TUTUN DESCOPERIT DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SECȚIEI 5 POLIȚIE RURALĂ GĂLBINAȘI

35 de kilograme de tutun descoperite de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași într-un autoturism.                                    

 

La data de 27 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași au depistat în trafic, pe raza localității Vasilați, județul Călărași, un autoturism înmatriculat în județul Ilfov, condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani.

 

În urma controlului efectuat în interiorul autovehiculului, polițiștii au găsit 19 cutii de carton ce conțineau cutii de plastic cu produs vegetal mărunțit, de culoare maronie cu miros specific de tutun, cu greutate de 35  kilograme.

 

Persoana în cauză a recunoscut că este tutun și că l-a achiziționat de pe internet cu scopul de a-l comercializa.

 

Întreaga cantitate a fost indisponibilizată și ridicată în vederea continuării cercetărilor.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării peste limita de 1 kg tutun de fumat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss