Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 540

Știri

Ordonanta militara nr 4. Ce presupune Scenariul 4

Published

on

ORDONANȚA MILITARĂ
 
 
nr. 4 din 29.03.2020
privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19
 
Art.1 – (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în
exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00
dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum
tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de
deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar
special destinat.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în situațiile prevăzute la alin. (1) se
prezintă o declarație pe propria răspundere completată în prealabil, care trebuie să
cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul
deplasării, data și semnătura.
(3) Circulația persoanelor prevăzute la alin.(1), în afara locuinței/gospodăriei,
este permisă și în intervalul orar 20.00 – 21.00, dacă aceasta se face pentru a asigura
nevoile animalelor de companie/domestice doar în proximitatea locuinței/gospodăriei.
Declarația pentru acest interval orar nu este necesară atunci când deplasarea se face în
acest scop.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
Art.2 – (1) Operatorii economici care comercializează alimente și produse de
strictă necesitate și care își desfășoară activitatea în condițiile dispuse prin ordonanțe
militare în perioada stării de urgență își vor organiza programul de lucru pentru a
facilita și a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul
orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de
vârstă.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 30 martie 2020.
 
Art.3 – (1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără
aprobarea autorităților competente, vor fi sancționate contravențional conform
prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de
asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi
obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu
carantinarea lor.
(2) Persoanele care nu respectă condițiile izolării la domiciliu și sunt identificate
în afara spațiului de izolare, vor fi sancționate contravențional conform prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și
regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare, și vor fi obligate
să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.
(3) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
 
Art.4 – (1) La intrarea în țară, pentru protejarea propriilor familii, conducătorii
autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4
tone optează pentru carantinare/izolare, dar nu mai mult de 14 zile, în perioada dintre
curse, pentru una dintre următoarele modalități de protecție împotriva răspândirii
COVID-19:
a) carantinarea în spații puse la dispoziție de către angajator;
b) izolarea la domiciliu împreună cu toate persoanele cu care locuiesc/se
gospodăresc, sau singuri, în alt spațiu locativ disponibil;
c) carantinarea la cerere, în spațiile puse la dispoziție de autoritățile
administrației publice, cu suportarea cheltuielilor aferente carantinării.
(2) Opțiunea pentru una dintre modalitățile prevăzute la alin. (1) se
materializează prin completarea, de către conducătorii autovehiculelor de transport
marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone, a unei declarații pe
propria răspundere prin care își asumă una dintre cele 3 variante de carantinare/izolare.
(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și piloților de
aeronave și personalului navigant.
(4) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.
 
Art.5 – (1) Se instituie, pentru o perioadă stabilită de angajator, măsuri de
izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces
persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale pentru asigurarea
funcționării producției, transportului și distribuției energiei electrice și gazelor
naturale, a activităților de întreținere și mentenanță a echipamentelor și instalațiilor
specifice, precum și a celorlalte activități de aprovizionare, respectiv, extracție,
producție și procesare a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate energetice
necesare funcționării corespunzătoare Sistemului Energetic Național în concordanță
cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activităților de bază în cazul
instituirii stării de urgență pe teritoriul României.
(2) Refuzul izolării preventive de către personalul prevăzut la alin.(1) atrage
răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020, ora 12.00.
 
Art.6 – (1) Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de
dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe
raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor
și alte spații comune.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.
 
Art.7 – (1) Ministerele cu rețea sanitară proprie și autoritățile administrației
publice locale care au în subordine sau în coordonare unități sanitare vor asigura la
cerere spații hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi personalului din
sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19 în rândul
cadrelor medicale sau al familiilor acestora.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020.
 
Art.8 – (1) În perioada stării de urgență prețurile la energie electrică și termică,
gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate și carburanți nu pot fi majorate peste
nivelul practicat la data emiterii prezentei ordonanțe militare, acestea putând fi doar
diminuate în funcție de cerere și ofertă.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
Art.9 – (1) În perioada în care este instituită starea de urgență, alertele sanitare,
comunicatele, textele, materialele fotografice și audio-video cu mesaje de interes
public care sprijină măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19, guvernamentale
și/sau sponsorizate de către operatorii economici publici sau privați, persoane fizice
sau organizații neguvernamentale, vor fi mediatizate gratuit și se vor adăuga ca timp
suplimentar spațiului alocat pentru publicitate.
(2) Difuzarea categoriilor de mesaje prevăzute la alin. (1) va fi solicitată
radiodifuzorilor sau instituțiilor mass-media de către Grupul de comunicare strategică
din cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență și se vor identifica
în momentul difuzării cu mențiunea „Mesaj de utilitate publică.”
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
Art.10 – (1) Pe perioada stării de urgență se autorizează Centrul de Cercetări
Științifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN1
și
Ecologie, Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și Institutul
Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pentru
avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor și dispozitivelor
medicale necesare pentru prevenirea și combaterea răspândirii, precum și pentru
tratamentul infecției cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor.
(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
Art.11 – (1) Transportul maritim și pe căile navigabile interioare, accesul
navelor în porturile românești, precum și inspectarea și operarea navelor se desfășoară
fără restricții, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a infectării cu COVID-
19, impuse de Ministerul Sănătății.
(2) Se interzice accesul piloților la bordul navelor maritime și fluvio-maritime,
sosite din zonele de risc roșu sau galbene, dacă nu dispun de echipamentul de protecție
stabilit de Ministerul Sănătății.
(3) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
Art.12 – (1) După alineatul (2) al articolului 3 din Ordonanța militară nr.2/2020
privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID -19, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr.232 din 21 martie 2020, se introduce un nou alineat, alin.(3),
cu următorul cuprins:
„(3) Interdicția privind circulația persoanelor într-un grup mai mare de 3
persoane se aplică exclusiv circulației pietonale.”
 
Art.13 – (1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor
prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română și poliția locală, pentru măsurile
prevăzute la art.1;
b) Poliția Română, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și
poliția locală, pentru măsura prevăzută la art.2;
c) Poliția Română, Poliția de Frontieră Română, Jandarmeria Română, poliția
locală, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice
locale, pentru măsurile prevăzute la art.3 și 4;
d) Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, pentru măsura
prevăzută la art.5;
e) Ministerul Sănătății și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și
Comunicațiilor, pentru măsurile prevăzute la art.11.
(2) Nerespectarea măsurilor prevăzute la art.1-5 și art.11 atrage răspunderea
disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările
ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate
contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
 
Art.14 – (1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul,
prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre
conținutul prezentei ordonanțe militare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

SCANDALUL ALOCAȚIILOR ÎNTÂRZIATE LA CĂLĂRAȘI! MII DE COPII AU AȘTEPTAT DEGEABA BANI DE MOȘ NICOLAE. AJPIS DĂ VINA PE „CALENDAR”, PĂRINȚII PE NEGLIJENȚĂ

Published

on

Mai mulți părinți din județul Călărași au semnalat, în ultimele zile, întârzieri în virarea alocațiilor pentru copii, exact în perioada în care multe familii se pregătesc de Moș Nicolae. O parte dintre sesizări indică faptul că banii nu au ajuns în conturi nici pe 7 decembrie, deși fondurile ar fi fost transferate instituției începând cu această dată. Situația vine după o altă problemă apărută luna trecută, când o serie de alocații au fost virate în conturi bancare vechi, în urma migrării clienților First Bank către Intesa.

Părinte: „Banii au intrat la AJPIS pe 5, dar nu au fost virați mai departe. Familiile vulnerabile au rămas fără sprijin de Moș Nicolae”

Potrivit declarațiilor obținute de redacția noastră, mai mulți beneficiari au constatat că alocațiile copiilor nu au intrat în conturi la începutul lunii decembrie, așa cum se întâmpla de obicei. O mamă a povestit că, pe 5 decembrie, a întrebat la bancă dacă au fost procesați banii și a aflat că fondurile de la bugetul de stat ar fi ajuns deja la AJPIS Călărași.

„Am sunat la bancă și mi-au confirmat că banii de la stat au venit în contul AJPIS pe 5. După ora 12, nu a mai răspuns nimeni la instituție. Alocațiile nu au fost virate mai departe. E vorba de probabil mii de copii, poate zeci de mii în județ. Sunt familii care trăiesc din acești bani”, spune femeia.

Aceasta susține că situația este cu atât mai complicată cu cât, în luna precedentă, instituția ar fi comis o altă eroare: alocațiile unor beneficiari au ajuns în conturi închise sau neactualizate, în urma tranziției de la First Bank la Intesa.

Advertisement

„Informaticianul nu a actualizat conturile noi. Banii au fost trimiși în conturile vechi, iar multe familii au rămas fără alocație zile întregi”, afirmă părintele, care cere anonimat.

Directorul AJPIS Călărași: „Plățile se fac conform calendarului național. Termenul este 8 ale lunii.”

Contactat telefonic, Dorin Ivan Emanuel, directorul executiv al AJPIS Călărași, admite că au existat dificultăți luna trecută, însă susține că responsabilitatea a aparținut băncii, care ar fi transmis un număr incomplet de conturi valide.

Au fost în jur de 5–6 cazuri, maximum 10. First Bank a transmis mai puțini beneficiari decât trebuia, au fost și persoane cu buletine expirate, dar situația s-a corectat”, a declarat acesta.

În ceea ce privește întârzierile din luna decembrie, directorul afirmă că instituția a urmat calendarul național stabilit pentru plata prestațiilor sociale.

Calendarul de plăți prevede ca alocațiile să fie virate pe data de 8, la nivelul întregii țări. Noi suntem ordonator terțiar de credite și ne supunem ordonatorilor superiori. Chiar dacă banii au intrat vineri, ordinele de plată se operează cu o zi înainte, iar fiind weekend, sumele au intrat luni”, explică Ivan.

Advertisement

Întrebat dacă, având banii în cont pe 5, instituția putea alege să proceseze mai devreme plățile, pentru a veni în sprijinul familiilor vulnerabile, directorul a reiterat că AJPIS nu poate devia de la calendarul național.

Discuții privind programul de lucru din instituție

În spațiul public au apărut acuzații potrivit cărora angajații AJPIS ar fi părăsit instituția mai devreme, în ziua de 5 decembrie. Directorul respinge această informație: „Nu cred. Eu am avut patru persoane care au rămas peste program. Eu personal am plecat în jur de 13:30 pentru a participa la o activitate a Crucii Roșii. Putem verifica în condica de prezență”, a spus acesta.

În timp ce părinții critică lipsa de comunicare și întârzierea repetată a plăților, conducerea AJPIS insistă că situația s-a desfășurat „conform procedurii” și că nu există nicio abatere administrativă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Sold OUT la „Five Nights at Freddy’s 2” la Cinema 2D/3D Călărași. Noi proiecții programate săptămâna viitoare

Published

on

Interes uriaș la Cinema 2D/3D Călărași pentru filmul „Five Nights at Freddy’s 2”. Proiecția de duminică, 7 decembrie 2025, a fost SOLD OUT la scurt timp după anunțul programului, sala umplându-se rapid cu fanii francizei.

Reprezentanții cinematografului au transmis că biletele pentru această dată sunt oficial epuizate, însă publicul este așteptat la următoarele proiecții programate pentru marți, miercuri și joi, de la ora 20:00.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Maratonul blestemat de la Olimpiada din 1904: o cursă cu otravă, mașini și haos total

Published

on

La Olimpiada din 1904 de la Saint Louis, maratonul a rămas în istorie drept cea mai dezastruoasă și absurdă cursă de alergare din toate timpurile. Traseul de peste 40 de kilometri trecea pe drumuri de pământ neasfaltate, sub un soare ucigător de peste 32 de grade, cu nori denși de praf ridicați de mașinile, automobilele oficialilor și chiar de un tren care circula pe lângă rută. Organizatorii au oferit doar un singur punct de hidratare pe toată distanța și o singură fântână, considerând că apa în exces „încetinește” alergătorii – o teorie științifică greșită care aproape i-a omorât pe concurenți.

Primul care a trecut linia de sosire a fost americanul Fred Lorz. A fost aclamat, i s-a înmânat coroana de laur și a pozat chiar lângă fiica președintelui Roosevelt… până când s-a aflat că alergase doar primii 16 kilometri, apoi urcase într-un automobil care îl dusese până aproape de stadion. Trișarea lui grosolană a fost descoperită imediat, Lorz a fost descalificat pe loc și i s-a interzis participarea pe viață la competiții.

Câștigătorul oficial a devenit Thomas Hicks, un alergător american care abia mai mergea în ultimele sute de metri. Motivul? Antrenorul lui îi dăduse pe parcurs un amestec halucinant: stricnină (otravă de șobolani folosită în doze mici ca stimulant), coniac și ouă crude. Hicks avea pupilele dilatate, era alb ca varul și trebuia ținut de braț de însoțitori ca să nu cadă. Medicii au declarat ulterior că fără intervenția lor imediată ar fi murit chiar pe stadion.

Din cei 32 de participanți, doar 14 au terminat cursa. Unul dintre ei, cubanezul Félix Carvajal, a alergat în pantofi de stradă tăiați cu foarfeca, s-a oprit să mănânce mere verzi culese dintr-un livrai (ceea ce i-a provocat crampe groaznice) și a stat de vorbă cu spectatorii. Alt alergător sud-african a fost urmărit de câini sălbatici și a pierdut aproape o oră deviind de la traseu.

Advertisement

Maratonul din 1904 a fost un coșmar total, o combinație letală de organizare catastrofală, experimente medicale iresponsabile și trișare sfruntată – o rușine care a intrat în legendă ca cea mai neagră pagină din istoria olimpică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading