Călărași riscă să piardă accesul la fonduri europene majore dacă nu depășește pragul de 100.000 de locuitori

Uniunea Europeană pregătește noi directive care ar putea schimba regulile jocului în ceea ce privește alocarea fondurilor pentru dezvoltare urbană. Una dintre condițiile aflate în discuție vizează pragul minim de populație: orașele cu sub 100.000 de locuitori riscă să fie eliminate din categoria eligibilă pentru proiectele mari de finanțare.

Municipiul Călărași, care conform ultimului recensământ are în jur de 59.000 de locuitori, ar putea fi direct afectat de această modificare. În lipsa unei strategii proactive, orașul riscă să piardă accesul la fonduri europene esențiale pentru infrastructură, mobilitate urbană, mediu sau digitalizare.

O soluție este înființarea unei zone metropolitane, un demers care ar permite Călărașiului să se asocieze cu comunele învecinate și să depășească artificial, dar legal, pragul de 100.000 de locuitori

„Dacă vrem să câștigăm proiecte mari, municipiul trebuie să aibă peste 100.000 de locuitori. Trebuie să înființăm o asociație pentru zona metropolitană”, a explicat edilul Călărașiului într-un interviu recent.

Zona metropolitană ar permite nu doar atragerea de fonduri mai consistente, ci și o abordare coordonată a dezvoltării regionale – de la transport public integrat până la politici de mediu și locuire. Pentru moment, Primăria Călărași nu a făcut publice pași concreți pentru constituirea unei astfel de structuri asociative, însă surse din administrație confirmă că discuțiile au fost demarate.

Advertisement

În decembrie 1900, un eveniment misterios a avut loc pe insula Eilean Mòr, parte a arhipelagului Flannan Isles din largul coastei de nord-vest a Scoției. Trei paznici ai farului maritim, James Ducat, Thomas Marshall și Donald McArthur, au dispărut brusc de la posturile lor, lăsând în urmă o poveste care continuă să fascineze și să ridice întrebări fără răspuns.

Farul, construit în 1899 de David Alan Stevenson pentru Northern Lighthouse Board, era o structură solidă, situată la peste 45 de metri deasupra nivelului mării, menită să ghideze navele prin apele periculoase ale Atlanticului de Nord. Cei trei paznici lucrau în ture, izolați pe insula aridă, unde singurele alte „locuitoare” erau păsările marine. Viața lor era una dură, marcată de condiții meteorologice extreme și de o rutină strictă.

Primul semn al problemei a apărut pe 15 decembrie 1900, când nava transatlantică Archtor a trecut pe lângă insule și a observat că farul era stins, deși vremea era nefavorabilă. Totuși, din cauza condițiilor dificile, nu s-a putut investiga imediat. Abia pe 26 decembrie, nava Hesperus, care aducea un paznic de rezervă, Joseph Moore, a ajuns la insulă. La sosire, nu a fost întâmpinată de nimeni, iar Moore a urcat cele 160 de trepte spre far, descoperind o scenă tulburătoare: ușa principală era închisă, paturile nefăcute, ceasul oprit, iar o masă cu mâncare neatinsă sugera o întrerupere bruscă a activităților zilnice. Cei trei bărbați pur și simplu dispăruseră.

O investigație condusă de superintendentul Robert Muirhead a relevat urme de daune provocate de furtuni pe partea de vest a insulei: balustradele de fier erau îndoite, o șină de cale ferată era smulsă din beton, iar un bolovan de peste o tonă fusese deplasat. Muirhead a concluzionat că cei trei ar fi putut ieși pentru a securiza echipamente în timpul unei furtuni neașteptat de violente și ar fi fost surprinși de un val uriaș care i-a măturat în mare. Totuși, absența furtunilor raportate în zonă în zilele precedente a alimentat alte teorii: de la un conflict intern care a dus la căderea lor de pe stânci, la scenarii fantastice precum atacul unui monstru marin sau influența unor spirite.

Advertisement

Niciun corp nu a fost găsit vreodată, iar ultimele însemnări din jurnalul farului, datate 13 decembrie, menționau doar condiții meteo dificile, fără indicii clare despre soarta lor. Misterul rămâne nerezolvat, transformând povestea paznicilor din Flannan într-o legendă maritimă care a inspirat poezii, filme și opere.