Copil lovit de un echipaj de poliție care se afla în misiune

S-a întâmplat în această seară, în cartierul 2 Moldoveni din Municipiul Călărași. Un copil ce se plimba cu bicicleta pe trotuar, a încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis, timp în care mai multe echipaje de poliție din cadrul IPJ Călărași se deplasau cu autospecialele din dotare pe strada Musețelului, la un scandal ce avea loc în același cartier.

Copilul a pătruns pe partea carosabilă prin spatele unei autoutilitare ce se afla parcată pe partea dreaptă și a reușit să înainteze mai puțin de 3 metri, fiind acroșat de autospeciala de poliție care se deplasa la intervenție, având semnalele sonore și luminoase puse în funcțiune. Pe partea carosabilă se pot observa urmele de frânare ale polițistului care a reușit să evite o tragedie.

La fața locului au sosit echipaje de prim ajutor din cadrul S.A.J. și SMURD pentru a acorda îngrijiri medicale posibilelor victime, dar și echipaje de poliție care anchetează cazul. În autospeciala de poliție se afla un polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică, un jandarm și un elev polițist.

Copilul cu bicicleta a fost rănit, este în stare stabilă și a fost transportat la spital pentru verificări medicale de specialitate. Conducătorul autospecialei de poliție a fost verificat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Tichete de energie pentru consumatorii vulnerabili. Sprijin lunar până în primăvara lui 2026

Primăria Municipiului Călărași informează cetățenii că Guvernul României a introdus,

Cum alegi un software ERP pentru producție și managementul proiectelor: ghid practic pentru startup-uri tech și industriale

Pentru startup-urile tech și industriale, creșterea rapidă vine la pachet