COMUNICAT DE PRESĂ
Peste 1 miliard de euro fonduri nerambursabile solicitate în 5 zile prin proiectele depuse la AFIR
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că fondurile nerambursabile alocate pentru infrastructura de acces agricolă, prin submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, au fost epuizate în totalitate ca urmare a solicitărilor de finanțare primite de Agenție înainte de termenul limită al sesiunii, 30 iunie 2017.
De asemenea, fondurile disponibile pentru componenta de infrastructură rutieră, precum și cea pentru infrastructura educațională și socială, pentru restul teritoriului (altul decât zona montană), solicitate prin intermediul submăsurii (sM) 7.2 „Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică” au fost epuizate în primele 5 zile ale sesiunii 2017.
De la deschiderea sesiunii în data de 28 martie 2017, au fost depuse pentru finanţare prin sM 4.3,infrastructura agricolă, 386 de proiecte de investiții, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 365 milioane de euro. Astfel, AFIR a primit în primele 5 zile ale sesiunii, solicitări de finanțare care depășesc de peste 10 ori alocarea financiară stabilită, mai exact peste 1.200%.
Pentru investiții în infrastructura rutieră din mediul rural (drumuri comunale), care pot primi finanțare prin sM 7.2 pentru restul teritoriului, AFIR a primit on-line pe pagina oficială de internet, www.afir.info,369 de proiecte în valoare de peste 370 milioane de euro. Astfel, Agenția a primit de 3 ori mai multe solicitări de finanțare decât alocarea.
Totodată, au fost epuizate și fondurile disponibile pentru investiții în infrastructura educațională și socială din mediul rural pentru restul teritoriului, finanțate prin sM 7.2. S-au primit on-line 123 solicitări de finanțare în valoare de peste 47 milioane de euro.
După finalizarea evaluării de către experții AFIR, proiectele vor fi selectate în funcție de punctajul obținut la criteriile de selecție, în ordine descrescătoare. Punctajul minim al proiectelor care vor putea intra la finanțare în sesiunea din acest an este de 80 de puncte pentru proiectele de infrastructură agricolă (sM 4.3) și de 50 de puncte pentru proiectele de infrastructură rutieră și educațională (sM 7.2), restul teritoriului.
Selecția proiectelor se va realiza în limita fondurilor disponibile pentru fiecare dintre componentele cu alocare distinctă aferente celor 2 submăsuri amintite.
AFIR – Direcția Relaţii Publice, Biroul de Presă
004 031 860 27 24/ 59; [email protected]; www.afir.info