CJCC Călărași, spectacol dedicat Zilei Pensionarilor – 1 octombrie 2019. Pe scenă va urca trupa Alesis

                                ”Tradiții românești și nu numai”

                      –  spectacol dedicat pensionarilor călărășeni                                 

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, instituție subordonată Consiliului Județean Călărași vine în întâmpinarea evenimentelor dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice și marți, 1 octombrie , începând cu ora 19:00, îi invită pe pensionarii călărășeni la spectacolul ”Tradiții românești și un numai”.     

Sărbătoriții zilei se vor bucura de un repertoriu muzical extrem de variat și bogat prin prezența pe scena Sălii ”Barbu Știrbei” a Trupei Alesis, formată din Alina și Romeo Negoiasa, cei doi reușind, în 20 de ani de carieră exemplară, să îmbine tradițiile muzicii ușoare românești cu filonul folcloric autentic și să ofere publicului daruri muzicale de excepție.   

Toate aceste daruri muzicale sunt dedicate, marți, 1 octombrie, cu prilejul Zilei Persoanelor Vârstnice, tuturor pensionarilor ce vor fi prezenți la evenimentul ce face parte din Proiectul de educație prin artă ”7ZILE7ARTE”.    

 

MANAGER,

Virgiliu DIACONU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu
politie

Șofer din Tămădău Mare, reținut după ce a fost prins băut la volan pe DN3

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Tămădău Mare,

Comunicat de presă / AFC Dunărea 2005 Călărași

În urma apariției, în ultima vreme, în spațiul virtual a