Connect with us

Știri

Curcani/ Viceprimarul Chirică Gheorghe prezintă stadiul lucrărilor din localitate

Published

on

Chirică Gheorghe, viceprimarul comunei Curcani din județul Călărași, prezintă stadiul lucrărilor de dezvoltare din localitatea pe care o administrează alături de primarul social-democrat, Gazu Aurică și echipa din primărie. Viceprimarul se arată interesat de proiectele admnistrației din care face parte și declară că se deplasează în mod frecvent pe teren pentru a verifica calitatea executării lucrărilor. 

Chirică Gheorghe: “Suntem chiar la un stadiu foarte avansat la proiectele aflate în derulare pe raza localității. Canalizarea și Stația de epurare sunt proiecte prioritare înainte de asfaltare. Modernizarea aleilor din parc se indreaptă către finalizare. Asfaltarea străzilor s-a derulat bine. Din 18 km aflați în proiect, au fost realizati 13 km, urmând a se desfășura lucrări la al doilea strat. Școala nr. 1 este finalizată,  iar recepția este făcută. Școala nr. 2 se va finaliza în acest an. Dispensarul comunal este în faza de licitație. Alimentarea cu apă a localității de peste 90%. Mai avem câteva străduțe. Muncim și ne facem treaba. La Curcani avem proiecte, se muncește eficient, pentru oameni.

CANALIZARE PENTRU APROXIMATIV 90 DE GOSPODĂRII

Chirică Gheorghe: “Canalizarea s-a rezolvat pentru 84 gospodării. Am realizat și rețeaua de apă pentru acestea. O firmă efectuează lucrările de calitate. Așteptăm noi finanțări pentru terminarea lucrărilor propuse. Totul presupune muncă. Dacă există voință, totul se poate rezolva. Veți vedea lucruri frumoase făcute în centrul localității, un parc modern cu alei iluminate, spații largi cu mobilier stradal urmând a fi realizate. Totul facem pentru oameni. Am realizat dotări europene pentru Școala nr 1. Vom putea relua activitățile școlare normal.” 
Drumul județean ce străbate localitatea, s-a turnat primul strat și urmează în câteva săptămâni si turnarea celui de al doilea. Este o lucrare a Consiliului Județean. Introducerea de gaze este în stadiul de proiectare. Va dura 2 ani până la finalizare. Vom avea toate utilitățile. Avem sprijinul consilierilor locali. Rezolvăm problemele solicitate de cetățeni.” – declară viceprimarul localității Curcani, Chirică Gheorghe

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *