Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 27°C | Anul XI Nr. 529

Știri

Nedelcu Theodor Aniel Pațurcă a mai câștigat un mandat de primar al comunei Borcea

Published

on

Încep prin a mulțumi tuturor locuitorilor comunei noastre care au mers la vot, indiferent de opțiunea pe care au ales-o. Democrația, dragi borceni, este modalitatea prin care putem mereu să ne impunem voința noastră și putem alege cine ne sunt reprezentanții, fie că votăm la alegerile locale, fie că votăm la alegerile parlamentare sau prezidențiale.

Participând la vot, nu facem altceva decât să ne arătăm spiritul civic și dragostea pentru comuna noastră, iar pentru aceasta meritați cu toții să fiți felicitați!

Totodată, mulțumesc din suflet celor care mi-au acordat încrederea lor pentru un nou mandat, unul în care putem, ca de fiecare dată, continua și finaliza proiectele începute în mandatul precedent, dar vom și începe noi proiecte frumoase pentru comuna noastră. Îmi țin mereu promisiunile și voi face și de această dată tot ce îmi stă în putință pentru a duce Borcea și mai aproape de comuna pe care ne-o dorim cu toții – așa să îmi ajute Dumnezeu!

Mulțumesc în mod special echipei mele de campanie, voluntarilor care m-au însoțit și mi-au fost alături și de această dată, cetățenilor care m-au motivat și care mi-au dat puterea de a câștiga încă o bătălie electorală.

Advertisement

Nu în ultimul rând, mulțumesc din suflet soției mele, Roxana, cea care îmi este alături și când sunt fericit, așa cum sunt în această zi, dar și când trecem împreună prin încercări, politice sau de viață. Suntem și vom fi mereu unul lângă altul și cred că acest adevăr a închis deja gura tuturor celor care în această campanie au ales să arunce cu noroi în familia mea.

Continui la primărie pentru voi toți, pentru Borcea și pentru viitorul copiilor noștri!

Vă mulțumesc tuturor și vă iubesc!

Al vostru,

Primar Aniel Theodor Nedelcu-Pațurcă

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Scandal uriaș la CJ Călărași! USR acuză PSD că vrea să vândă clădirea de la Chiciu „pe sub masă” după ce a fost folosită la petreceri de partid

Published

on

USR Călărași a lansat critici dure la adresa conducerii Consiliului Județean Călărași, pe tema imobilului de la Chiciu, construit din fonduri europene și folosit de ani buni pe o chirie considerată simbolică pentru apropiați ai PSD. Într-o postare publică, șefa organizației acuză că același spațiu este utilizat inclusiv pentru petrecerile de partid ale social-democraților.

Conform USR, actuala conducere a CJ ar intenționa să mute clădirea din domeniul public în cel privat, pentru ca ulterior să o vândă, ceea ce ar reprezenta, în opinia opoziției, „o schemă clasică de devalorizare în favoarea apropiaților”.

USR Călărași cere public:

  1. O evaluare ANEVAR independentă și publicarea integrală a raportului;

  2. Organizarea unei licitații deschise, transmise live, cu preț de pornire bazat pe valoarea contabilă și de piață;

  3. Verificarea beneficiarului real și introducerea de clauze anti-interpuși;

  4. Recuzarea oricărui consilier județean aflat în conflict de interese;

  5. Publicarea calendarului și a tuturor documentelor aferente procedurii.

Reprezentanții USR Călărași anunță că vor solicita transmiterea live a ședințelor și publicarea documentelor și avertizează că, în cazul adoptării proiectului fără garanții de transparență, se vor adresa Curții de Conturi, ANI și altor instituții.

Advertisement

„Patrimoniul județului e al călărășenilor, nu al rețelelor politice”, au subliniat reprezentanții USR Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Ion Samoilă (PSD): „Românii vor beneficia în continuare de produse de bază la prețuri plafonate”

Published

on

Deputatul Ion Samoilă urează călărășenilor un Paște fericit și plin de lumină

Deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a anunțat că guvernul a decis menținerea plafonării adaosului comercial pentru 17 alimente de bază, o măsură menită să sprijine românii cu venituri mici și medii. Decizia a fost adoptată în ședința coaliției de guvernare din 23 septembrie, iar termenul de aplicare, care urma să expire la 1 octombrie, a fost prelungit.

„Prin acest lucru, protejăm puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii”, a transmis deputatul Ion Samoilă pe o rețea de socializare.

Lista alimentelor vizate de plafonare cuprinde produse de strictă necesitate, printre care: pâine albă, lapte de consum, brânză telemea, iaurt, făină de grâu, mălai, ouă, ulei, carne de pui și porc, legume și fructe proaspete, cartofi, zahăr, smântână, unt și magiun.

Parlamentarul a subliniat că această măsură are ca obiectiv asigurarea stabilității prețurilor la alimentele de bază și sprijinirea familiilor vulnerabile în fața presiunilor economice actuale.

Advertisement

„Astfel, românii vor putea beneficia, în continuare, de produse de bază la prețuri plafonate”, a adăugat Samoilă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

CJ Călărași și-a desemnat reprezentantul în Consiliul de Administrație al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională

Published

on

Consiliul Județean Călărași urmează să aprobe, în ședința ordinară din luna septembrie, desemnarea reprezentantului instituției în Consiliul de Administrație al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Călărași pentru anul școlar 2025-2026.

Astfel, a fost propus Alexandru Botezatu, consilier în cadrul Compartimentului Promovare Județ al Direcției Management și Resurse Umane, să reprezinte Consiliul Județean în cadrul acestei structuri decizionale.

CJRAE este o instituție publică conexă învățământului preuniversitar, subordonată Ministerului Educației și coordonată de Inspectoratul Școlar Județean Călărași, având rolul de a sprijini elevii, părinții și cadrele didactice prin servicii de consiliere, asistență psihopedagogică și resurse educaționale.

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, a subliniat în referatul de aprobare că desemnarea este „o obligație legală și totodată o oportunitate de a consolida colaborarea dintre administrația județeană și sistemul educațional, în beneficiul copiilor și tinerilor din județ.”

Advertisement

Comisiile de specialitate au analizat documentele transmise și au dat aviz favorabil proiectului, considerând desemnarea necesară și conformă cadrului legal în vigoare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading