Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 13°C | Anul XI Nr. 532

Știri

Cristian Pustai: ”La fotbal e frumos când dai gol şi când câştigi”

Published

on

Dunărea Călărași s-a impus la limită în prima etapă a noului sezon din Liga 2, cu CSM Slatina. Chiar dacă a întâlnit o nou-promovată, echipa antrenată de Cristian Pustai a câștigat greu, cu 1-0, grație unui gol din minutul 81 marcat de Valentin Alexandru. Antrenorul călărășenilor nu s-a ferit să recunoscă faptul că oltenii au făcut un meci bun și au avut șansele mai importante.

Cristian Pustai: ”La fotbal e frumos când dai gol şi când câştigi”

Cristian Pustai consideră că experiența a contat foarte mult în partida disputată la Slatina, iar asta s-a văzut din modul în care Dunărea Călărași a gestionat cele 90 de minute. Antrenorul a fost foarte mulțumit de faptul că jucătorii nu au fost influențați de presiunea pusă de CSM Slatina, au atacat și au dat lovitura pe final, când mai erau nouă minute din timpul regulamentar. Pustai se așteaptă însă ca jocul să arate mai bine în etapa a doua.

A fost un meci echilibrat, cu faze frumoase, gazdele au dominat prima repriză, iar la raportul ocaziilor, având în vedere că bara este cea mai mare ocazie, au avut şi acolo întâietate. Noi, însă, am fost echipa mai cu experienţă, chiar dacă şi noi avem jucători adunaţi în ultima clipă, cum probabil au multe echipe din Liga a 2-a. Toată lumea se aştepta să se întârzie începerea campionatului, ne-a prins puţin nepregătiţi, dar până la urmă la fotbal e frumos când dai gol şi când câştigi”, a afirmat Cristian Pustai, despre primul meci al sezonului din Liga 2, cu CSM Slatina.

Dunărea Călărași a făcut șapte transferuri

Referitor la precizările lui Cristian Pustai cu privire la venirile importante de jucători din această vară, Dunărea Călărași a transferat după terminarea campionatului precedent șapte fotbaliști.

Advertisement

Achizițiile perfectate de călărășeni: Teodor Caragea (20 de ani, mijlocaș, ex CSM Reșița), Marius Fotescu (25 de ani, atacant, ex Axiopolis și Ripensia), Sorin Sava (21 de ani, mijlocaș, ex Axiopolis), Alexandru Ciucur (30 de ani, mijlocaș, ex UTA), Andrei Mihăiescu (18 ani, atacant, ex Steaua), Kamil Wiktorshi (27 de ani, fundaș, ex MKS Chojniczanka Chojnice- Polonia) și Valentin Alexandru (29 de ani, atacant, ex Rapid).

Pentru Dunărea Călărași urmează încă două meciuri cu nou-promovate

În etapa cu numărul doi, Dunărea Călărași va juca primul meci pe teren propriu, tot cu o nou-promovată, Fotbal Comuna Recea. În etapa a treia, se va deplasa pentru confruntarea cu altă echipă venită în Liga 2 în această vară, U Craiova 1948 SA, în runda cu numărul patru va sta, iar în etapa a cincea se deplasează la Ploiești, pentru meciul cu Petrolul.

sursa: liga2prosport.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Cultură

Filme de acțiune, aventuri SF și animații pentru toate vârstele – programul Cinema Călărași din 16 până pe 30 octombrie 2025

Published

on

cjcc calarasi

Călărășenii se pot bucura de o selecție spectaculoasă de filme în a doua jumătate a lunii octombrie, de la blockbustere SF și thrillere cu distribuții de top, până la animații pentru copii și superproducții românești.
Proiecțiile au loc la Cinema 3D/2D Călărași, în incinta Centrului Județean de Cultură și Creație, iar filmele rulează de marți până duminică, cu pauză în ziua de luni.

🎞️ 16 – 23 octombrie: Aventură SF și comedie divină

🔹 TRON: Ares (3D)
📅 10–16 octombrie 2025, ora 17:00
Regia: Joachim Ronning
Cu: Gillian Anderson, Jeff Bridges, Jared Leto, Evan Peters
🎟️ Rating: AP12
⏱️ Durata: 119 minute
TRON: Ares aduce o nouă generație de eroi într-o lume unde digitalul și realul se ciocnesc spectaculos. Programul Ares este trimis din lumea virtuală în cea reală, marcând prima întâlnire a omenirii cu inteligența artificială.
🎬 Trailer: YouTube

🔹 Roofman: Hoțul de pe acoperiș (2D)
📅 10–16 octombrie 2025, ora 20:00
Regia: Derek Cianfrance
Cu: Channing Tatum, Juno Temple, Ben Mendelsohn, Kirsten Dunst, Peter Dinklage
🎟️ Rating: N15
Un thriller bazat pe fapte reale, despre spărgătorul evadat Jeffrey Manchester, interpretat de Channing Tatum, și perioada în care a reușit să se ascundă de autorități.
🎬 Trailer: YouTube

🧵 17 – 26 octombrie: Emoție, comedie și adrenalină

🔹 Micul erou peticit (2D, animație pentru copii)
📅 17 octombrie, ora 12:30; 18–19 octombrie, orele 10:00 și 12:30; 24 octombrie, ora 12:30; 25–26 octombrie, orele 10:00 și 12:30
Regia: Steve Hudson, Toby Genkel
Cu: Asa Butterfield, Joel Fry, Alison Steadman
🎟️ Rating: AG
Stitch Head, un mic erou construit din petice și piese, trăiește într-un castel plin de monștri și aventuri amuzante. O animație ideală pentru întreaga familie, plină de emoție și învățăminte.
🎬 Trailer: YouTube

Advertisement

🔹 Doamne, ce noroc! (2D, comedie, acțiune)
📅 17–23 octombrie 2025, ora 17:00
Regia: Aziz Ansari
Cu: Keanu Reeves, Seth Rogen, Sandra Oh
🎟️ Rating: AP12
Keanu Reeves interpretează un înger stângaci care provoacă haos în încercarea sa de a ajuta oamenii. O comedie plină de ironie și momente imprevizibile.
🎬 Trailer: YouTube

🔹 Telefonul negru (2D, horror)
📅 17–23 octombrie 2025, ora 20:00
Regia: Scott Derrickson
Cu: Ethan Hawke, Madeleine McGraw
🎟️ Rating: N15
Un thriller psihologic intens în care o tânără primește mesaje din vise printr-un misterios telefon negru. O poveste plină de suspans, ideală pentru iubitorii genului horror.
🎬 Trailer: YouTube

🚗 24 – 30 octombrie: Producții românești și drame de Oscar

🔹 Cursa (2D, acțiune românească)
📅 24–30 octombrie 2025, ora 17:00
Regia: Anghel Damian, Millo Simulov
Cu: Codin Maticiuc, Denis Hanganu, Cristina Ștefania, Andi Vasluianu
🎟️ Rating: AG
Un film românesc de acțiune spectaculos, plin de mașini de lux, cascadorii și adrenalină. Bulevardele Bucureștiului devin circuitul unei competiții periculoase unde viteza și curajul fac legea.
🎬 Trailer: YouTube

🔹 După vânătoare (2D, thriller, dramă)
📅 24–30 octombrie 2025, ora 20:00
Regia: Luca Guadagnino
Cu: Julia Roberts, Andrew Garfield, Ayo Edebiri
🎟️ Rating: N15
O profesoară universitară este prinsă între scandaluri, acuzații și secrete din trecut. Un film tulburător despre moralitate, carieră și decizii imposibile.
🎬 Trailer: YouTube

🎟️ Cinema Călărași își așteaptă spectatorii în sala 3D/2D a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, situat pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 1.
📞 Detalii și program complet: www.culturalcl.ro

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Legea care ar permite intervenții în ariile protejate, contestată dur de ecologiști. Deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a votat împotrivă

Published

on

Sursa: Facebook

Camera Deputaților a respins miercuri, 15 octombrie 2025, propunerea legislativă PL 14/2023 privind completarea Ordonanței de Urgență nr. 57/2007 referitoare la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Proiectul, care ar fi permis realizarea unor lucrări de infrastructură și construcții de hidrocentrale în interiorul ariilor protejate, a stârnit reacții dure din partea societății civile și a mai multor lideri politici locali și naționali.

Potrivit datelor oficiale ale Camerei Deputaților, 239 de parlamentari au fost prezenți la vot, dintre care 149 s-au pronunțat împotrivă, 41 pentru, iar 49 s-au abținut. Proiectul a fost, astfel, respins.

Cum au votat partidele

Cele mai multe voturi împotrivă au venit din partea PSD (74 de deputați), urmat de AUR (43), PNL (3), SOS România (10) și UDMR (niciun vot „pentru”). Singurii care au susținut retrimiterea proiectului la comisie au fost USR (30 voturi pentru), alături de câțiva deputați neafiliați și minorități.

Poziția deputaților de Călărași

Din datele obținute de Călărași Press, deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a votat împotriva proiectului, alăturându-se celor care au respins inițiativa considerată periculoasă pentru patrimoniul natural al României.

Advertisement

Prin votul său, Samoilă a transmis un mesaj de responsabilitate față de protejarea mediului și conservarea ariilor naturale unice, în contextul în care legea era criticată pentru posibilitatea de a deschide calea exploatărilor în zone până acum protejate strict.

Reacția primarului Dominic Fritz

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a criticat dur inițiativa, numind-o „cea mai mare trădare împotriva pădurilor României”. Într-o postare pe Facebook, acesta a scris:

„Se pregătește cea mai mare trădare împotriva pădurilor României. AUR și unii aliați de serviciu din PSD vor să dea liber, printr-un proiect de lege, distrugerii tuturor ariilor naturale protejate. Tocmai AUR, care s-a jurat că va proteja pădurile, vrea acum să le taie pentru a construi hidrocentrale. Distrugerea comorilor naturale este o crimă împotriva viitorului copiilor noștri.”

Proiectul de lege PL 14/2023 urmărea modificarea articolului 56¹ din OUG 57/2007, oferind posibilitatea construirii unor obiective de interes public în perimetrul ariilor protejate, inclusiv hidrocentrale și alte lucrări de infrastructură energetică. Specialiștii în mediu au avertizat însă că o asemenea modificare ar duce la pierderea unor ecosisteme unice în Europa.

 

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Călărașiul investește în verde: Parcul Dumbrava și Parcul Dendrologic vor fi modernizate complet, cu sisteme de irigații și iluminat nou

Published

on

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, a anunțat la Radio Voces Campi că administrația locală va demara lucrările de modernizare a Parcului Dumbrava și a Parcului Dendrologic, două dintre cele mai importante spații verzi ale orașului. Proiectul vizează refacerea completă a aleilor, iluminatului public, introducerea unui sistem automat de irigații și colectarea apelor pluviale pentru reutilizare.

Primăria Municipiului Călărași continuă programul de modernizare a spațiilor verzi, vizând acum cele două parcuri-simbol ale orașului — Parcul Dumbrava și Parcul Dendrologic. În ultimii ani, vegetația acestor zone a fost afectată de perioadele de secetă și de lipsa unui sistem de udare eficient.

„Anul ăsta tot ce însemna verde, copacii noștri din toate parcurile, au fost supuși stresului termic. Nu am avut în anumite zone, în afară de parcul de pe lac, sisteme de irigații. Ele nu au fost prevăzute niciodată, de când s-au înființat aceste parcuri”, a explicat primarul Marius Dulce.

Administrația locală a decis să acceseze fonduri pentru modernizarea completă a celor două zone verzi, urmând să fie reconfigurate aleile, să fie montat iluminat public modern și să fie implementat un sistem de irigații inteligente cu alimentare din puțuri forate.

„Vom moderniza atât Parcul Dendrologic, cât și Parcul Dumbrava. Vom schimba tot – de la alei la iluminat. În plus, vom realiza un sistem de colectare a apelor pluviale, pe care o vom filtra și o vom folosi la irigat. Nu mai mergem cu furtunul, trecem la soluții sustenabile”, a declarat edilul.

Proiectul prevede și o zonă de drenaj și reutilizare a apei, astfel încât ploile să devină o sursă utilă de întreținere a vegetației.

Advertisement

„Vrem ca aceste investiții să fie durabile. Pe lângă puțurile forate, vom face și un sistem de colectare a apei de ploaie, pe care o vom folosi la udarea spațiilor verzi. Este o soluție ecologică și economică”, a adăugat Dulce.

Componentă Descriere / Intervenție Observații
Parcuri incluse Dumbrava și Dendrologic reamenajare completă
Lucrări principale Alei noi, mobilier urban, iluminat modern
Irigații Sistem automat, alimentare din puțuri forate control digital
Apele pluviale Colectare, filtrare, refolosire la irigat sistem sustenabil
Valoare estimată ≈ 4 milioane lei posibilă cofinanțare locală
Termen estimat 2025 lucrări etapizate

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading