Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 31°C | Anul XI Nr. 522

Știri

Jegălia/ Lucrările pentru realizarea rețelei de canalizare în comuna Jegălia sunt în plină desfășurare

Published

on

După mai multe încercări din trecut, astazi se află în plină desfășurare realizarea rețelei de canalizare in comuna Jegălia. Nivelul de civilizație la care a ajuns societatea impune, practic o astfel de investiție.

La elaborarea proiectului de canalizare s-a avut în vedere starea bună a drumurilor din comună, astfel rețeaua de canalizare se realizează de o parte și de alta a drumului fără să se spargă asfaltul iar acolo unde nu este spațiu suficient, între partea asfaltată si proprietațile cetățenilor, se va realiza spargerea asfaltului.

Valoarea proiectului este de circa 11.275.035  lei  cu finanțare de la bugetul de stat și propune realizarea rețelei de canalizare în întreaga localitate, până la ultima locuință. RAJA S.A CONSTANȚA împreună cu UAT Jegălia au demarat lucrările conform Autorizației de cosntruire eliberată la data de 23.04.2020, având o valabilitate de 14 luni de la începerea efectivă a lucrărilor

In proiect sunt prevazuți bani pentru realizarea racordurilor până la limita de proprietate, gratuit, precum și pentru refacerea podețelor și a infrastructurii afectate de lucrări.

Advertisement

Pe strazile unde s-a introdus conducta de canalizare urmează realizarea probelor de etanșeitate, iar după aceea se va trece la realizarea branșamentelor la fiecare casă.De asemenea, se fac ultimele pregătiri pentru începerea lucrărilor la stația de epurare amplasată în localitate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Misterul paznicilor farului din Flannan: dispăruți în furtuna tăcerii

Published

on

În decembrie 1900, un eveniment misterios a avut loc pe insula Eilean Mòr, parte a arhipelagului Flannan Isles din largul coastei de nord-vest a Scoției. Trei paznici ai farului maritim, James Ducat, Thomas Marshall și Donald McArthur, au dispărut brusc de la posturile lor, lăsând în urmă o poveste care continuă să fascineze și să ridice întrebări fără răspuns.

Farul, construit în 1899 de David Alan Stevenson pentru Northern Lighthouse Board, era o structură solidă, situată la peste 45 de metri deasupra nivelului mării, menită să ghideze navele prin apele periculoase ale Atlanticului de Nord. Cei trei paznici lucrau în ture, izolați pe insula aridă, unde singurele alte „locuitoare” erau păsările marine. Viața lor era una dură, marcată de condiții meteorologice extreme și de o rutină strictă.

Primul semn al problemei a apărut pe 15 decembrie 1900, când nava transatlantică Archtor a trecut pe lângă insule și a observat că farul era stins, deși vremea era nefavorabilă. Totuși, din cauza condițiilor dificile, nu s-a putut investiga imediat. Abia pe 26 decembrie, nava Hesperus, care aducea un paznic de rezervă, Joseph Moore, a ajuns la insulă. La sosire, nu a fost întâmpinată de nimeni, iar Moore a urcat cele 160 de trepte spre far, descoperind o scenă tulburătoare: ușa principală era închisă, paturile nefăcute, ceasul oprit, iar o masă cu mâncare neatinsă sugera o întrerupere bruscă a activităților zilnice. Cei trei bărbați pur și simplu dispăruseră.

O investigație condusă de superintendentul Robert Muirhead a relevat urme de daune provocate de furtuni pe partea de vest a insulei: balustradele de fier erau îndoite, o șină de cale ferată era smulsă din beton, iar un bolovan de peste o tonă fusese deplasat. Muirhead a concluzionat că cei trei ar fi putut ieși pentru a securiza echipamente în timpul unei furtuni neașteptat de violente și ar fi fost surprinși de un val uriaș care i-a măturat în mare. Totuși, absența furtunilor raportate în zonă în zilele precedente a alimentat alte teorii: de la un conflict intern care a dus la căderea lor de pe stânci, la scenarii fantastice precum atacul unui monstru marin sau influența unor spirite.

Advertisement

Niciun corp nu a fost găsit vreodată, iar ultimele însemnări din jurnalul farului, datate 13 decembrie, menționau doar condiții meteo dificile, fără indicii clare despre soarta lor. Misterul rămâne nerezolvat, transformând povestea paznicilor din Flannan într-o legendă maritimă care a inspirat poezii, filme și opere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

PPC Energie lucrează la sistemele sale informatice pentru integrarea celor mai recente modificări legislative

Published

on

București – PPC Energie își actualizează sistemele informatice pentru a integra recentele modificări legislative privind majorarea cotei TVA la 21%. Drept urmare, facturile aferente consumului de energie electrică și gaze naturale din luna iulie 2025 vor fi emise cu întârziere. Facturile vor fi emise, etapizat, începând cu 21 august.

De la momentul emiterii facturii, clienții vor avea la dispoziție același număr de zile din contract pentru plata acesteia, astfel încât plata facturilor nu fie o grijă în plus în această perioadă. Mai mult, persoanele care întâmpină dificultăți la achitarea facturii, pot solicita eșalonarea acesteia prin oricare dintre canalele de contact cu clienții: call-center, contul myPPC, formularul de contact online sau în magazinele PPC Energie.

Începând din luna august, în afară de cota de TVA modificată la 21%, facturile vor conține tarifele din condițiile contractului de furnizare al fiecărui client. Acestea pot fi vizualizate din contul myPPC, pagina Produse și servicii, sau în notificarea primită pe e-mail.

De asemenea, facturile vor include un cod de bare suplimentar, pentru efectuarea plății la oficiile poștale de către clienții aflați în situația de sărăcie energetică, conform prevederilor legislative actuale. Mai multe detalii despre aceste categorii de clienți și despre modalitatea de activare și utilizare a accestui cod de bare sunt disponibile aici.

Advertisement

Pentru a-și gestiona eficient consumul, PPC Energie își încurajează clienții să își transmită lunar indexul, dacă nu au un contor smart, folosind contul myPPC sau prin apel la numărul de telefon 021.9977. În plus, pe platforma Electripedia clienții pot găsi informații despre cum să își eficientizeze consumul de energie electrică, iar modulul PPC myEnergy Coach, noua funcție din contul myPPC, îi ajută să consume energia electrică eficient și responsabil.

Clienții PPC Energie continuă să aibă acces la aceleași servicii și funcționalități prin intermediul platformei online www.PPCEnergy.roa aplicației web myppc.ppcenergy.ro și a aplicațiilor mobile myPPC. myPPC permite gestionarea contului personal, plata facturilor și înregistrarea indexului.

Pentru asistență, clienții pot contacta echipa PPC Energie la numărul de telefon 021.9977, apelabil din România și din străinătate, de luni până vineri, între orele 8:00 și 20:00, cu excepția sărbătorilor legale. Consultanții PPC Energie rămân la dispoziția clienților și în cele 80 de magazine fizice din întreaga țară (harta este disponibilă aici).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

14 ani de la dispariția lui George Naghi, fondatorul Aldis – un om al faptelor și al comunității

Published

on

Joi, 7 august 2025, se împlinesc 14 ani de la trecerea în neființă a lui George Naghi (25 februarie 1952 – 7 august 2011), personalitate marcantă a municipiului Călărași și fondator al companiei Aldis.

Directorul Clubului Sportiv Municipal Călărași, Valentin Anghel, a transmis un mesaj de omagiere, subliniind că statuia acestuia, amplasată în curtea CSM, este mai mult decât un simbol – este un reper de respect și recunoștință. Monumentul veghează asupra Hotelului Sport (fost Hotel Perla), loc în care George Naghi și-a desfășurat o parte din activitate.

„George Naghi a fost un om al faptelor, un vizionar și un sprijin real pentru comunitatea noastră. Privindu-i statuia, înțelegem lecția despre rădăcini și respect”, a transmis Valentin Anghel.

📍 Veșnică amintire, George Naghi!

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading