Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 542

Știri

PSD/ R. Pațurcă: “Familiile din România se bucură acum de un nivel de trai net superior celui pe care îl aveau în anii trecuți”

Published

on

Creșterea puterii de cumpărare a românilor este semnificativă, conform datelor INS

Statisticile oficiale publicate săptămâna aceasta de către Institutul Național de Statistică arată că în ultimul an puterea de cumpărare a românilor a crescut semnificativ.
”Așa cum stipulam și în programul nostru de guvernare, prioritatea PSD este creșterea veniturilor românilor cu un nivel de trai sub medie. Datele statistice arată că românii au început să fie plătiți mai bine pentru munca depusă, iar măsurile impuse prin Ordonanța 114, creșterea salariului minim pe economie precum și măsurile luate pentru consolidarea ritmului creșterii economice au oferit românilor bunăstare”, a declarat senatorul Roxana-Natalia Pațurcă.

Conform ultimelor date prezentate de INS câştigul salarial mediu net a crescut în luna iunie, nominal, cu 15,5% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, până la 3.142 lei. În același timp, creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 11,2%.

”Este un lucru bun că atâtea familii din România se bucură acum de un nivel de trai net superior celui pe care îl aveau în anii trecuți. Există însă și mulți români ale căror venituri sunt sub media națională și care nu au simțit la fel de mult beneficiile creșterii economice. Este o realitate pe care trebuie să o spunem și pe care trebuie să ne-o asumăm. Obiectivul PSD, „mai mulți români în clasa de mijloc”, se referă exact la acești cetățeni care trăiesc sub media nivelului de trai și care trebuie aduși către zona de mijloc, la un trai decent. La modul în care crește economia României, sunt convinsă că până la finalul acestei guvernări vom reuși să aducem un număr semnificativ de români în clasa de mijloc”, a concluzionat senatorul Roxana Pațurcă.
Economia României a crescut în ultimii doi ani consecutiv, cu 7% în 2017, 4,1% în 2018, iar în primul trimestru al acestui an s-a înregistrat o creștere de 5%, ceea ce poziționează țara noastră între primele țări ca și creștere economică din Uniunea Europeană.
Creșterea PIB, o mai bună colectare a veniturilor la bugetul de stat și creșterea investițiilor publice face ca prognozele economice pentru România să fie bune și în continuare.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Lifestyle și Timp Liber

10 ani de la absolvirea liceului, moment de zâmbete și bucurie

Published

on

La Muzeul Municipal Călărași a avut loc, recent, reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului a promoției 2015, profil Matematică-Informatică, intensiv engleză, din cadrul Colegiului Național „Barbu Știrbei” Călărași. Evenimentul a adus împreună foști colegi care au pășit emoționați în spațiul revederii, mulți dintre ei nemaivăzându-se din momentul absolvirii.

Deși nu toți absolvenții au putut fi prezenți, evenimentul a fost plin de căldură, încărcat de nostalgie, zâmbete și bucuria reîntâlnirii. Sala muzeului a devenit, pentru câteva ore, un loc al amintirilor vii, unde anii de liceu au prins din nou contur prin povești și emoții împărtășite.

La reuniune au participat și câțiva dintre profesorii care le-au fost alături în anii de formare, prezența lor fiind primită cu respect și afecțiune. Unul dintre cele mai așteptate momente a fost strigarea catalogului, care a readus în prim-plan chipuri, întâmplări și replici rămase în memoria colectivă a generației.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

„Suflete Unite”, ediția a II-a: șase zile dedicate animalelor fără voce, la Ceacu

Published

on

Asociația Alături de tine 2007, fondată de Mirela Marcu, organizează cea de-a doua ediție a evenimentului caritabil „Suflete Unite”, o inițiativă dedicată sprijinirii animalelor abandonate și fără adăpost.

Timp de șase zile – 19, 20, 21, 26, 27 și 28 decembrie, începând cu ora 16:00, iubitorii de animale sunt așteptați pe Strada Morii nr. 10, Ceacu, în clădirea viitoarei clinici veterinare HOPE CLINIC, un spațiu pregătit special pentru a deveni loc de întâlnire între oameni și sufletele care încă așteaptă o șansă.

Evenimentul aduce laolaltă accesorii pentru animale, decorațiuni realizate cu suflet, ceai fierbinte, cafea, colinde și momente de emoție autentică. Fiecare cadou ales înseamnă hrană, îngrijire și speranță pentru animalele aflate în grija voluntarilor, iar fiecare gest, oricât de mic, contribuie direct la bunăstarea acestora.

„Suflete Unite” nu este doar un târg caritabil, ci o invitație la solidaritate și empatie. Este locul în care animalele și oamenii stau umăr lângă umăr, uniți de convingerea că niciun suflet nu ar trebui să fie singur.

Advertisement

Participarea este deschisă tuturor, cu sau fără animale de companie, iar organizatorii îi încurajează pe cei care ajung la Ceacu să vină cu inima deschisă și dorința de a dărui.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Accident pe DN3, între Radu Vodă și Lupșanu: șapte persoane implicate

Published

on

Un accident rutier grav a avut loc în această dimineață pe drumul național DN3, între localitățile Radu Vodă și Lupșanu, din județul Călărași. În urma impactului, șapte persoane au fost implicate.

Martorii spun că un șofer care circula dinspre București către Călărași ar fi fost băut și ar fi intrat pe contrasens. Acesta a lovit un microbuz în care se aflau mai multe persoane, aflate în drum spre serviciu.

Impactul a fost puternic, iar la fața locului au ajuns rapid mai multe echipaje de intervenție. Au intervenit autospeciale ale Inspectoratul pentru Situații de Urgență Călărași, ambulanțe ale Serviciul Județean de Ambulanță Călărași, dar și polițiști rutieri.

Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar traficul pe DN3 a fost afectat temporar. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și dacă șoferul indicat de martori se afla sub influența alcoolului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading