Connect with us

Știri

Câștigătorii Festivalului FLORI DE MAI 2017

Trofeul FLORI DE MAI a ajuns la Bârlad!

Câștigătoarea ediției cu numărul 29 se numește Miruna Diaconescu și are 17 ani.

A XXIX-a ediție a Festivalului Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești FLORI DE MAI a stat sub semnul muzicii de calitate.

Organizatorii, Consiliul Județean Călărași și Centrul Județean de Cultură și Creație, au gândit evenimentul în stilul altor concursuri de gen care au loc în țară.

Advertisement

Astfel, cei 14 concurenți care au intrat în competiția vocilor au fost acompaniați de orchestra VIOREL GAVRILA BAND, idee îmbrățișată de specialiștii care au compus juriul festivalului : compozitorul DUMITRU LUPU – președinte, profesoara de canto – OZANA BARABANCEA, artista – STELA ENACHE, BOGDAN PAVLICĂ – realizator Radio România Actualități, Lavinia Vasile – director Palatul Copiilor Călărași și profesoara de muzică, coordonatoarea Corului Camerata Danubii – Diana Vieru.

“Felicit organizatorii pentru ideea de a avea pe scenă o orchestră. Flori de Mai a devenit un festival național de înaltă ținută”, a declarat OZANA BARABANCEA

“Nu trebuie să urli ca sa demonstrezi că ai voce. Muzica înseamnă emoție, voce caldă, transmiterea mesajului intr-un mod plăcut. Aici, la Flori de Mai, am ascultat astfel de voci!”, a spus  STELA ENACHE

“Am acceptat cu plăcere invitația de a face parte din juriu. Totul este foarte bine organizat și mă bucur să observ că la Călărași publicul nu a uitat de muzica ușoară adevărată”, a conchis BOGDAN PAVLICĂ, realizator Radio România Actualități.

Câștigătorii secțiunii 16-25 de ani

Advertisement

Trofeul Flori de Mai – Miruna Diaconescu (17 ani) din Bârlad
Premiul I – Gabriel Cîndea  (Orăștie)
Premiul II – Denisa Pârvu (Călărași)
Premiul III – Alexandra Penciu  (Galați)

Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese de muzică ușoară românească – Andrea Claudia Dimitriu (București)
Premiul special – Robert Feraru (București)
Premiul special – Andrian Cosmin (Călărași)

 

Câștigătorii secțiunii “Floricele pe câmpii”

Trofeul “Floricele pe câmpii” a fost câștigat de Dominique Simionescu (Sibiu)

Advertisement

Categoria de vârsta 7-9 ani:

Mențiune – Iulia Condilă
Locul III – Lavinia Bostan
Locul II – Mihaela Şoană
Locul I – Gabriela Stănică

Categoria de vârsta 10-12 ani:

Mențiune – Sabrina Anicolesei
Locul III – Rareş Ioan Andrei
Locul II – Iulia Sorlea
Locul I – Andreea Berechet

Categoria de vârsta 12-15 ani:

Advertisement

Mențiune – Ana Stănciulescu
Locul III- Ioana Bulgari
Locul II – Eleonora Filipoiu
Locul I- Ionela Cătălina Tudorache (Călărași)

BIROUL DE PRESĂ

Știri

Incendiu de proporții la ieșirea din municipiul Călărași, zona clădirilor Siderca — mai multe echipaje ale ISU intervenind în această seară

În această seară, în jurul orei 21:40, un incendiu de proporții a izbucnit în extravilanul municipiului Călărași, în zona clădirilor Siderca. Potrivit surselor, mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași au fost mobilizate imediat la fața locului pentru a interveni și a stinge flăcările.

Flăcările au fost raportate în seara zilei de marți, 1 iulie 2025, în extravilanul municipiului Călărași, în apropierea clădirilor industriale Siderca.

Mai multe autospeciale cu apă și spumă, împreună cu echipe de intervenție rapidă ale ISU Călărași, se află în acest moment la fața locului, acționând pentru limitarea incendiului și prevenirea extinderii acestuia.

În prezent, nu există informații oficiale despre victime sau pagube materiale estimate. Cauza incendiului urmează să fie stabilită de autorități după finalizarea operațiunii.

Advertisement

Continue Reading

Știri

RAR avertizează peste 100.000 de mașini din România, inclusiv din județul Călărași, să se prezinte urgent în service

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că sunt în curs campanii de rechemare în service destinate aproximativ 100 000 de vehicule comercializate în România, fabricate între anii 1998 şi 2019, din 26 de mărci auto. Printre acestea se numără Audi, BMW, Chevrolet, Chrysler, Citroën, Cupra, Dodge, Ford, Honda, Jeep, Land Rover, Mazda, Nissan, Opel, Seat, Škoda, Toyota, Volkswagen și altele  .

Campaniile privesc atât sisteme de siguranţă activă (aprox. 14 000 de automobile), cât și sisteme de siguranţă pasivă (peste 85 000 de vehicule) (). O componentă centrală a apelurilor de rechemare este airbag-ul, unde s-a identificat un risc din cauza climatului cald şi umed combinat cu îmbătrânirea componentelor chimice ale inflatorului. Acestea pot exploda în timpul declanşării, proiectând fragmente metalice care pot provoca vătămări grave sau chiar deces  .

RAR recomandă proprietarilor să consulte imediat platformele producătorilor auto sau să se prezinte la service-urile autorizate specifice mărcilor respective. Reparările sunt gratuite și vizează eliminarea riscului în cel mai scurt timp.

Ce trebuie să știe șoferii din județul Călărași

Advertisement
  • Reprezentanța locală RAR în municipiul Călărași, aflată pe strada Prelungirea Dobrogei nr. 1A, poate oferi informații privind aceste campanii. Programările se fac prin numărul național 021 9672, iar sediul local poate fi contactat la tel/fax 0242 313 570  .
  • Programul de lucru al reprezentanței include de luni până joi între 08:00‑16:30, iar vineri între 08:00‑14:00  .

Pași recomandati pentru proprietari

  1. Verificați dacă marca și anul modelului vostru se regăsesc în lista mărcilor rechemate (1998–2019).
  2. Consultați site-urile oficiale ale producătorilor pentru verificări după VIN.
  3. Solicitați o programare la un service autorizat sau la reprezentanța RAR din Călărași.
  4. Prezentarea la service este gratuită, iar refuzul remedierii implică riscuri majore.
  5. RAR are în plan includerea atenționărilor direct în certificatul Auto‑Pass și lansarea unei platforme interactive publice pentru informarea privind campaniile de rechemare  .

Proprietarii de autoturisme din judeţul Călăraşi sunt rug invitaţi să acţioneze cu promptitudine dacă dețin vehicule fabricate între 1998 și 2019, din mărcile menționate. Campaniile de rechemare sunt gratuite și vizează în special siguranța airbag‑urilor, care poate pune în pericol sănătatea pasagerilor. Ignorarea notificărilor RAR poate avea consecințe grave.

Pentru informaţii suplimentare și programări, contactaţi Direct Reprezentanța RAR din Călărași la adresa menționată

Continue Reading

Știri

Angajații ANAF Călărași, în a doua zi de grevă spontană. Nemulțumiri față de plafonarea sporurilor și concediilor

foto: canalsud.ro

Angajații ANAF Călărași continuă pentru a doua zi consecutivă greva spontană declanșată în semn de protest față de măsurile anunțate de Guvern privind reducerea unor sporuri salariale. Acțiunea nu este organizată de sindicat, ci de angajații nemulțumiți, care refuză să accepte tăierile propuse de executivul condus de Ilie Bolojan.

Jurnaliștii Canal Sud au fost la fața locului pentru a relata despre  proteste, însă funcționarii au evitat să ofere declarații presei, invocând presiuni. Mai mult, o angajată a amenințat că își va da demisia dacă se difuzează un interviu.

Cea mai mare nemulțumire vizează plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare. Dacă până acum acest spor reprezenta aproximativ 15% din salariu și putea ajunge chiar la 1.500 de lei lunar, începând cu aplicarea noilor măsuri acesta va fi limitat la maximum 300 de lei brut, indiferent de funcție sau grad de risc. În plus, concediul suplimentar pentru astfel de condiții va fi redus de la 10 zile la doar 3–5 zile pe an.

Guvernul susține că aceste modificări fac parte dintr-un plan de reformă a cheltuielilor publice. Premierul Ilie Bolojan a anunțat eliminarea unor comisii și indemnizații considerate „nejustificate”, într-un efort declarat de „tăiere a sinecurilor”.

Advertisement

Proteste similare au loc și în alte județe din țară, precum București, Cluj, Mureș, Dâmbovița și Călărași. Sindicatele avertizează că, în lipsa unui dialog real cu autoritățile, nu exclud declanșarea unei greve generale în întreg sistemul bugetar.

Foto: Canalsud.ro

Continue Reading