În vârstă de 46 de ani, Bălan Petre-Bogdan, din Călăraşi, tată a doi copii, suferă de o formă foarte agresivă de cancer laringian.
Problemele de sănătate pot să apară oricând – pe neașteptate, fără milă, fără preaviz. Într-o clipă, o viață obișnuită se poate transforma radical. Totul a început în anul 2018, când a observat o formaţiune după ureche, pe care nu a luat-o în seamă. În septembrie 2019, a hotărât să se opereze la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Bucureşti, unde i-a fost extirpată o tumoare de jumătate de kilogram. La nici 20 de zile de la intervenţie, starea lui s-a agravat, tumoarea a recidivat. În noiembrie, s-a internat din nou într-o clinică privată din Bucureşti. I s-a făcut biopsie, în urma căreia medicii i-au pus un diagnostic dur: cancer laringian. Nu i-au mai dat nicio şansă.
Pentru că nu a putut accepta vestea cumplită, Bogdan a hotărât să-şi găsească sănătatea peste hotare. Astfel, printr-o cunoştinţă, a ajuns în Italia, la Spitalul San Giuseppe din Milano. Pe 16 decembrie, medicii italieni au hotărât să-l opereze din nou. În urma operaţiei care a durat mai bine de nouă ore i s-a extirpat o altă tumoare de un kilogram. În urma analizelor efectuate recent, i s-au descoperit doi noi noduli, unul sub mandibulă şi unul pe ficat. Pentru a putea ţine această boală cumplită în frâu, trebuie să înceapă cât mai urgent radioterapia şi chimioterapia, însă, pentru aceasta, are nevoie de bani. Până în prezent, a avut asigurare medicală, însă la sfârşitul acestei luni expiră. Astfel, Bogdan, are nevoie urgentă de bani pentru a putea prelungi asigurarea, pentru hrana specială (de menţionat că se hrăneşte cu ajutorul unui furtun), pentru unele analize care nu sunt prinse în asigurare, şi pentru cazarea şi celelalte cheltuieli legate de aceasta.
Așadar, cei care doresc să acorde sprijin financiar pentru că Bogdan să poată lupta în continuare cu această boală cruntă pot face acest lucru depunând orice sumă în următoarele conturi bancare:
Cont în lei: RO16RZBR0000060020522201
Raiffeisen Bank
Titular cont: ZAINEA RODICA (sora lui Bogdan )
Cont în euro: RO62RZBR0000060020183328
Raiffeisen Bank
Titular cont: ZAINEA LAURENTIU (cumnatul lui Bogdan )
Menționăm faptul că toate actele medicale există, au ajuns la redacție. Cazul este unul real și cât se poate de urgent. Pentru orice întrebări, ne puteți scrie pe adresa de e-mail a redacției observatorcl@yahoo.com.
sursa: Observator de Călărași
https://observatorcl.info/la-46-de-ani-bogdan-se-lupta-cu-o-boala-grava/?fbclid=IwAR3wroUVn7VAgubCo3AFD5ja4uwiOW6l_XDMbkvmWDElvoEdiI9UwuvoyAM