Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 10°C | Anul XI Nr. 536

Știri

Pregătiri intense pentru Sărbătoarea Bobotezei, în Borcea

Published

on

Luni, 6 ianuarie 2020, începând cu ora 10.00, în comuna Borcea va avea loc Boboteaza, unul dintre cele mai importante evenimente religioase din acest început de an. Primarul Aniel Theodor Pațurcă și Consiliul Local s-au ocupat, ca de fiecare dată, de organizarea acestui minunat eveniment. Mii de credincioși vor fi așteptați la ceremonia religioasă ce se va desfășura în Pietroiu și Borcea.

Primarul comunei Borcea, Aniel Nedelcu Paţurcă a explicat programul stabilit pentru desfășurarea manifestărilor organizate mâine: “Plecarea va fi de la Primărie, mai exact din dreptul Complexului Borcea spre Pietroiu. În jurul orei 10.30 de minute, la Biserica din Pietroiu se va desfăşura botezul cailor. Un sfert de oră mai târziu la Bacul Pietroiu se va desfăşura slujba de sfinţire a Agheazmei Mari iar după ceremonia religioasă, aruncarea crucii” a spus primarul care a continuat “Convoiul cu atelajele cu cai se va întoarce la Borcea. Mai întâi va poposi la biserica din Centru şi apoi la Biserica Sf. Nicolae de unde împreună cu preoţii se merge la Bacul din Borcea. Şi aici după slujba religioasă se va proceda la aruncarea crucii. Începând cu ora 12.30 de minute se va desfăşura Concursul de cai, pe islazul din Borcea, care va cuprinde probele de frumuseţe cal şi cal plus atelaj, viteză – călare şi tracţiune. Am pregătit şi foarte multe surprize pentru participant. După terminarea concursului, după ora 15.00 va avea loc şi o agapă frăţească la Borcea. Va fi un eveniment de neuitat. Din acest motiv îi invit pe toţi cetăţenii comunei Borcea să fie alături de noi în această zi.”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

UPDATE / Primele imagini cu șoferul din Germania care transporta cadavrul mamei pe A2. Acesta a explicat tot la audieri „Era prea scump, voiam doar să o duc acasă”

Published

on

Apar detalii incredibile în cazul accidentului de pe Autostrada A2, produs vineri dimineață, 7 noiembrie, în apropiere de Lehliu-Gară. Bărbatul aflat la volanul mașinii în care polițiștii au descoperit trupul neînsuflețit al unei femei de 83 de ani a vorbit cu reporterii prezenți la fața locului.

Germanul a recunoscut că femeia decedată era mama lui și că o transporta din România către Berlin, cu intenția de a organiza acolo înmormântarea. Spune că nu și-a permis costurile unei firme specializate, care i-ar fi cerut 3.800 de euro pentru repatriere.

„Voiam doar să merg la Berlin și să fac toate formalitățile acolo. Acum e foarte scump. O să discut cu asigurarea mea, poate acoperă costurile”, a declarat bărbatul în dialogul cu reporterul.

Șoferul conducea un Daihatsu Terios Top, iar potrivit anchetei preliminare, mașina a fost implicată în coliziunea de la ieșirea dintr-o benzinărie. În urma impactului, autoritățile au constatat că femeia de pe bancheta din spate era moartă de mai multe ore.

Germanul a trecut granița cu autoturismul fără să atragă suspiciuni, profitând de noile condiții din spațiul Schengen, care nu impun verificări detaliate la frontieră.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Femeia care a agresat o minoră în comuna Independența a fost saltată de polițiști

Published

on

Femeia surprinsă în imagini în timp ce lovea o minoră pe o stradă din satul Potcoava, comuna Independența, a fost reținută de polițiști. Incidentul a avut loc pe 3 noiembrie, în jurul orei 14:00, iar cazul a devenit public după ce filmarea agresiunii a circulat pe rețelele de socializare.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au identificat agresoarea, o femeie de 43 de ani, și au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore, sub acuzația de lovire sau alte violențe.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași s-a autosesizat imediat după apariția imaginilor și a confirmat că minora se află în siguranță, la domiciliu. Instituția oferă victimei sprijin psihologic și asistență în depunerea plângerii penale împotriva femeii reținute.

Cazul rămâne sub monitorizarea DGASPC Călărași și se află în continuare în atenția autorităților judiciare.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

VIDEO. Călărașiul găzduiește prima ediție a conferinței „Creștem Împreună” – eveniment dedicat părinților și educatorilor

Published

on

Vineri, 22 noiembrie, între orele 10:00 și 13:30, Sala „Barbu Știrbei” din cadrul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași va fi gazda primei ediții a conferinței „Creștem Împreună”. Evenimentul se adresează părinților, bunicilor și cadrelor didactice care își doresc să sprijine copiii în dezvoltarea unui echilibru sănătos prin alimentație, sănătate și relaționare.

Conferința reunește trei specialiști recunoscuți la nivel național:

  • Dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru și fondatoarea platformei Pediatre.
  • Dr. Ema Claudia Mărgineanu, dietetician nutriționist acreditat.
  • Gabriela Hranovski, consilier parental, educator Montessori și facilitator Circle of Security®.

Evenimentul va fi moderat de Elena Mailat, iar deschiderea va fi marcată de un moment muzical susținut de solista Ruxandra Grecu.

„Creștem Împreună” își propune să creeze un spațiu sigur pentru învățare și reflecție, unde părinții pot primi răspunsuri validate științific, prezentate cu empatie și înțelegere. Este o inițiativă care aduce la un loc comunitatea, educația și arta, contribuind la dezvoltarea armonioasă a copiilor și la echilibrul familiilor.

Biletele pot fi achiziționate online de pe iaBilet.ro sau, în ziua evenimentului, de la Casa de bilete a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, în limita locurilor disponibile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading