Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 27°C | Anul XI Nr. 527

Știri

Cr. Pustai: Cred că s-ar putea relua campionatul, undeva, la 1 mai

Published

on

Pandemia de coronavirus face ravagii în lume conducând şi la suspendarea fotbalului în ţară şi nu numai. Fotbaliştii Dunării au intrat într-o vacanţă „forţată” care s-ar putea prelungi pe tot parcursul lunii viitoare. Profesorul, Cristian Pustai, speră ca lucrurile să se îndrepte în direcţia cea bună astfel încât reluarea campionatului ligii a 2-a să se producă undeva la începutul lunii mai. În opinia sa, în ciuda greutăţilor cu care se confruntă toată lumea, pe teren ar trebui să aibă loc atât „bătălia” pentru promovare cât şi pentru retrogradare

Domnule profesor, din cauza acestei pandemii, aţi fost nevoit să intraţi într-o vacanţă forţată..

Da, într-adevăr, şi fotbalul a intrat într-o vacanţă nedorită a cărei lungime nu o putem estima acum.

Săptămâna trecută aţi încercat să mai faceţi câteva şedinţe de pregătire.

Advertisement

Vineri dimneaţă a fost ultima şedinţă, după care, era şi normal, având în vedere ce se întâmplă-n lume, să lumă o astfel de decizie. Bineînţeles că jucătorii au primit programul pe o perioadă de 10 zile care se va dovedi insuficientă.

Mă uit în calendar, mai sunt 14 etape din care Dunărea va mai dispouta 12 jocuri. Cum vedeţi desfăşurarea acestor runde?

Eu cred că cel mai corect ar fi ca lucrurile să se reia de acolo de unde au rămas. Aşa ar fi sportiv şi pentru cei care luptă pentru promovare precum şi pentru cei care se bat la retrogradare, indifent de ligă. Asata ne înavaţă, până la urmă, sportul. Să ştim să câştigăm, să ştim să pierdem, dar totul prin luptă, pe teren. Chiar dacă se va juca foarte dens, toate echipele au suferit şi vor suferi şi în continuare, cumva la fel. Ar fi corect pentru fair – play – ul competiţiei să se joace!

Şi aşa avem două runde intermediare, a 29-a, respectiv a 35-a…

Se poate juca, într-adevăr, într-un ritm greu, alert pentru toată lumea. Toţi trecem prin această perioadă foarte grea. Se poate întocmi sportiv un clasament pe baza jocurilor. Deciziile se pot lua, e un moment de forţă majoră. Eu îmi doresc ca toate lucrurile să se desfăşoare pe teren. Şi sportiv, să şi promovezi, să şi retrogradezi!

Advertisement

Mă gândesc că luna iunie va deveni o lună autentică de fotbal.

Se poate decala…eu cred, undeva, la 1 mai putem reîncepe dacă lumea va încerca să ne sprijine toate eforturile ce se vor face. Mă gândesc că la un moment dat se va găsi şi acel vaccin pe piaţă iar lucrurile vor reintra pe făgaşul normal. Nu cred că nu se va găsi până la urmă antidotul pentru acest virus.

Oricum până de Paşti e imposibil să mai vorbim de fotbal şi din cauza instituirii stării de urgenţă…

Da, corect, sunt 30 de zile în care nu mai putem vorbi de aşa ceva. Sper să reluăm activitatea cu o săptămână, două înainte de startul lunii mai. Se pot juca 14 etape în lunile mai şi iunie. Chiar şi primele 2, 3 runde se pot desfăşura fără spectatori ca o măsură de protecţie suplimentară. Repet, cred că undeva la 1 mai, am putea să reluăm campionatul. Desigur, dacă lucrirle merg în direcţia cea bună. Eu am speranţe mari că se va găsi până la urmă antidotul. În lumea asta, doar prostia rămâne fără antidot.

Ce şanse daţi Campionatului European să se mai desfăşoare la data stabilită?

Advertisement

Eu zic că nu sunt şanse. Vom vedea astăzi dar după părerea mea, şansele sunt aproape zero.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Activități recreative pentru seniorii de la Căminul „Sf. Antim Ivireanul”

Published

on

Căminul „Sf. Antim Ivireanul” a continuat și în această perioadă activitățile recreative dedicate seniorilor, desfășurate într-o atmosferă de voie bună și implicare.

Reprezentanții instituției au transmis un mesaj de început de toamnă, dorind sănătate tuturor beneficiarilor și familiilor acestora:

„La Cămin ne continuăm activitățile recreative cu multă veselie și implicare. Vă dorim un început de toamnă cu sănătate tuturor!”

Fotografiile publicate surprind momente din cadrul acestor activități, unde rezidenții au petrecut timp împreună, socializând și participând la diverse programe pregătite special pentru ei.

Advertisement

Astfel de inițiative vin să sprijine integrarea socială a vârstnicilor și să le ofere ocazia de a se bucura de activități care contribuie la menținerea unei stări de spirit pozitive.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Deputatul PSD Mihai Weber, surprins cu un Mercedes de lux care lipsește din declarația de avere

Published

on

Mihai Weber, în vârstă de 61 de ani, este un deputat PSD aflat la al patrulea mandat în Parlamentul României, reprezentând județul Gorj. În prezent, el ocupă funcția de președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților. În legislatura anterioară (2020-2024), Weber a condus Comisia de control al Serviciului Român de Informații Externe (SIE). De asemenea, este secretar general adjunct al PSD și lider al organizației PSD Gorj.

Pe 25 august, la sediul central al PSD, conducerea partidului a analizat pachetul 2 de măsuri de austeritate asumate de Guvernul Bolojan. Printre participanți s-a numărat și Mihai Weber. La finalul ședinței, site-ul de investigații Snoop.ro l-a filmat pe deputat urcându-se într-un Mercedes AMG GLE 53 hibrid, un model de lux evaluat la peste 140.000 de euro. Autoturismul nu figurează în declarația de avere depusă de Weber în iunie 2025, unde este menționat doar un Ford Ranger din 2024, în valoare de aproximativ 70.000 de euro.

Confruntat de jurnaliști pe 1 septembrie, Weber a evitat să ofere explicații clare. „M-ați văzut cu mașina?”, a fost prima sa reacție, urmată de „Sunt acționar la firmă, documentați-vă, vedeți cât costă mașina”. Deputatul a recunoscut că Mercedes-ul nu apare în declarația sa de avere, precizând că aparține unei firme, fără să clarifice dacă este proprietarul acesteia. „Sunteți atât de curios?”, a replicat el la insistențele presei, refuzând să detalieze prețul sau proveniența mașinii. În plenul Parlamentului, în momentul asumării răspunderii Guvernului pentru reducerea deficitului bugetar, Weber a reiterat că autoturismul este al unei firme la care este acționar, dar nu a oferit informații suplimentare.

Conform legislației, demnitarii pot achiziționa bunuri prin intermediul unei firme, fără a fi obligați să le declare în averea personală. Acest mecanism limitează transparența, mai ales după decizia recentă a Curții Constituționale, care a stabilit că declarațiile de avere se depun la ANI, fără a fi publicate pe site-urile instituțiilor. Întrebat de ce a ales să înregistreze mașina pe firmă, Weber a invocat „strategia firmei”, menționând că deține și un autoturism pe numele său.

Advertisement

Firma care deține Mercedes-ul este Blenbondy 81 SRL, cu sediul în satul Buduhala, comuna Telești, județul Gorj, o localitate cu aproximativ 900 de locuitori, situată la 15 km de Târgu Jiu. Punctul de lucru al firmei este un mic magazin sătesc pe strada Trandafirilor, unde funcționează un bar cu câteva bănci în față și o toaletă insalubră în spate. Firma are doi acționari: Mihai Weber (95%) și Daniela Blendea (5%), aceasta din urmă fiind proprietara terenului de 500 mp pe care se află magazinul, conform extrasului de carte funciară. Din cauza statutului de deputat, Weber nu poate fi administrator, rolul fiind preluat de Daniela Blendea și Laurențiu Briceag.

Întrebat de Snoop.ro despre motivul achiziției prin firmă, Weber a insistat că a răspuns „politicos” și a refuzat să detalieze, închizând discuția fără a clarifica strategia firmei sau proveniența fondurilor pentru mașina de lux. Vedeți filmul accesând linkul de mai jos.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Portul Turistic de Agrement Călărași – Brațul Borcea, 96% finalizat. Vizită de lucru a Ministerului Economiei confirmă ritmul bun

Published

on

Reprezentanții Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului au efectuat o vizită de lucru la Portul Turistic de Agrement Călărași – Brațul Borcea pentru a verifica stadiul investiției. Potrivit Consiliului Județean Călărași, proiectul este realizat în proporție de 96%, iar concluziile vizitei au fost pozitive, oficialii apreciind ritmul și calitatea execuției.

Investiție cu miză strategică pentru județ

Autoritățile județene subliniază că portul va contribui la:

  • creșterea potențialului turistic al zonei,

  • stimularea economiei locale și a antreprenoriatului,

  • consolidarea imaginii Călărașiului ca destinație de referință pe Dunăre.

Declarația președintelui CJ Călărași, Vasile Iliuță

„Portul va genera locuri de muncă, va stimula antreprenoriatul local și va consolida imaginea județului ca o destinație de referință pe Dunăre. Este dovada că atunci când există viziune, perseverență și colaborare instituțională, proiectele strategice devin realitate. Acest obiectiv nu este doar o realizare a prezentului, ci și o investiție pentru viitorul județului nostru. Este angajamentul meu ca președinte să continui dezvoltarea județului, iar Portul Turistic de Agrement reprezintă una dintre cele mai importante dintre ele”, a declarat Vasile Iliuță.

Portul Turistic de Agrement Călărași – Brațul Borcea se apropie de finalizare, urmând să devină un punct-cheie pentru turismul de agrement pe Dunăre și un catalizator pentru inițiative economice locale.

(Sursă: postarea Consiliului Județean Călărași)

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading