Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 9°C | Anul XI Nr. 535

Știri

DRUMURI ŞI PODURI S.A./ Directorul Cristian Nițu, despre asfaltarea drumurilor județene

Published

on

În luna iunie a.c., am luat parte la inaugurarea DJ 306, drumul care face legătura dintre Satul Socoalele și Dragoș Vodă. Lucrarea este executată cu profesionalism de către Societatea Drumuri și Poduri S.A, direcție ce se află sub coordonarea Consiliului Județean Călărași. Lucrările au demarat în această primăvară, în luna martie, iar la sfârșitul lunii mai s-a turnat covorul asfatic și stratul de uzură.Peste 416 tone de asfalt de tip BA16 au fost folosite la lucrarea de anvergură.

Am profitat de acestă ocazie și l-am abordat pe directorul general al societății Drumuri și Poduri Călărași într-un scurt reportaj.

Directorul Societății Drumuri și Poduri – Nițu Cristian: “Acest drum (DJ 306 n.n.), a fost primul pe care l-am terminat de când am preluat această societate. Îmi amintesc faptul că, pe vremuri, familia mea, bunicii veneam pe aici, cu căruța, prin Socoalele, făcea 7 -8 ore pe drum. Acum, mă bucur pentru săteni. Au ieșire la un drum asfaltat. S-a lucrat aprox. 5 saptămâni. Zilnic am fost aici, alături de muncitori. Am verificat tot ce s-a făcut. Suntem pe aceste funcții să ne facem treaba! Echipa președintelui Vasile Iliuță este una foarte bună! Avem de muncă, totul în interesul cetățenilor județului Călărași”

DJ 304 – drumul care face legătura între Plevna și Dâlga – VIDEO

Acest drum scurtează foarte mult din timp, dacă vorbim de cetățenii din Dâlga care doresc să ajungă în Călărași. Lucrarea este începută, peste 8.500 de tone de balast s-au pus aplicat, urmează piatra spartă. Vom începe și drumul Călărașii Vechi – Ștefan Vodă pentru fundație, intervenim cu autogredere și utilaje de specialitate.” – a compelat directorul societății Drumuri și Poduri Călărași, Cristian Nițu

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Advertisement

Știri

Sprijin pentru angajatori: AJOFM Călărași oferă 2.250 lei lunar pentru fiecare ucenic angajat

Published

on

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași anunță derularea programului de ucenicie la locul de muncă, o oportunitate pentru angajatori de a-și forma viitorii angajați direct în cadrul firmei, beneficiind de sprijin financiar prin proiectul „Formactiv – Formare și muncă activă”.

Programul se adresează companiilor care doresc să angajeze persoane fără calificare, cu studii medii sau incomplete, ori persoane aflate în proces de reconversie profesională. Ucenicii învață practic o meserie sub îndrumarea unui mentor, iar la final obțin un certificat de calificare recunoscut la nivel național.

Angajatorii care participă la program primesc o subvenție lunară de 2.250 lei pentru fiecare ucenic, pe o perioadă cuprinsă între 6 luni și 2 ani, în funcție de nivelul de calificare. Finanțarea este asigurată prin Fondul Social European.

Beneficiile pentru angajatori includ:

Advertisement

  • formarea angajaților conform nevoilor proprii;
  • creșterea retenției personalului prin integrare treptată;
  • contract individual de muncă pentru ucenici, cu drepturi și obligații legale.

Avantajele pentru ucenici:

  • obținerea unei calificări profesionale recunoscute;
  • venit lunar și experiență practică directă;
  • posibilitatea angajării stabile după finalizarea programului.

AJOFM Călărași încurajează firmele locale să acceseze acest sprijin, contribuind astfel la dezvoltarea forței de muncă și la integrarea persoanelor fără calificare pe piața muncii.

Angajatorii interesați pot solicita informații și consiliere la:
📞 0242/318.376 (int. 105 și 106)
📧 [email protected]
📍 Str. 13 Decembrie nr. 12, municipiul Călărași

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Marius Dulce, prezent la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia

Published

on

Foto CălărașiPRESS.ro/ Marius Dulce, edilul municipiului Călărași

Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, participă la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, organizată la Alexandria, județul Teleorman. Evenimentul este forul deliberativ al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia).

În cadrul întâlnirii sunt prezentate principalele rezultate și proiecte derulate în anul 2025, precum și planurile strategice pentru 2026. Pe ordinea de zi se află aprobarea organigramei și a bugetului ADR Sud Muntenia, elemente esențiale pentru continuarea proceselor de dezvoltare regională și pentru atragerea fondurilor europene destinate comunităților locale.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională reunește președinții consiliilor județene și reprezentanții municipiilor, orașelor și comunelor din cele șapte județe ale regiunii Sud Muntenia: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

Marius Dulce a subliniat importanța deciziilor luate în acest cadru, menționând că ele contribuie la stabilirea priorităților regionale și la promovarea unei creșteri economice echilibrate în întreaga regiune.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Trei sportivi de la CSM Călărași convocați la Lotul Olimpic de Tineret al României la canotaj

Published

on

Performanță importantă pentru Clubul Sportiv Municipal Călărași. Trei tineri sportivi – Nica Florin, Axinte Ștefăniță și Caloianu Antonio – au fost convocați la Năvodari, pentru a face parte din Lotul Olimpic de Tineret al României la canotaj.

Selecția confirmă nivelul ridicat de pregătire al secției de canotaj din Călărași, coordonată de antrenorii Bănățeanu Daniel, Mădălina Choukry și Abbes Choukry.

Reușita celor trei sportivi este rezultatul unei munci susținute, al disciplinei și al pasiunii pentru sport. Prin convocarea la lotul olimpic, CSM Călărași își consolidează poziția printre centrele de performanță ale canotajului românesc.

Clubul transmite felicitări sportivilor și antrenorilor, dorindu-le mult succes în noua etapă de pregătire!

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading