Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 543

Știri

Senator PSD- Roxana Pațurcă- “…sistemul medical nu trebuie privit cu ochi politici”

Published

on

Vizita domnului Ministru Bodog desfășurată săptămâna trecută s-a realizat pentru a trage un semnal de alarmă asupra gravității situației legate de riscul unei declasificări, funcționarea într-un spațiu cu grad de risc seismic II, lipsa personalului medical, dar și a lipsei investițiilor din cadrul Spitalului Județean Călărași. Toate aceste probleme pe care le-am identificat cu stupoare mi-au determinat implicarea în această problemă pe care o consider esențială pentru comunitatea călărășeană. Știm cu toții că boala nu este ceva controlabil, nu ține de culoare politică, de clasă socială, de studii sau situație financiară, de aceea este de datoria noastră umană să ne implicăm atunci când poate avem puterea să o facem doar pentru a salva vieți, chiar dacă riști să fi mustrat că nu urmărești un interes politic.

Au existat discuții că în urma vizitei domnului Ministru ar fi ieșit la iveală probleme pe care acesta nu le-a văzut. Vreau să clarific un singur lucru, nu este de pus la îndoială spiritul critic și profesionalismul domnului Bodog doar pentru că acesta a ales să discute situația în fața presei cu diplomație și optimism. Poate asta ar trebui să fie o lecție pentru toți cei care aleg să denigreze acest județ zilnic, evitând să scoată la iveală și ceea ce avem frumos de oferit. Ar fi fost neadecvat ca tocmai domnia sa, cel care își dorește să sprijine acest spital pentru a evita declasificarea, să scoată în evidență realitatea crudă.

În momentul în care am ales să discut situația Spitalului Județean Călărași cu domnul Ministru, mi-am stabilit o listă de priorități, promițându-mi că voi face tot ce îmi stă în putință să găsesc soluții optime pentru rezolvarea problemelor de maximă urgență. În ceea ce privește declasificarea, consider că am făcut demersurile necesare pentru ca, prin prisma autorității domnului Bodog, Spitalul Județean Călărași să funcționeze sub gradul III de clasificare cel puțin până în anul 2020.

Este revoltător ca în anul 2017, într-o Românie europeană, într-un Călărași modern să nu reușim să menținem pe linia de plutire o unitate sanitară din cauza lipsei personalului. Când am venit în Călărași pentru prima dată, am întâlnit medici devotați, pasionați și buni profesioniști recunoscuți de colegii lor din țară. Ce s-a întâmplat cu acești oameni? Au ales să plece și să profeseze în București sau în țară, majoritatea regăsindu-i la conducerea unor spitale cunoscute din România sau ocupând posturi de șefi de secții. Ceea ce este mai dureros este faptul că în fiecare zi constat că și cei care au ales să rămână ajung la ”capătul puterilor” și aleg să plece. Toți acești oameni se află în subordinea unuia, anume doamna Dr. Năsturică, directorul medical al Spitalului Județean Călărași. Știu că doamna a fost trimisă în comisia de etică a spitalului pentru comportamentul recalcitrant și jignitor al acesteia și vă asigur că această atitudine nu face obiectul unui management medical eficient. Cum este posibil ca factorul determinant pentru plecare medicilor să primească în continuare susținere?! Este posibil ca într-adevăr conducerea Consiliului Județean să nu cunoască toate aceste probleme de comportament ale doamnei și să le aflu eu într-o singură zi pe săptămână de audiențe?! Cum să acceptăm ca în situația în care se află spitalul, directorul medical să plece în concediu de odihnă?! În plus, și după întoarcerea din acest concediu doamna Năsturică pare în continuare stresată și impulsivă prin afirmațiile jignitoare pe care le adresează personalului din spital. O fi existând o înțelegere tacită între conducerea Consiliului și această doamnă sau între cei care îl consiliază pe domnul Președinte și ea? Înțeleg că este omenesc să greșești, o dată-de două ori, dar haideți să ne facem bine că nu avem unde să ne tratăm!

Advertisement

Despre problema investițiilor vă pot spune doar că, la momentul de față, am mâinile legate. În momentul în care actuala conducere a județului a arătat deschidere spre transparență și comunicare, am reușit să mă implic pentru soluționare, dar se pare că sunt îngrădită până la următoarele rectificări bugetare. Atâta timp cât posturile din spital, atât de conducere, cât și pentru personalul medical, nu sunt scoase la concurs, în mod transparent și echitabil, nu vom putea niciodată să reabilităm situația managementului. Toate demersurile pentru obținerea investițiilor trebuie făcute la inițiativa conducerii spitalului, dar evident lipsa acesteia nu poate atrage decât lipsa banilor alocați Spitalului Județean Călărași. Poate nu știați, dar în timpul vizitei domnului Bodog, i s-a solicitat domnului Președinte al CJ să transmită către Minister toate datele legate de posturile vacante din spital, atât cele de management, cât și cele pentru personalul medical, pentru a putea fi publicate pe platforma creeată pentru ocuparea forței de muncă din sistemul sanitar. Nu pot să înțeleg de ce există această ”reținere” față colaborarea cu Ministerul Sănătății, în condițiile în care oricum avem deficit de personal și noi, PSD-ul, am arătat deschidere în a susține și promova oferta de angajare în cadrul Spitalului Județean Călărași. Este justificabil interimatul postului de manager datorită urgentării încheierii contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar nu există explicație pentru lipsa demarării procedurilor privind ocuparea transparentă a posturilor vacante.

Vă asigur, dragi călărășeni, că eu, Roxana Natalia PAȚURCĂ, Senator al României ales în circumscripția 12 Călărași, voi fi atentă la fiecare pas întreprins de conducerea Consiliului Județean, voi sancționa orice defavor adus comunității și, fără rușine, îmi doresc să laud orice demers pozitiv adus călărășenilor mei, indiferent de culoarea politică a reușitelor. Este preferabil să înțeleagă și cei ”mai maturi” că sistemul medical nu trebuie privit cu ochi politici, ca un simplu deconcentrat în care ne sprijinim colegii de partid în ocuparea funcțiilor de conducere, ci rolul nostru, al politicienilor, este doar acela de sprijin al actului medical prin creearea de pârghii optime dezvoltării și performanței acestui domeniu. Eu promit să fiu unul dintre promotorii actului medical de calitate din cel mai mare spital din Bărăgan, iar conducerea Consiliului Județean să înțeleagă că aportul lor este pur administrativ, nu de implicare directă în orice ține de actul medical.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Plătiți cu 11.000 de lei pe lună să nu scoată un cuvânt pe gură: zeci de parlamentari nu au spus nimic timp de un an de mandat

Published

on

Sursa: Facebook

Un raport recent privind activitatea din Parlamentul României arată un contrast semnificativ între nivelul de salarizare și implicarea efectivă a unor aleși. Deși indemnizațiile lunare ajung la aproximativ 11.000 de lei, zeci de senatori și deputați nu au avut nicio intervenție în plen pe parcursul primului an de mandat.

Conform datelor citate de Antena 3, 52 de parlamentari nu au luat cuvântul deloc, cu excepția momentului depunerii jurământului. Alți aleși au avut intervenții sporadice, limitate la două sau trei luări de cuvânt într-un an întreg de activitate parlamentară.

Situația este cu atât mai vizibilă cu cât, în aceeași perioadă, la Camera Deputaților s-au desfășurat 97 de ședințe de plen, iar la Senat 94. În tot acest timp, lipsa de implicare în dezbaterile publice nu a influențat în niciun fel plata indemnizațiilor.

Distribuția politică

Dintre cei 52 de parlamentari fără nicio intervenție:

Advertisement
  • 22 sunt membri PSD
  • 15 provin din PNL
  • 5 din AUR
  • 3 din USR
  • 2 din UDMR
  • restul aparțin grupului Minorităților, formațiunii PACE – Întâi România sau sunt neafiliați

În plus, alți 6 parlamentari au vorbit de doar două ori în plen, iar 31 au avut cel mult trei intervenții.

La polul opus se află membrii conducerii celor două Camere ale Parlamentului, care se regăsesc în topul celor mai activi aleși, cu peste 200 sau chiar 300 de intervenții fiecare, potrivit stiripesurse.ro.

Diferențele ridică semne de întrebare privind eficiența și responsabilitatea reprezentării parlamentare, în condițiile în care remunerația rămâne identică, indiferent de nivelul de implicare în dezbaterile legislative.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Film de neratat, în această seară, la Cinema Oltenița. „Nuremberg”, proiecție specială de la ora 20:00

Published

on

Publicul din Oltenița este invitat, în această seară, de la ora 20:00, la Cinema Oltenița, pentru vizionarea filmului Nuremberg, o dramă istorică intensă, inspirată din fapte reale și plasată în contextul imediat de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Proiecția are loc la sediul Direcției pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița, situat pe strada Argeșului, nr. 6A. Prețul unui bilet este de 25 de lei.

Filmul spune povestea psihologului american Douglas Kelley, interpretat de Rami Malek, trimis să evalueze starea mentală a liderilor naziști de rang înalt înaintea celebrului Proces de la Nürnberg. În centrul narațiunii se află confruntarea tensionată dintre Kelley și Hermann Göring, rol jucat magistral de Russell Crowe, una dintre cele mai controversate figuri ale regimului nazist.

Pe măsură ce interogatoriile avansează, filmul depășește simpla relatare istorică și aduce în prim-plan teme profunde precum natura răului, responsabilitatea individuală și mecanismele manipulării psihologice.

Advertisement

„Nuremberg” este un film puternic, dens și provocator, recomandat iubitorilor de drame istorice și producții cinematografice care pun accent pe profunzimea personajelor și pe adevărurile incomode ale istoriei recente.

Evenimentul este organizat de Rocines Film, în parteneriat cu Cinema Oltenița și Direcția pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Agricola Borcea, an de top și investiții majore în baza sportivă: obiectiv clar-play-off și atacarea promovării

Published

on

Fotbalul din Borcea a avut un an intens, atât pe teren, cât și în afara lui. Susținută constant de administrația locală condusă de primarul Aniel Nedelcu Păturcă, Agricola Borcea încheie anul pe locul 3 în Seria 3, cu 36 de puncte, la egalitate cu ocupantele primelor două poziții, Înainte Modelu și SC Popești Leordeni, diferența fiind făcută doar de golaveraj, scrieArenamedia.ro

Formația din Borcea a fost foarte aproape să termine anul pe primul loc. În ultima etapă programată de FRF, Agricola a remizat 2–2 la Modelu, într-un meci dramatic, în care gazdele au egalat în prelungiri, stopând astfel ascensiunea spre fotoliul de lider.

Dincolo de rezultatele sportive, finalul de an aduce vești importante și pe zona infrastructurii. În săptămâna premergătoare Crăciunului au fost recepționate lucrările aferente investiției „Reparații și extindere tribună, baza sportivă comuna Borcea”, demarate la începutul anului 2024. Proiectul a constat, practic, în construirea unei tribune noi, care include și zona „Oficială”, investiția fiind susținută integral din bugetul local. notează sursa citată.

Potrivit autorităților, în cursul anului viitor vor fi montate și cele aproximativ 2.000 de scaune, ceea ce va schimba radical imaginea bazei sportive din Borcea.

Advertisement

Obiectivele pentru acest sezon sunt clare: calificarea în play-off, adică o clasare la finalul sezonului regulat pe unul dintre locurile 1–4, urmată de atacarea promovării în Liga a II-a.

În aceeași linie de dezvoltare, anul viitor urmează să fie finalizate și lucrările la sala de sport cu 190 de locuri, obiectiv finanțat și realizat de CNI SA, care va completa infrastructura sportivă a localității.

Borcea încheie astfel anul cu speranțe sportive mari și cu investiții concrete care pun bazele unei dezvoltări durabile a sportului local.

Foto: Arenamedia.ro

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading