Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 545

Știri

Vaccinarea anti-Covid începe luni în toate județele din țară

Published

on

Activitatea de vaccinare anti-Covid pentru Etapa I se extinde pe tot teritoriul României. Astfel, începând de luni, 4 ianuarie 2020, se deschid aproape toate centrele de vaccinare din țară unde sunt vaccinate cadrele medicale.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 anunță că începând de luni se deschid peste 90% din cele 376 de centre de vaccinare care deservesc personalul medical și personalul din centrele medico-sociale.

Pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare, duminică începe distribuirea a peste 36.000 de doze de vaccin solicitate de centrele de vaccinare existente în fiecare județ.

Conform instrucțiunilor, direcțiile de sănătate publică județene și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București centralizează necesarul de vaccinuri din toate centrele de vaccinare arondate și îl transmit, până în ora 13.00 a zilei anterioare vaccinării propriu-zise, către Centrul regional de stocare de care aparțin.

Advertisement

Centrul regional de stocare pregătește, în vederea distribuirii, cantitatea de vaccinuri necesară, potrivit solicitărilor primite și o distribuie, în consecință, către DSP-uri, respectiv centrele de vaccinare, precizează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19.

Gheorghiță: Din 4 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate zilnic

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col dr Valeriu Gheorghiţă, a declarat că de luni, 4 ianuarie, se va ajunge la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic.

Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare.

Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (…) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20 de mii de persoane vaccinate pe zi”, a precizat Valeriu Gheorghiţă.

digi24.ro

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Noi victime ale sezonului de iarnă. Două autoturisme au intrat în coliziune în municipiul Călărași

Published

on

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, la ora 08:10, pe strada Sloboziei din municipiul Călărași, în zona sensului giratoriu.

Din primele informații, cele două mașini au intrat în coliziune chiar în interiorul sensului giratoriu, impactul având loc în condiții de carosabil umed și alunecos, specifice sezonului rece. La momentul producerii accidentului, traficul era intens, iar evenimentul rutier a dus la îngreunarea circulației pe ambele sensuri de mers.

Din imaginile surprinse reiese că avariile sunt preponderent materiale, nefiind vizibile urme care să indice rănirea gravă a ocupanților.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, care vor analiza dacă neacordarea de prioritate, neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția la volan au contribuit la producerea coliziunii.

Advertisement

Autoritățile le reamintesc șoferilor importanța prudenței în trafic, mai ales în zonele intens circulate și în condiții de iarnă, când distanța de frânare crește considerabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Carosabil ca patinoarul, trafic blocat: primele accidente ale iernii 2026 la Călărași

Published

on

Prima ninsoare serioasă din ianuarie 2026 aduce și primele probleme în trafic. Iarna își intră pe deplin în drepturi, iar temperaturile negative, combinate cu vântul puternic, au favorizat formarea unui strat de gheață pe carosabil, transformând drumurile în adevărate capcane pentru șoferi.

În mai multe zone afectate de stratul de zăpadă, condițiile meteo au pus la încercare atenția și experiența conducătorilor auto. Lipsa de adaptare la carosabilul alunecos pare să fi fost un factor decisiv în producerea unor evenimente rutiere, unele soldate cu pagube materiale.

Un astfel de incident s-a produs joi seară, în jurul orei 21:30, pe strada București din municipiul Călărași, în zona Direcției Agricole. Mai multe autoturisme au fost implicate într-o tamponare în lanț, pe fondul gheții formate pe partea carosabilă. Din fericire, primele informații indică faptul că nu au existat victime, însă traficul a fost îngreunat temporar.

Autoritățile le recomandă șoferilor prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile de drum și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor. Iarna abia a început, iar primele ninsori sunt un semnal clar că deplasările pe timp de iarnă cer atenție maximă și responsabilitate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cod galben de ninsoare viscolită și vânt puternic: vizibilitate sub 100 de metri

Published

on

Autoritățile meteorologice au emis o atenționare cod galben pentru fenomene de iarnă severă, valabilă în intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 15:00.

Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul menționat sunt așteptate ninsori viscolite, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă, local sub 100 de metri. Rafalele de vânt vor spori senzația de frig și pot crea condiții dificile de trafic, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile recomandă prudență sporită la deplasări, adaptarea vitezei la condițiile de drum și evitarea călătoriilor neesențiale pe durata avertizării.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading