Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 36°C | Anul XI Nr. 524

Știri

Dunărea Călărași, victorie cu Gheorghe Doja și remiză cu Fundulea!

Published

on

Dunărea Călărași, victorie cu Gheorghe Doja și remiză cu Fundulea! Ultima noutate din lot, un fundaș care a mai jucat pentru echipa lui Cristian Pustai

Reîntoarsă cu o săptămână mai devreme din cantonamentul de la Tărlungeni, unde n-a fost mulțumită de condițiile care i-au fost oferite, Dunărea Călărași a disputat sâmbătă, 30 ianuarie, două meciuri amicale, fiecare de câte 60 de minute.

Recolta Gheorghe Doja și Progresul Fundulea au fost adversarii pe care echipa antrenată de Cristian Pustai i-a întâlnit pe terenul sintetic din incinta Complexului Prefab Arena din Modelu, după cum informează Arena media. Pe primul l-a învins la limită, cu 1-0, iar cu al doilea a remizat la scorul de 0-0.

Victorie și egal pentru Dunărea Călărași în amicalele cu Recolta Gheorghe Doja, respectiv Progresul Fundulea

Contra ocupantei locului 8 din 10 în Seria a 3-a a Ligii 3, Recolta Gheorghe Doja, Dunărea a câștigat cu 1-0 prin golul reușit de Sorin Sava.

Pustai a utilizat echipa: Began – I. Sîrbu, Bg. Șandru, Wiktorski, Sălceanu – Tudoran, Cr. Pușcaș, Djuric, Ciucur – Kanda, S. Sava.

Advertisement

Cu Progresul Fundulea, echipă din Liga a 4-a Călărași, jucătorii Dunării trimiși pe teren n-au putut marca, dar nici nu s-a primit gol, astfel că partida s-a încheiat la scorul la care s-a început.

Pustai i-a utilizat pe: Krell – Andr. Rus, R. Crișan, A. Lopez, Caragea – Tache, Acolatse, Cârstocea, M. Fotescu – Bud, C. Petre.

Au au fost utilizați Valentin Alexandru, Alami, Țenea și Calu, toți accidentați.

Radu Crișan s-a întors la Dunărea Călărași

În al doilea joc, cu Progresul Fundulea, în centrul defensivei Dunării a evoluat Radu Crișan, jucător la care Rapid a renunțat de curând, cu toate că îl folosise în 12 meciuri în prima parte a sezonului, în care reușise să și înscrie de două ori.

Crișan revine la Dunărea, unde așteaptă să primească acceptul de împrumut din partea clubului Astra, de care aparține contractual. Fundașul a mai evoluat pentru echipa din Călărași în prima parte a sezonului trecut de Liga 2, în 18 meciuri, în toate fiind integralist și în care a înscris două goluri. Ulterior ajungea la UTA, cu care promova în Liga 1, campionat în care nu era păstrat.

În această iarnă, Dunărea Călărași i-a mai anunțat ca achiziții pe Bodo Kanda (mijlocaș, ex Concordia Chiajna), Luca Tache (mijlocaș, ex Dinamo U19) și Cristian Pușcaș (mijlocaș, ex Turris Oltul).

Advertisement

Amicale cu Rapid și Unirea Slobozia

Dunărea Călărași mai are programate două amicale până la reluarea campionatului, partide stabilite între data în care ar trebui să joace în optimile Cupei României, cu Turris Oltul Turnu Măgurele (9 februarie, ora 17:45), dacă se va juca, deoarece teleormănenii nu s-au reunit nici până acum. Altfel, echipa lui Cristian Pustai va câștiga la ”masa verde” acest joc.

În data de 5 februarie întâlnește Rapid, iar la 13 februarie are test cu Unirea Slobozia.

Primul meci din Liga 2 în 2021 îl care în jurul datei de 20 februarie, pe teren propriu, cu Farul Constanța, în cadrul etapei a 16-a.

Foto principal: Arena media

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai

Published

on

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Constanța a menținut decizia primei instanțe. Pe 19 august s-au împlinit doi ani de la accidentul prin care a omorât doi tineri și a rănit alți trei. 

„Dosarul 2 Mai a ajuns la final. Totul a ramas cum știți. 10 ani de închisoare pentru Vlad Pascu. O poveste tristă,tristă”, a transmis avocatul, printr-o postare pe Facebook. Continuarea, aici.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Jandarmii din Călărași, în acțiune pe Canalul Siderurgic pentru prevenirea braconajului piscicol

Published

on

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași a desfășurat miercuri, 20 august, o acțiune de prevenire și combatere a pescuitului ilegal pe Canalul Siderurgic.

Pe parcursul activității, jandarmii au verificat zonele frecventate de pescari și au purtat discuții cu aceștia pentru a le reaminti prevederile legale care reglementează pescuitul sportiv și comercial.

🔹 În cadrul acțiunii:

  • au fost legitimate 10 persoane;
  • au fost controlate uneltele de pescuit utilizate;
  • nu au fost constatate fapte de natură penală și nu s-au aplicat sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Reprezentanții Jandarmeriei Călărași transmit că astfel de controale vor continua, atât independent, cât și în colaborare cu alte instituții, pentru protejarea resurselor acvatice și prevenirea activităților ilegale din zonă.

Cetățenii sunt încurajați să semnaleze orice situație de braconaj piscicol la numărul unic de urgență 112.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași: „Serviciul farmaceutic de noapte este un serviciu public și ar trebui susținut de autorități”

Published

on

În urma publicării materialului despre lipsa farmaciilor de gardă din municipiul Călărași, redacția Călărași Press a primit un punct de vedere din partea farmacistului Postelnicu Doru, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași.

Reamintim că, în discuția avută cu redacția noastră, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a subliniat faptul că farmaciile nu își permit să asigure program non-stop doar din resurse proprii, iar gărzile de noapte ar trebui tratate drept un serviciu public, sprijinit financiar de autoritățile locale și de Ministerul Sănătății.

Exemplul Bulgariei: cum sprijină statul farmaciile

Pentru a identifica soluții concrete, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a solicitat informații oficiale de la Uniunea Farmaceutică din Bulgaria. Într-un document transmis de președintele acesteia, Dimitar Marinov, sunt prezentate măsuri aplicate peste Dunăre pentru a susține continuitatea serviciilor farmaceutice.

Advertisement

Printre acestea:

  • Sprijin financiar direct pentru farmaciile deschise 24/7 sau pentru cele aflate în zone izolate.
  • Plăți suplimentare pentru serviciile de eliberare a medicamentelor compensate, de până la 15% din valoarea produsului (nu mai mult de 12,50 euro).
  • Reguli clare de adaos comercial, diferențiate în funcție de prețul medicamentului, pentru a asigura un echilibru între sustenabilitate și accesibilitate.
  • Control digitalizat al medicamentelor, care a redus fraudele și concurența neloială.

„În Bulgaria, farmacistul care face gardă de noapte nu mai este lăsat singur să suporte costurile. Statul intervine și compensează financiar acest serviciu public. Este un model pe care și România ar trebui să îl ia în calcul”, a subliniat farmacistul Postelnicu Doru.

În timp ce la Călărași oamenii rămân fără acces la medicamente după ora 23:00, vecinii bulgari au găsit soluții concrete prin care să mențină farmacii deschise non-stop sau să sprijine unitățile aflate în zone greu accesibile.

Întrebarea care rămâne este: cine își va asuma în România rolul de a transforma serviciul farmaceutic de noapte într-un adevărat serviciu public, așa cum se întâmplă deja peste graniță?

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading