David Mitchell, autorul britanic celebru pentru romane inovatoare precum „Atlasul norilor” sau „Suflete de sticlă”, ne propune în „Visul numărul 9”  o explorare fascinantă a granițelor dintre realitate și vis, inspirată în mare parte de stilul lui Haruki Murakami. Romanul, urmărește odiseea unui tânăr japonez, Eiji Miyake, care, la 20 de ani – vârsta majoratului în Japonia –, ajunge în Tokyo pentru a-și descoperi tatăl biologic, un mister pe care îl poartă din copilărie. Titlul evocă piesa lui John Lennon „#9dream”, iar numărul 9 devine un leitmotiv obsesiv, apărând în nenumărate detalii narative, de la orele de pe ceas la etajele clădirilor, sugerând o lume guvernată de coincidențe mistice și de un subconștient haotic.

Structura romanului este una dintre cele mai captivante aspecte: împărțit în nouă capitole, el alternează între narațiunea în prima persoană a lui Eiji și secvențe onirice sau paralele, care includ jurnale istorice, fabule suprarealiste și episoade de violență urbană. Eiji, un băiat naiv, dar inteligent și cu o imaginație debordantă, navighează prin labirintul metropolei Tokyo: lucrează la un magazin de închiriat videocasete, se împrietenește cu un proprietar excentric, se îndrăgostește de o pianistă cu „ceafa perfectă” și se ciocnește de lumea interlopă a Yakuza. Pe parcurs, visele sale – uneori terifiante, alteori absurde – se împletesc cu realitatea, făcând cititorul să se întrebe constant: ce este adevărat, iar ce doar o proiecție a minții lui Eiji? Un capitol memorabil alternează între așteptarea tensionată a protagonistului într-o cafenea și fantasmele sale violente despre întâlnirea cu tatăl său, culminând cu inundații apocaliptice sau confruntări armate, amintind de stilul kafkian sau de realismul magic al lui Murakami.

Personajele secundare – de la mama alcoolică internată într-o clinică izolată la sora geamănă înecată, care îi bântuie visele – creează o rețea de interconexiuni, tipică stilului autorului, unde totul pare legat de un fir invizibil…

 „Visul numărul 9” este un roman ambițios, plin de energie propulsivă și de jocuri lingvistice, care confirmă statutul lui Mitchell ca unul dintre cei mai talentați prozatori contemporani. Este o lectură intoxicantă pentru fanii literaturii postmoderne, care pune sub semnul întrebării natura realității și a identității, lăsând cititorul cu o obsesie persistentă pentru numărul 9. Recomand cu căldură celor care au iubit „Vânătorul de mielușei sălbatici” al lui Murakami sau „Norwegian Wood”, dar și celor dornici de o aventură narativă neconvențională.

Advertisement

„Detaliile”, romanul suedez al autoarei Ia Genberg, publicat în 2022 sub titlul original Detaljerna (tradus în română în ediția Polirom din 2025), este o meditație profundă și febrilă asupra memoriei, identității și relațiilor umane, construită prin prisma unor portrete intime și fragmentare. Născută în 1967 la Stockholm, Genberg a debutat în literatură după o carieră jurnalistică, iar acest al treilea roman al său a devenit un bestseller internațional, vândut în peste 30 de țări. A câștigat Premiul August 2022 și Premiul Aftonbladet 2022 în Suedia, fiind finalist la The International Booker Prize 2024 și nominalizat la The International Dublin Literary Award 2025, ceea ce subliniază impactul său global asupra cititorilor de ficțiune contemporană.

Acțiunea se învârte în jurul unei femei neidentificate explicit, care, imobilizată la pat de un acces de febră, este copleșită de o urgență inexplicabilă: să găsească un anumit roman din biblioteca sa. Între paginile cărții, descoperă un bilet vechi de la o fostă iubită, care declanșează un torent de amintiri. Romanul se structurează în jurul a patru portrete vii – ale fostelor iubite, dar și ale unor figuri artistice sau personale – care dezvăluie fragmente de viață, experiențe senzoriale și emoții reprimate. Fiecare portret explorează nu doar subiectul reprezentat, ci și artistul din spatele „penelului”, punând sub semnul întrebării cine este cu adevărat centrul unei istorii: cel observat sau observatorul? Genberg țese o narativă care estompează granițele dintre realitate și ficțiune, trecut și prezent, sine și celălalt, evocând febra ca metaforă pentru haosul interior al amintirilor.

Stilul autoarei este hipnotic și arzător, asemănat de critici cu un acces de febră care hipnotizează și arde la atingere (The New York Times Book Review). Proza sa este captivantă, provocatoare, presărată cu detalii senzoriale vii – mirosuri, texturi, sunete – care transformă abstractul în tangibil. Spre deosebire de romanele nordice mai reci și analitice, „Detaliile” pulsează cu o intensitate emoțională, celebrând umanitatea prin vulnerabilitățile sale. Personajele nu sunt eroi perfecți, ci mosaice de momente efemere: iubiri pierdute, ambiții artistice neîmplinite, confruntări cu identitatea de gen și sexuală. Romanul ridică întrebări profunde despre cum detaliile mărunte – un bilet, un gest, o carte – modelează o viață, și despre pericolele uitării selective.

Cu aproximativ 200 de pagini, „Detaliile” se citește ca un vis febril, pe nerăsuflate, dar lasă în urmă o reflecție durabilă asupra efemerității relațiilor. Nota mea: 4.8/5. Este o lectură esențială pentru iubitorii de literatură introspectivă, care răscolește amintiri personale și invită la o reevaluare a propriei biografii. Recomandată cu entuziasm, mai ales în contextul premiilor recente care o validează ca o capodoperă modernă.

Advertisement

Ziua Porților Deschise la șantierul arheologic Măriuța – La Movilă s-a transformat într-o bătaie de joc la adresa comunității. Muzeul Dunării de Jos Călărași, în parteneriat cu Primăria Belciugatele, a „organizat” marți, 16 septembrie 2025, un eveniment despre care aproape nimeni nu a știut.

Anunțul? Nu înainte, ci după! O postare seacă pe rețelele de socializare, ca să dea bine la raport, în care oamenii erau informați că evenimentul a avut deja loc. Cu alte cuvinte, Ziua Porților Deschise a fost ținută cu porțile ferecate pentru publicul larg.

În timp ce elevii și câțiva localnici invitați au fost duși pe câmp, la soare, unde au băut apă ca să nu leșine de căldură, restul celor interesați de patrimoniul arheologic al județului au rămas pe dinafară, fără să aibă șansa să participe.

Muzeul vorbește în postare despre „descoperiri arheologice fascinante” și „explicații accesibile pentru toate vârstele”. În realitate, totul pare mai degrabă o bifă birocratică, fără niciun respect față de comunitatea căreia i se adresează.

Întrebarea e simplă: dacă tot se laudă că vor să aducă patrimoniul mai aproape de oameni, de ce nu anunță public, transparent și din timp, aceste evenimente? Sau adevăratul scop este doar să dea bine pe hârtie și în poze pe Facebook?

Contactat de presă, directorul Muzeului Dunării de Jos a recunoscut că evenimentul nu a fost promovat public:

👉 „Nu a fost anunțat, a fost o circumstanță de moment”, a spus acesta.

Mai mult, el a precizat că totul a fost gândit doar pentru un grup restrâns: „Evenimentul a fost organizat pentru cei ce și-au exprimat dorința să viziteze situl, atât”.