În cele ce urmează vom vorbi despre personalități remarcabile. Ați cunoscut vreodată o persoană remarcabilă? Oamenii remarcabili provoacă și inspiră, ne arată ce este posibil atunci când talentul se împletește cu disciplina. Oameni cu adevărat remarcabili fac o impresie profundă și de durată. Ei schimbă lumea, doar prin a fi ei înșiși. Pasiunea și energia lor se derulează, chiar și în conversații casual, sunt ascultători și comunicatori buni. Au o serie de interese și experiență care le permite să se conecteze cu o mare varietate de oameni.

Cel mai important însă este faptul că oamenii remarcabili plasează o valoare ridicată asupra vieții umane, cred în demnitatea umană, iar viața, pentru ei, este cel mai prețios dar divin, iar iubirea semenilor tăi este la fel de importantă și prețioasă precum viața însăși.

În lumina celor spuse mai sus, acum voi evoca două familii de români extraordinare. Oameni excepționali, români extraordinari, care au lăsat moștenire vie semenilor săi fructele minților lor grozave. Prin activitatea lor profesională cât și familială au demonstrat că la o personalitate marcantă distincția dintre mintea artistică și cea științifică nu înseamnă nimic. Umanul și realul merg mână în mână, adică, uniunea dintre mintea științifică și sufletul artistic pot crea lucruri sublime și mărețe, uimind o lume întreagă.

Voi începe prin a spune că am avut norocul și onoarea totodată de a fi invitată de d-na director Eufrosina Amza la Concursul de Știință și Tehnică ”Florin Vasilescu”, care a avut loc în luna mai a.c. la Colegiul Național ”Barbu Știrbei” Călărași. La acel eveniment am avut privilegiul să o cunosc pe d-na Rodica Vasilescu-Jeantet, nepoata renumitului matematician Florin Vasilescu, născut la Călărași, și descendenta directă a intelectualilor români al căror renume s-a răspândit în întreaga lume, a remarcabilelor familii Vasilescu și Doicescu.

Mai jos, ve-ți citi relatarea sub forma unui dialog a poveștii „din interior” a unei familii marcate de talent, pasiuni, iubire și istorie. O familie cu o cultură umanistă, dar în interesul căreia a existat loc pentru matematică, fizică, lingvistică, economie, arte, etc.

În preajma d-nei Rodica Vasilescu Jeantet, chiar și când nu spune nimic, transmite cine este în sufletul tău. Și mai spun că dacă vrei să cunoști un om, fii atent la el, fă liniște în interiorul tău ca să-l poți simți, nu cu mintea, ci cu sufletul. Așa că, vă rog să citiți acest articol mai mult cu sufletul… Mulțumesc!

În cele ce urmează, îmi iau libertatea de a enumera în cele ce urmează vă prezint doar câțiva dintre membri marcanți ai familiilor Doicescu și Vasilescu:

• Unchiul, Octav Doicescu (n. 9 ianuarie 1902, Brăila – d. 10 mai 1981, București) a fost un academician român, arhitect, membru titular (1974) al Academiei Române. Cetățean de onoare al orașului New York, 1939, titlu acordat lui Doicescu de celebrul primar Fiorello La Guardia (1882 – 1947). Numele său a fost dat unei străzi din cartierul Progresul, din orașul său natal, Brăila. O altă stradă cu numele de Octav Doicescu se află la Timișoara. Dar nu și la București, orașul pe care a încercat să-l modernizeze scoțându-l din amprenta stilului greoi, cel brâncovenesc.

Dintre proiectele importante pot fi amintite: Restaurantul Românesc de la Băneasa, în prezent Restaurantul Casa Albă (1930), Casa de odihnă a Societăţii Gaz Electra de la Snagov (1932), Yacht Club Snagov (1933), Fântâna Zodiac din Parcul Carol (1935), Restaurantul din Grădina Botanică (1936), planurile Halelor Obor, (după un conflict cu Primăria se retrage şi Arh. Horia Creangă construieşte Oborul), Uzinele IAR. Ministerul Informaţiilor de pe Str. Oneşti (1937), Poşta de pe str. Banu Manta (1938), Parcul Herăstrău ce include cartierul Jianu din faţa parcului Bordei, cartierul de vile din parcul Jianu (astăzi Primăverii), amenajarea Parcului Herăstrău şi Bordei împreună cu inginerul Nicolae Caranfil, Blocul din Calea Victoriei colţ cu Calea Griviţei (1946), cartierul de locuinţe din Băneasa pentru personalul Aeroportului, Opera Română (1953).

• Bunicul, Constantin Vasilescu, a fost profesor de liceu, de limba română.
• Tatăl, Grigore Vasilescu (Prof. Dr. Ing. 1894-1961) Conceptorul proiectului hidrocentralei de la Porțile de Fier (1932), proiect la care a contribuit la lucrările de realizare până la sfârșitul vieții, dar, de asemenea fiind și conceptorul hidrocentralei de la Argeș, a proiectat si realizat cu echipele de ingineri barajul de la Bicaz.

Membru permanent al Comisiei Europene și Expert Tehnic al Comisiei Internaționale ale Dunării.  Este autor a foarte numeroase studii de specialitate în limbile româna, franceză și germană printre care: “Canalisation du secteur des Cataractes et des Portes de Fer: barrages, écluses-usines hydroélectriques” (1932) – lucrare premiată de Academia Română; “Le Danube comme source d’énergie” (1953) tipărită la Viena; “Transformarea brațului Sulina în canal maritim” (1957)

În calitate de membru pe viață al Asociației Internaționale permanente a Congreselor de Navigație a fost delegat în anul 1926 la Cairo pentru studierea giganticelor lucrări hidrotehnice de acolo.

A fost timp de 26 de ani în învățământul superior, profesor la catedra de navigație interioară și maritimă de la Institutul Politehnic București și profesor definitiv la catedra de navigație interioară și maritimă la Institutul de Construcții București;

• Unchiul, Florin Vasilescu s-a născut la Călărași în 1897și a urmat scoala primara la Buzău, cursul inferior de liceu la “Unirea” din Focșani, iar cursul superior la liceul “Petru și Pavel” din Ploiești. În anul 1915 intră la Facultatea de matematici a Universității din București. Ca licean, apoi ca student, a colaborat la “Gazeta matematica”, unde a fost imediat remarcat. A participat la razboiul din 1916-1918 ca sublocotenent într-o companie de aerostație creată de misiunea generalului francez Berthelot.

A urmat Facultatea de Matematici din cadrul Universității din București, iar în 1918 ia licența în matematici la Universitatea din Iași, la care intră ca asistent al profesoarei Vera Myller. Apoi studiază la Sorbona și alte universități germane, elvețiene, dar se reîntoarce la Paris, unde dă teza de doctorat cu lucrarea Studiu asupra funcțiilor multiforme de variabile reale.

În anul 1926 a cîştigat la Paris prin concurs prestigioasa bursă Rockfeller la Universitatea Harvard.

A fost un remarcabil matematician român, teoretician al funcțiilor, care a conceput studiul mișcărilor plane cu creștere independentă de teoria funcțiilor cu variabile complexe. Are lucrări în domeniul analizei matematice (noțiunea de capacitate a unei mulțimi și noțiunea de potențial), al mecanicii fluidelor, al teoriei elasticității, al rezistenței materialelor: Noțiunea de punct neregulat în problema Dirichlet in 1938, Conceptul de capacitate în 1937; Sur les singularités des fonctions harmoniques, lucrare publicată în Journal de mathématiques pures et appliquées, în 1930. Studiu asupra funcțiilor multiforme de variabile reale, 1925, teza sa de doctorat;Are 45 de memorii publicate, precum si monografii, lucrări didactice și articole. Opera de frunte în care, pe timpul său nu a avut rival științific, este aceea realizată în domeniul teoriei potențialului.

A fost profesor la Facultatea de științe a Universității din Rennes și lector superior la Facultatea de Științe din Montpellier. De la Montpellier a trecut la Universitatea din Lille, unde a fost însarcinat cu catedra de mecanică raționala.

D-na Rodica Vasilescu-Jeantet, a ajuns la Călărași dintr-o  întâmplare fericită afând că în luna mai 2019 avea loc Concursul de Știință și Tehnică ”Florin Vasilescu”, concurs care purta numele unchiului său, matematicianul Florin Vasilescu. A simțit o bucurie extraordinară și totodată sentimentul că trebuie să participe la acest eveniment, așa că a plecat din Paris însoțită de soțul său Michel Jeantet spre Călărași, România pentru a participa la acest concurs. La această manifestare a științei și tehnicii d-nei Rodica Vasilescu-Jeantet i-a fost decernat Trofeul ”Florin Vasilescu” pentru că a onorat și înobilat prin participarea domniei sale la acest eveniment, și că a evocat amintiri mai puțin știute despre unchiul său matematicianul Florin Vasilescu și despre remarcabilele familii Vasilescu și Doicescu.

Cum o pot descrie pe d-na Rodica Vasilescu Jeantet? Energie, pozitivitate, chip senin și angelic, mâini tremurânde de emoție, un spirit care emană iubire și respect pentru semenii săi, un bun povestitor și o abilitate extraordinară de a mânui cuvintele, cuvinte care evocă faptele de viață ale unei familii pline de dragoste. Am putut vedea cu ochii minții acei oameni remarcabili care i-au influențat copilăria, adolescența, de fapt, viața întreagă, sufletul și mintea. Am ascultat povestiri frumoase, care dăruiesc inimii zâmbete, frumos, uimire și bucurie… povestiri de viață care au fost amintite cu drag tocmai din cauza emoției, bucuriei și a mândriei apartenenței pe care au lăsat-o în viața sa și au contribuit la devenirea sa ulterioară. Rodica Vasilescu Jeantet este nu doar o femeie frumoasă, care zâmbește permanent și este plină de o energie pozitivă molipsitoare, ci este acel om lângă care timpul înremenește, iar percepţia noastră cea care ne dă impresia de “trecere a timpului”, devine “este”, și fără să vrei nu faci altceva decât să le descoperi, trăind. Așa este și d-na Rodica Jeantet, trăiește fiecare clipă a vieții sale cu bucurie și recunoștință către divinitate, pentru tot ceea ce i-a oferit.

O doamnă încântătoare de 74 de ani, mai mult decât adorabilă, un chip care oglindește sufletul minunat de senin. O femeie încântătoare cu farmec aparte, o femeie excepțională și cu carismă, căreia i se citește în priviri și în gesturi iubirea și fericirea pentru soțul său…

Am privit-o cum emoția momentului evenimentului o învăluia precum o aură divină, de pace, care scotea parcă și mai mult în evidență recunoștința apartenenței și fericirea că purta în suflet istoria unei familii minunate de intelectuali români… istoria unor oameni care au trăit, respirat și simțit prin fiecare fibră a corpului dragostea pentru știință, pentru arte, pentru obârșia lor de români, pentru țara lor și semenii lor. Chipul domniei sale emana solaritate, iubire și emoție infinită când vorbea despre familia sa, afișând sentimentul că nu există fericire mai mare decât să fii iubit de semenii tăi și să simți că ai făcut ceva pentru ei.

Rodica Vasilescu Jeantet este acea personalitate învăluită într-o aură legendară, personaj principal în romanul celebrelor familii Doicescu și Vasilescu, un descendent valoros ale cărui povestiri despre membrii familiei sale sunt relatate cu dragoste și se înlănțuiesc pe fundalul unei epoci când oamenii valoroși ai acestei țări puneau umărul la construcția temeliei unei națiuni. Doiceștii și Vasileștii priviți prin ochii acestei doamne fermecătoare, ni se dezvăluie plini de sentimentul datoriei față de țară și o capacitate extraordinară nu doar intelectuală cât și umană, prin iubirea și recunoștința lor față de oameni.

Liliana Manea: Având un vedere mai multe observații personale, și anume că sunteți un om cu o capacitate și lejeritate extraordinară în comunicare, în a vorbi. Și spun asta pentru că v-am urmărit cu atenție în timpul discursului în fața participanților la Concursul de Știință și Tehnică ”Florin Vasilescu”. Ați avut o copilărie și o adolescență înconjurate de mari intelectuali, oameni de știință, cărți și artă care au contribuit la formarea d-voastră ulterioară, dar ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți descendenta unor generații de oameni care au lăsat urme marcante prin munca lor în istoria și progresul omenirii. Cred că este o bucurie, onoare dar este și o responsabilitate.

Rodica Vasilescu Jeantet: Sunt aici, azi, cu mare plăcere și simt o onoare deosebită. Poate capul meu a uitat multe lucruri, dar inima mea a fost aici.

Liliana Manea: Nu cred că ați uitat nimic, dar sunt atât de multe lucruri de spus încât vă este greu să alegeți doar ceva anume. Nu ați uitat nimic, sunt sigură!

Rodica Vasilescu Jeantet: Pentru mine a fost o mare fericire să mă nasc Vasilescu, pentru că în familia Vasilescu era foarte multă iubire, era atât de multă fericire de a trăi, era atât de multă înțelegere vis a vis de ceilalți. Pentru mine a fost o binecuvântare, fost o binecuvântare de la Dumnezeu pentru familia mea.

Bunica mea, născută Doicescu, pentru că prin mamă sunt nepoata arhitectului Octav Doicescu care a făcut multe realizări în București, dar printre toate edificiile se remarcă Opera din București, care este cea mai importantă realizare. A devenit cetățean de onoare al New York-ului și al Moscovei. Un mare, mare artist.

Liliana Manea: Remarc la d-voastră următorul fapt, cuvintele pe care le rostiți sunt în perfectă concordanță cu ochii. D-voastră revedeți aceste lucruri cu ochii minții și ai sufletului, iar ochii emană această viață fericită pe care ați trăit-o. Sunteți un om care emană pozitivism, fericire, bucurie și mulțumire prin toți porii, pentru viața pe care ați avut privilegiul să o trăiți.

Pentru că azi ași venit să omagiați personalitatea unchiului d-voastră, matematicinul Florin Vasilescu, prin prezența la acest concurs, ce îmi puteți spune despre el?

Rodica Vasilescu Jeantet: Ce să vă spun mai întâi despre unchiul meu Florin Vasilescu? Tatăl meu mi-a povestit cât de fericiți erau, când erau toți patru în jurul mesei. Când bunicul meu se întorcea acasă, era profesor la școală, veselia și bucuria se instala în jurul mesei. Întotdeauna avea ceva interesant de spus, întotdeauna ceva pasionant, în care implica și copiii și soția. Iar eu, am avut la rândul meu, enorma fericire ca să cunosc aceeași situație când mă așezam la masă în familia mea. Tatăl și mama mea erau oameni foarte cultivați, ca și bunicul și bunica mea, erau foarte deschiși, foarte iubitori față de ceilalți.

 Liliana Manea: Ați trăit în frumos, prin frumos, pentru că la baza familiei d-voastră s-au aflat acele valori morale simple: a te bucura unul de celălalt, să te bucuri de fiece clipă a vieții, să te bucuri de absolut tot ceea ce Dumnezeu ne oferă. Iar lucrul acesta, permiteți-mi să spun că la foarte puțini oameni le este dat să reușească. Și spun asta pentru că am văzut foarte mulți oameni care au foarte mult și totuși au atât de puțin. Au foarte multe valori materiale, dar lumina din ochi, cea care vine din suflet, este stinsă.

Revenind la unchiul d-voastră Florin Vasilescu, care un om al științelor exacte, deși a fost fiind matematician și are lucrări în domeniul analizei matematice, a fost totuși căsătorit cu o solistă de operă și nu cineva din aria de interes a muncii sale.

Rodica Vasilescu Jeantet: S-a unit cu Madeleine, cu cineva care îi făcea bine sufletului, pentru că ambii aveau un punct comun, iubirea față de artă, de muzică, pentru că deși Florin Vasilescu avea o carieră în științele exacte, educația de care beneficiase acasă era înclinată spre artă și frumosul care face bine sufletului.

Ca fire, era un om cu mult tact, politicos si manierat, un om deschis, amabil, totdeauna ajutându-și pe toți cei care-i solicitau servicii. Avea o fire de artist, o voce caldă de tenor.

Liliana Manea: Dumneavoastră, și de fapt, toți frații din familia Vasilescu au studiat și au performat in domenii reale, dar în aceeași măsură au avut mare grijă de latura sufletească, au știut că sufletul trebuie să fie în concordanță cu creierul, pentru că dacă ar fi altfel nu reușești să faci nimic. Este corect?

Rodica Vasilescu Jeantet: Este absolut perfect! Și din familia mamei mele, bunicii mei dinspre mamă, și din familia tatălui meu bunicii mei dinspre tată, iar după aceea părinții, ne-au educat cu ideea că, nu trebuie să dai importanță deosebită lucrurilor materiale, tot ceea ce este material poate dispărea de la o zi la alta… o mică paranteză, aristocrații francezi ar avea ceva de povestit când îi duceau în șaretă ca să le taie capul, când pierdeau castelul, privilegiile, absolut tot… însă, ceea ce pui în inimă și în cap nu va putea nimeni să îți ia, este agoniseala ta pentru o viață întreagă. Așa am fost crescută!

Dacă dăm puțin timpul înapoi, de-a lungul istoriei, majoritatea celor care au lăsat urme adânci în istorie și în memoria celorlalți prin lucrurile remarcabile pe care le-au făcut, au reușit tocmai datorită faptului că inima lor a fost în perfectă concordanță cu creierul, iar acesta a rezonat perfect cu inima. Au știut să dăruiască, au fost recunoscători pentru ceea ce au primit, dar mai ales au fost recunoscători pentru harul lui Dumnezeu care s-a pogorât asupra lor.

Liliana Manea: Se vede. Științele exacte, cum sunt fizica, chimia, matematica, mereu am considerat că sunt pentru niște oameni aplicați, dar totodată acești oameni au o deosebită sensibilitate și atenție la tot ceea ce este în jurul lor, pentru că și în domeniul științific tot de inteligența creativă este nevoie.

De fapt, se pare că fraților Vasilescu le-a ieșit din plin această concordanță perfectă între cap și suflet, pentru că toți au dăruit din prea plinul lor intelectual și spiritual celorlalți, cu iubire. Nu doar Florin Vasilescu a lăsat în urma sa lucruri remarcabile, dar și tatăl domniei voastre a lăsat lucruri de referință, excepționale, poporului român. Întreaga d-voastră familie și-a pus amprenta în cultura și știința românească, dar mai mult, au lăsat prin ceea ce mințile și sufletele lor au creat moștenire peste generații acestui neam românesc. Cum este să trăiești într-o asemenea familie de intelectuali remarcabili, de oameni frumoși și inteligenți?

Rodica Vasilescu Jeantet: Am avut norocul grație familiei mele să trăiesc într-o familie binecuvântată și fericită. Părinții mei s-au iubit, și pentru mine a fost o binecuvântare cerească să trăiesc într-o familie de oameni care se iubeau, care se stimau recipoc.

Bunica mea Agatia Mihăilescu, căsătorită cu profesorul Constantin Vasilescu. Tatăl meu poartă numele de Grigore pentru că a fost numit după istoricul Grigore Tocilescu, prietenul foarte bun al bunicului meu.

Liliana Manea: Mă uimiți în fiecare minut, prin evocarea atâtor personalități marcante ale istoriei României, o adevărată lecție de istorie, dar nu o istorie citită, ci una trăită.

Rodica Vasilescu Jeantet: Tatăl meu, Grigore Vasilescu, a fost politician liberal, a fost deputat de Dolj și a făcut politică împreună cu Ion Brătianu. A fost teribil de persecutat la început, și dacă nu a fost închis în lagăr este datorită ”confraților sovietici” care în 1946 -1948 care l-au solicitat, pentru că îl vroiau pe profesorul inginer Grigore Vasilescu pentru crearea Canalului Dunăre – Marea Neagră, lucru care i-a adus salvarea. Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost pornit de tatăl meu pus de sovietici. Tatăl meu nu vorbea limba rusă, vorbea franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă.

Însă, sovieticii au trimis o profesoară de la Moscova, bilingvă, care vorbea franceza și rusa, pentru a-l învăța rusa. Această profesoară i-a adus tatălui meu o metodă de a învăța limba rusă. În 3 luni de zile tatăl meu vorbea perfect limba rusă, fără accent, lucru care i-a epatat pe ruși.

Când era tânăr inginer în Anglia, pentru că tata a fost imediat cunoscut în lumea întreagă, pentru studiile și proiectele pe care le-a făcut, a fost solicitat pentru Canalul de Suez. A stat 3 ani de zile la Cairo și a lucrat pentru englezi la construirea Canalului de Suez. Cât a stat la Cairo, în câteva luni a învățat araba. De asemenea a fost solicitat și pentru barajul de la Asuan, și a locuit la consulul britanic de la Cairo.

După ce s-a întors în Franța a fost licențiat al Academiei de Înalte Studii Comerciale, cu mențiunea foarte bine, iar guvernul Franței i-a oferit să facă studii chiar în porturile militare.Tatălui meu i s-au deschis ușile și aici am martor două scrisori de recomandare.

Liliana Manea: Înseamnă că avea o lejeritate deosebită în a învăța limbi străine.

Rodica Vasilescu Jeantet: Toți frații Vasilescu au avut această capacitate, acest talent pentru limbi. Toți au fost poligloți.

Toți Vasileștii, bunica, bunicul și cei patru frați au fost extraordinar de înzestrați pentru limbile străine, în franceză se spune ”avoir la bosse des langues”, adică, a avea darul pentru limbi străine. Tatăl meu vorbea opt limbi străine, și când eram mică îmi spunea: ”Să nu uiți niciodată, o limbă în plus este un suflet în plus”.

Liliana Manea: Foarte frumos spus și un mare adevăr totodată, printr-o limbă străină cunoști sufletul altui popor.

Rodica Vasilescu Jeantet: Da, o limbă străină este o cheie care îți deschide o nouă ușă, iar dacă nu ai cheia ușa rămâne închisă. Metoda prin care tatăl meu a învăța limba rusă, o folosesc și eu la Paris, este o metodă care poartă semnătura tatălui meu, prof. Grigore Vasilescu.

Liliana Manea: Revenind la motivul pentru care sunteți acum în România pentru acest concurs. Având în vedere că aveți o moștenire importantă de la predecesorii familiei d-voastră, cu siguranță aveți o opinie despre domeniul științific. Ce părere aveți despre ceea ce ați văzut astăzi la acești tineri și despre viitorul României? România are nevoie de tineri cu o puternică cultură științifică, capabili să facă progresul cultural, social și economic pentru țară, chiar dacă în societatea noastră nu vorbim suficient despre cercetarea științifică, despre meseriile făcute datorită științei, despre munca omului de știință.

Rodica Vasilescu Jeantet: Toate țările au mulți oameni de știință capabili să descopere, să inventeze și să aplice lucruri noi, dar în România este un potențial foarte mare. Am văzut azi lucruri extraordinare și am întâlnit oameni minunați, frumoși. Acești tineri au demonstrat că știința rezolvă probleme, chiar dacă, de departe știința pare, abstractă și nu pare să se refere la lucruri concrete. Pe scurt, nu pare realistă sau atractivă. Dar, dacă ne uităm în jur vedem, observăm cu ușurință că, începând cu profesorii, oameni care au absolvit știința, nu este greu să vorbești cu ei, sunt oameni obișnuiți. În realitate, știința nu este mai dificilă decât orice alt studiu universitar. Are un limbaj care este rodul secolelor și secolelor de experiențe și idei, un limbaj universal care poate fi înțeles de milioane de cercetători din întreaga lume.

Liliana Manea: Mulți spun că matematica este un subiect plictisitor, greu și prea abstract.

Rodica Vasilescu Jeantet: Dar matematica este limba comună a lumii, ea există peste tot în lume. Putem comunica cu oameni din întreaga lume utilizând matematica drept “limbă”. Trebuie să încurajăm tinerii în a-și găsi modele și rațiuni și o modalitate de a căuta răspunsuri care să construiască încredere atunci când abordează provocările personale și sociale. Așa cum acest concurs urmărește să stimuleze creativitatea în rândul tinerei generații și să promoveze cercetarea științifică și tehnologică.

Liliana Manea: Clar, avem nevoie de mai multe oportunități ca acestea pentru mințile tinere să se angajeze în educația prin invenție atât în ​​școală, cât și în afara acesteia. Eu cred în tineri, cred că se ridică o generație excepțională de tineri care au potențialul de a se lupta și de a rezolva probleme, de a crea sau de a experimenta pur și simplu și de a îmbrățișa energia creativă a invenției. Cu siguranță ar trebui să investim mai mult în tineri, mai les încredere, cultivându-i pe căile alese de ei. Rezultatul final nu poate fi decât minunat și ne poate conduce către progresul social și economic care ne aduce beneficii tuturor. 

Rodica Vasilescu Jeantet: Cred că copiii de azi sunt mult mai inteligenți, va fi interesant să vedem cum se dovedesc a fi în următorii 10 ani.Tinerii de astăzi sunt puternici, practici, pasionați. Tinerii de astăzi cred în alegerea personală, iar asta este foarte important.

Liliana Manea: Stimată doamnă, eu vă mulțumesc din suflet pentru toate amintirile evocate azi împreună cu mine. Vă mulțumesc că am putut vedea cu ochii minții extraordinara viață a familiei d-voastră. Sunt onorată și deosebit de bucuroasă că am avut posibilitatea să cunosc o doamnă extraordinară ș la fel de remarcabilă ca predecesorii dumneai. Vă rămân profund recunoscătoare dacă  îmi promiteți că mă veți ajuta să facem cunoscute oamenilor faptele și realizările familiei d-voastre.

Cuvânt de încheiere:

Azi, trăim o mare criză de identitate: noi comunități aproape analfabeți și șomajul în creștere sunt inamicii copiilor noștri. Păstrarea identității poporul nostru înseamnă redobândirea unei educații conforme societății care se află în plină transformare, a culturii și a istoriei, care sunt pe cale de a fi pierdute. 

Ce face ca oamenii să fie remarcabili? Fiecare persoană de pe pământ are capacitatea de a fi o persoană extrem de remarcabilă. Oamenii remarcabili fac ceea ce iubesc. Nu lasă lumea să-și dicteze viața. Își iau propia viață de coarne și fac ceea ce iubesc, care îi face fericiți, și mai sănătoși sufletește, mental și trupește.

Nevoia de a cunoaște determină umanitatea să-și depășească limitele, să treacă  granițele. Bărbați și femei de-a lungul istoriei noastre și-au părăsit casa sau țara pentru a studia și cerceta, s-au exilat de dragul  cunoașterii. Educația este motorul principal al dezvoltării umanității. Poate că suntem niște pitici pe umerii giganților și pentru asta putem vedea mai multe lucruri și mai  departe, dar piticii care se vor ridica pe umerii noștri  vor trebui să vadă dincolo de limitele lumii noastre… asta este gândirea care ne poate ajuta să progresăm și să facem lucruri remarcabile din dragoste pentru cunoaștere, studiu și mai ales din dragoste pentru ceilalți oameni.

Familii de intelectuali  Vasilescu și Doicescu, românii remarcabili care au uimit o lume întreagă și despre care am vorbit foarte puțin în acest prim articol dedicat seriei de oameni importanți care au contribuit la progresul națiunii române și nu numai, sunt exemple și modele pe care trebuie să le readucem în secolul XXI. 

Această nație română are o inteligență nativă și recunoscută la nivel mondial, și de aceea consider că trebuie să rememorăm nu doar durerile și greșelile trecutului, ci trebuie să aducem în prim plan oamenii și proiectele lor remarcabile care au contribuit la renumele poporului român și a ajutat la progresul și recunoșterea României pe plan internațional.

Cu stimă și respect,

Aceeași eu,

Liliana Manea