât pot rămâne intacte ani, fiind uneori refolosite de alte specii de păsări.

• În unele culturi africane, țesătorii sunt văzuți ca simboluri ale muncii și creativității, datorită abilităților lor de construcție.

• Coloniile de țesători pot număra sute de indivizi, creând un spectacol vizual și auditiv impresionant în copacii plini de cuiburi.

Advertisement