12 locuințe pentru specialiștii din sănătate, recepționate astăzi de CJC

Astăzi, 9 aprilie, 12 locuinţe destinate închirierii, pentru tinerii specialiști din domeniul sănătăţii din municipiul Călărași au fost recepționate Consiliul Județean Călărași și de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA).

Cele 6 apartamente cu două camere și 6 apartamente cu trei camere au fost construite în amplasamentul din strada Prelungirea Independenței nr. 5A, cu regim de înălţime S + P + 2E (subsol+parter+două etaje). Valoarea totală a investiției se ridică la 2.840.861,05 lei. Pe raza județului Călărași, ANL  a finalizat, în cadrul aceluiași program, 367 de unități locative.

În cadrul Programului Locuințe pentru Tineri, derulat de Agenția Națională pentru Locuințe, se construiesc și locuințe pentru medicii rezidenți, venind astfel în sprijinul tinerilor specialiști din domeniul sănătății, ale căror venituri nu le permit accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii.

Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 2097 din 5 iulie 2019 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.916,42 lei/metru pătrat, inclusiv TVA.

 

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Deputatul călărășean Constatin Bîrcă marchează Ziua Europei: „Este o ocazie pentru noi să celebrăm unitatea, diversitatea și pacea”

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp Ziua de 9 mai este

CJCC Călărași, invitație la film: Imaculata – 2D

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp Imaculata – 2D 22 –