Comerciant de produse ”de firmă” depistat de jandarmi

​Luni, 20 ianuarie a.c., un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, aflat în misiune de patrulare pe raza municipiului Călărași, a surprins, în Zona Parcul Florilor, un bărbat ce oferea spre vânzare mai multe produse care purtau însemnele unor mărci consacrate în domeniu, ce păreau a fi contrafăcute.

În urma verificărilor, jandarmii l-au identificat pe L.P., de 31 ani, din județul Ialomița, care oferea spre vânzare articole de îmbrăcăminte, de tip sport și parfumuri, inscripționate cu numele unor mărci cu renume, fără a deține documente justificative în acest sens.
Bunurile, susceptibile a fi contrafăcute, au fost ridicate de jandarmi în vederea confiscării, iar comerciantului de ocazie i-au fost întocmite actele de sesizare, fiind înaintate organelor competente, pentru continuarea cercetărilor privind săvârșirea infracțiunii de “punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, faptă prevăzută și sancționată conform Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Jandarmeria Călărași recomandă cetățenilor să nu achiziționeze bunuri comercializate în mod ambulant și fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare, iar atunci când observă astfel de acte de comerț, să sesizeze autoritățile în domeniu.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Consiliul Județean Călărași va desemna noi cetățeni de onoare în ședința ordinară din 27 februarie! Vezi ordinea de zi

Consiliul Județean Călărași se va întruni în ședință ordinară joi,

Retrospectiva anului școlar 2016-2017 din perspectiva elevilor

Raport privind implementarea Statutului Elevului în județul Călărași Consiliul Județean