Connect with us

Știri

Primarul Marius Dulce, despre proiectul Clubul Pescarilor: Timpul este scurt însă se lucreză intens, toată lumea s-a mobilizat şi cu certitudine vom finaliza acest proiect

Primăria Municipiului Călăraşi implementează proiectul cu titlul ”PROMOVAREA INCLUZIUNII SOCIALE PRIN ÎNFIINȚAREA UNUI CLUB AL PESCARILOR DUNĂRENI DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI”, finanţat din Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020; Prioritatea 4 a UE – O ocupare a forţei de muncă şi o coeziune teritorială sporită, Măsura 2.1 – Promovarea şi valorificarea produselor şi activităţilor specifice zonei.

Valoarea maximă nerambursabilă a proiectului este de 200.000 Euro (883.212,80 lei) inclusiv TVA, suma de care acest proiect beneficiază în totalitate şi, întrucât valoarea lucrărilor propuse şi a dotărilor obiectivului de investiţii este mai mare decât cea care se finanţează, Municipiului Călăraşi a adăugat contribuţia proprie în sumă de 739.036,86 lei.

𝑴𝒂𝒓𝒊𝒖𝒔 𝑫𝒖𝒍𝒄𝒆: „Am revenit la Clubul Pescarilor, obiectiv care trebuie finalizat până la jumătatea lunii mai. Timpul este scurt însă se lucreză intens, toată lumea s-a mobilizat şi cu certitudine vom finaliza acest proiect la termenul stabilit.

Am trecut apoi pe la Bazarul Big, acolo unde lucrurile se aşează. Cel mai probabil săptămâna viitoare îi vom da constructorului şi ordinul de începere a lucrărilor. Demolarea s-a finalizat şi a început organizarea de şantier. Aşa cum am mai declarat ne dorim să finalizăm lucrările până în septembrie-octombrie astfel încât cetăţenii să beneficieze de un comerţ civilizat iar comercianţii să nu mai stea în frig.

Advertisement

Tot vineri am trecut în revistă şi lucrările de pe străzile Luceafărului şi respectiv Zefirului. Am fost să finalizăm discuţiile vizând trotuarele şi pentru a aduce la acelaşi nivel gurile de canal astfel încât circulaţia să se realizeze în cele mai bune condiţii.

Am mai fost şi în alte zone ale oraşului pentru a identifica problemele cu care se confruntă cetăţenii. Chiar dacă unele străzi au fost asfaltate, s-a adunat apa dar împreună cu cei de la SC Ecoaqua vom găsi cât mai repede cu putinţă soluţiile de captare a apelor pluviale pentru a preveni degradarea asfaltului şi a elimina disconfortul cetăţenilor.

Suntem pe baricade, ştim ce avem de făcut pentru că suntem în contact permanent cu cetăţenii. Doar împreună putem construi un oraş mai frumos, mai curat.

Le transmit pe această cale tuturor călărăşenilor o primăvară cât mai rodnică.”

Advertisement

Știri

“Fițuici mâzgălite” și acte lipsă! Consilierul Iulian Neagu (AUR) cere explicații în ședința consiliului local „Ce ne dați voi, e bătaie de joc!”

Haos birocratic la Primăria Călărași! În ședința Consiliului Local din 26 iunie 2025, consilierul AUR, Iulian Neagu, a atras atenția în mod public asupra modului în care i s-a “răspuns” la o interpelare privind un contract de salubrizare. A cerut acte clare și procese verbale, dar a primit… „fițuici” și documente cu date mâzgălite cu pixul!

A trecut peste o lună și jumătate și am primit niște hârtii care nu se pot numi rapoarte. Sunt pline de greșeli. Nu mi-ați dat nici actul adițional numărul 1. Am primit direct numărul 2. Unde-i primul?!”, a întrebat indignat consilierul AUR.

Greșeli de începători sau bătaie de joc?

Mai grav, unele dintre documente aveau date „modificate la mână”, fără nicio explicație oficială. Raportul de deratizare, de exemplu, era semnat în… viitor! Sau trecutul anului 2000. Nimeni nu a știut să explice de ce.

Neagu: „E o prostie pe românește! Scrii cu pixul peste dată, tragi o linie și gata? Asta numiți voi transparență?”

Advertisement

„Nu știu, nu știu, poate n-au făcut”

Primarul Marius Dulce a recunoscut că nu știe dacă s-au efectuat lucrările cerute în martie sau aprilie. „Dacă n-au făcut, n-au făcut. Nu am ce să vă spun”, a explicat  edilul. Direcția tehnică a sugerat că ar putea fi vorba de amânări „din cauza vremii”.

Cerere clară: „Vreau toate documentele până la 28 aprilie!”

Consilierul Iulian Neagu a cerut din nou toate rapoartele și procesele verbale legate de contractul de salubrizare—în special pe zona de deratizare—până la data de 28 aprilie 2026. „Nu cer nimic exagerat. Vreau doar ce mi se cuvine: documente clare și la timp,” a insistat acesta.

Concluzia? Birocrație opacă și documente cu… pixul!

Scandalul arată că, dincolo de proiectele mari și fondurile europene, Primăria Călărași are de luptat cu un inamic la fel de periculos: incompetența și lipsa de transparență în comunicarea cu aleșii locali. Când consilierii sunt tratați cu documente scrise de mână, ce șanse mai au cetățenii?

Advertisement
Continue Reading

Știri

Deputat Mihai Gheorghe (AUR): „Guvernul lovește în viitorul României prin tăierea burselor studenților”

mihai gheorghe

Deputatul AUR Mihai Gheorghe: „Nu acceptăm ca bursele studenților să fie transformate în vouchere de austeritate!”

„Auzim vocea studenților! Bursele nu sunt un moft. Sunt un drept câștigat prin muncă, nu o favoare pe care o poate retrage guvernul după bunul plac!”

Deputatul AUR de Călărași, Mihai Claudiu Gheorghe, reacționează ferm la intenția actualului guvern de a modifica sistemul de burse studențești, sub pretextul așa-zisei „reforme bugetare”. Potrivit parlamentarului, transformarea burselor în simple „vouchere” sau „stimulente” fără garanții este un atac direct la viitorul tinerilor din România.

„Aceasta nu este o reformă. Este o formă de austeritate ascunsă, care lovește exact acolo unde România are cea mai mare nevoie să investească: în educație, în inteligență, în tinerii săi”, a declarat Mihai Gheorghe.

Advertisement

Acesta avertizează că eliminarea burselor reale și înlocuirea lor cu mecanisme vagi înseamnă, de fapt, descurajarea performanței și ignorarea nevoilor reale ale studenților. „Bursa de merit nu este un premiu de lux. Este o recompensă corectă pentru efort, o motivație și un sprijin real. Educația nu este o cheltuială – este singura investiție pe termen lung pe care un stat cu viziune o poate face.”

Parlamentarul călărășean îi îndeamnă pe studenți să ia atitudine și să își apere drepturile, declarând că AUR va susține în Parlament orice demers care să garanteze burse corecte, predictibile și accesibile.

„Dragi studenți, nu tăceți! Voi sunteți vocea viitorului acestei țări. Nu lăsați birocrații și contabilii austerității să vă fure șansa la o viață mai bună. România are nevoie de voi!”, a transmis deputatul AUR.

Advertisement
Continue Reading

Știri

Sprijin pentru peste 2 milioane de gospodării: Vouchere pentru consumatorii aflați în risc de sărăcie energetică

Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, inițiativa elaborată de Ministerul Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Energiei prin care persoanele aflate în risc de sărăcie energetică vor primi ajutoare pentru plata facturilor. Începând cu 1 iulie 2025, consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică.

Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară vor putea accesa acest sprijin.

„Venim în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. Este un gest de solidaritate și respect față de cetățenii care riscă să nu își poată plăti facturile. Vrem să asigurăm fiecărei familii un trai decent și acces la un serviciu esențial, precum energia electrică”, a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poștei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor.

Advertisement

Cererea se poate depune online, prin aplicația EPIDS gestionată și pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autoritățile locale și oficiile poștale vor oferi sprijin la completarea solicitării.

Continue Reading