Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 13°C | Anul XI Nr. 536

Știri

Vasile Iliuță: Există garanția că banii vor ajunge la salariații DGASPC

Published

on

Vasile Iliuță a dat asigurări că salariile restante către cei 800 de angajați ai Direcției generală de asistență socială și protecția copilului vor fi plătite, după ce o treime din conilierii județeni, respectiv ai PSD, au convocat o ședință de consiliu județean pentru a remedia lucrurile. Angajații trebuiau să primească salariile, însă Valentin Barbu, în calitate de vicepreședinte de consiliu județean, nu are calitatea pentru a face o rectificare bugetară, aceasta fiind atributul consilierilor județeni.

Mai mult, liderul consilierilor PSD, Ion Samoilă îl acuză pe acesta că nu a dorit convocarea consiliului, deoarece îi este teamă că nu va fi votat președinte de consiliu județean. Aceleași acuze îi sunt aduse și de Iliuță, care afirmă că în ședința respectivă va fi votat un nou președinte de consiliu județean, care nu va fi Barbu. Samoilă mai spune că Valentin Barbu a convocat o ședință de urgență, numai că majoritatea consilierilor nu au participat. Oricum, spune liderul consilierilor PSD, banii către angajații DGASPC, trebuie votați legal, astfel există riscul ca ei să fie returnați. Și directorul Direcției, Gheorghe Drăgănică, spune că a solicitat încă de luna trecută convocarea consilierilor pentru o rectificare bugetară, însă nu a primit niciun sprijin de la Valentin Barbu, acesta din urmă știind că angajații instituției nu își vor primi salariile. În consiliul județean mai sunt multe lucruri de pus la punct, inclusiv votarea unor proiecte pentru ADR Sud Muntenia, însă Valentin Barbu nu este de acord cu convocarea acestuia de teama de a nu-și pierde poziția, mai spune Ion Samoilă.

Legalitatea unor decizii luate de Barbu de când conduce consiliul județean au fost sancționate frecvent de Iliuță, acesta spunând că va recurge și la plângeri penale pentru nelegalitățile comise. Dacă, teoretic, consilierii județeni se pot întruni, singurul care poate pune piedici este prefectul județului, ce poate ataca hotărârile consilierilor  direct în instanță, astfel că ele se suspendă. Prin urmare salariile angajaților DGASPC nu vor fi plătite. Prefectul a mai luat o decizie, cu mari semne de întrebare privind legalitatea, când a încetat mandatul de consilier județean lui Vasile Iliuță.

 

Advertisement

https://youtu.be/CgH1yDVeApw

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Daria, fetița care a învins focul. După luni grele de suferință, a ieșit din spital și zâmbește din nou! Astăzi este ziua ei

Published

on

Daria, copila care a trecut printr-un incendiu ce a cutremurat Călărașiul, a ieșit în sfârșit din spital. Trupul i-a fost rănit, dar sufletul ei a rămas plin de lumină, curaj și iubire.

A luptat zi de zi, alături de medici dedicați și de familie. Fratele ei, mătușa, unchiul și cei care nu au încetat nicio clipă să creadă în ea au fost mereu acolo. Marinela Voivozeanu, cea care a transmis vestea, a scris că Daria este „un copil fragil, dar cu o putere pe care puțini adulți o pot cuprinde”.

După luni de durere, tratamente și rugăciuni, Daria s-a întors acasă. A trecut prin foc, dar nu și-a pierdut zâmbetul. A devenit un simbol al credinței și al puterii care vindecă.

Astăzi este ziua ei de naștere. „La mulți ani, Daria Mihaela! Ai trecut prin multe. E timpul să te bucuri”, a scris Marinela Voivozeanu, într-un mesaj plin de emoție, însoțit de o fotografie în care Daria ține un buchet de flori și un zâmbet curat, ca o nouă viață.

Advertisement

Daria nu mai este doar o supraviețuitoare, ci dovada vie că dragostea, credința și speranța pot învinge orice durere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Diana Șoșoacă, de la Călărași direct la… psihiatrie! Procurorii vor 30 de zile de „relaxare” pentru șefa SOS

Published

on

Diana Șoșoacă a mai bifat un episod spectaculos. Chemată la Parchetul General, europarlamentara a aflat că procurorii cer efectuarea unei expertize psihiatrice. Dacă refuză, riscă 30 de zile într-un spital de psihiatrie.

Chemată la audieri, Șoșoacă a fost primită cu aplauze, flori și rugăciuni de susținătorii ei, veniți din toate colțurile țării. Câțiva chiar s-au rugat cu voce tare:
„Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău…”

„Mă amenințați?”

Diana Șoșoacă a reacționat imediat:
„Mi s-a cerut să-mi dau acordul pentru expertiza psihiatrică. Dacă nu, mă bagă 30 de zile la spital! Cu forța! Eu am întrebat: mă amenințați?”

Coincidență sau nu, chiar înainte de această audiere, Diana Șoșoacă a fost în Călărași, la piață, cumpărând verdeață, salată și ceapă.

Unii spun că și-a pregătit din timp „meniul de internare”. Alții glumesc că a fost doar o vizită de recunoaștere, înainte de drumul spre secția de psihiatrie.

Advertisement

Susținătorii ei s-au arătat scandalizați. Unul dintre ei, foarte vocal, a spus:
„Doamna Șoșoacă e în facultățile mintale, nu-i nebună! Eu cred că e o glumă, dom’le, o glumă!”

Un altul, pus pe glume, a continuat:
„În 35 de ani, câți au ajuns la spital de psihiatrie? Unul! Restul? În Dubai, liberi și fără treabă!”

Ziua ei de naștere, în avans

Cum Diana Șoșoacă împlinește săptămâna viitoare 50 de ani, fanii i-au adus flori și i-au cântat „La mulți ani” direct pe treptele Parchetului.

„Văd că vă distreză ziua mea”, a spus Șoșoacă râzând, în timp ce își filma susținătorii pentru un nou live viral.

Dacă procurorii își vor menține cererea, Șoșoacă riscă să își petreacă aniversarea nu la Bruxelles, ci la psihiatrie.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

UPDATE / Primele imagini cu șoferul din Germania care transporta cadavrul mamei pe A2. Acesta a explicat tot la audieri „Era prea scump, voiam doar să o duc acasă”

Published

on

Apar detalii incredibile în cazul accidentului de pe Autostrada A2, produs vineri dimineață, 7 noiembrie, în apropiere de Lehliu-Gară. Bărbatul aflat la volanul mașinii în care polițiștii au descoperit trupul neînsuflețit al unei femei de 83 de ani a vorbit cu reporterii prezenți la fața locului.

Germanul a recunoscut că femeia decedată era mama lui și că o transporta din România către Berlin, cu intenția de a organiza acolo înmormântarea. Spune că nu și-a permis costurile unei firme specializate, care i-ar fi cerut 3.800 de euro pentru repatriere.

„Voiam doar să merg la Berlin și să fac toate formalitățile acolo. Acum e foarte scump. O să discut cu asigurarea mea, poate acoperă costurile”, a declarat bărbatul în dialogul cu reporterul.

Șoferul conducea un Daihatsu Terios Top, iar potrivit anchetei preliminare, mașina a fost implicată în coliziunea de la ieșirea dintr-o benzinărie. În urma impactului, autoritățile au constatat că femeia de pe bancheta din spate era moartă de mai multe ore.

Germanul a trecut granița cu autoturismul fără să atragă suspiciuni, profitând de noile condiții din spațiul Schengen, care nu impun verificări detaliate la frontieră.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading