Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 539

Știri

Piața Mare din Călărași va renaște! Vor fi amplasate tarabe

Published

on

Piața Mare, demolată în urmă cu câteva luni, ar putea renaște! Este o veste ce încântă crescătorii de păsări, în mod special columbofilii. Surse din primărie afirmă în exclusivitate că în respectiva “gaură” vor fi montate tarabe, unde crescătorii, comercianții, dar și iubitorii de porumbei se pot aduna, ca în vremurile bune. Tristețea s-a abătut asupra crescătorilor în toamna anului 2018, când s-a demolat clădirea. Dacă mai așteptam o iarnă erau șanse să cadă singură. Primăria a luat problema în piept, așa cum este normal și au fost aplicate măsuri de urgență. Samsarii și producătorii au fost mutați în incinta halei, chiar peste drum de Piața Mare.

Fericirea nu a fost de lungă durată nici acolo. Un cort, apreciat de presa locală ca fiind “spoitoresc”, specific celor folosite de minorități la nunți, a căzut sub greutatea zăpezii ce s-a acumulat în doar câteva zile de ger. Nici temperaturile cu grade ridicate nu au stat departe de comercianții călărășeni. Un incendiu a lovit câteva tarabe în ziua de 21 decembrie 2018, aproape de ora prânzului. Panica a fost mare, un bătrân ar fi avut nevoie de asistență medicală de specialitate. Femeile aflate în hală s-au întristat când au văzut morcovii înmuiați de căldură. Gluma e glumă, dar ce se întâmplă cu groapa care a rămas? Când vom avea o piață nouă? Primăria ce are de gând?

Ne-am adresat unei persoane competente pentru a răspunde acestor întrebări. Dragos Coman, viceprimar al municipiului Călărași, un exemplu de urmat pentru administrația locală. L-am chestionat privind stadiul la care s-a ajuns cu proiectul ce are ca obiectiv Piața Mare. Acesta ne spune că depune toate eforturile posibile pentru ca proiectul să fie cu un rezultat final bun, de interes pentru Călărași.

Despre nevoile crescătorilor de păsări, care se întâlneau săptămânal, Dragos Coman spune că trebuie să vină în sprijinul acestora, să le ofere un loc unde să stea, ca în vremurile bune. Soluția va fi identificată în scurt timp. Ar putea fi o variantă să amenajăm provizoriu o zonă din suprafața pe care se afla Piața Mare, destinată acestor activități ce prezintă o tradiție pentru călărășeni.

P.S: Pentru o corectă și eficientă informare a cititorilor facem precizarea că ne-am gândit să adresăm câteva întrebări despre Piața Mare și primarului Drăgulin. Din păcate, activitatea intensă pe care o desfășoară nu îi permite să răspundă la câteva întrebări simple, fiind necesare cele 30 de zile în conformitate cu Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public. În data de 10 mai se fac 30 de zile de când am întrebat cât a costat foișorul amplasat lângă Biblioteca Județeană din Parcul Central. Suma ar fi una strigătoare la cer. De câteva ori peste prețul corect, vom afla la primirea răspunsului. 🙂

Advertisement

Dacă Primăria Călărași are ceva de comentat despre situația Pieței Centrale așteptăm precizările pe adresa de e-mail a redacției la numărul de telefon de pe site. Sperăm că nu sunați peste 30 de zile.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Mihăiță Beștea, mesaj de 1 Decembrie: „România suntem noi toți, cei cărora ne pasă”

Published

on

Cu ocazia Zilei Naționale a României, primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a transmis un mesaj public adresat comunității locale, subliniind importanța solidarității și a implicării civice în momentele care dau sens identității naționale.

Beștea a vorbit despre 1 Decembrie ca despre „o zi care ne aduce împreună”, indiferent de origini sau diferențe personale, insistând că semnificația sărbătorii depășește ritualul ceremoniilor oficiale. În mesajul său, acesta a subliniat că România este formată din oamenii care „pun umărul” și contribuie constant la construirea unui viitor mai bun.

Ziua Națională nu înseamnă doar ceremonii sau steguri arborate, ci felul în care simțim, în suflet, că facem parte din aceeași familie, familia unei țări pe care o iubim cu bune, cu greutăți, cu speranțe”, a transmis viceprimarul.

Oficialul a vorbit și despre responsabilitatea generației de astăzi față de cei mici, subliniind dorința de a lăsa copiilor „un loc mai bun”.

Advertisement

Mesajul s-a încheiat cu o urare simplă, dar încărcată de emoție:
„La mulți ani, dragi oltenițeni! La mulți ani, România!”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Guvernul vrea să oprească voucherele de vacanță. Hotelierii, acuzați că au oferit servicii slabe și nu au investit în turism. Patronii avertizează: „Ne uităm spre faliment”

Published

on

Voucherele de vacanță ar putea dispărea complet începând cu anul 2026. Ministrul Economiei susține că bugetul statului nu mai permite acordarea tichetelor, iar programul ar fi chiar unul dintre motivele pentru care calitatea serviciilor turistice din România a scăzut.

Potrivit oficialului, o parte dintre operatorii din turism „s-au bazat exclusiv pe vouchere, fără să facă investiții și au oferit servicii slabe, către clienți obligați practic să-și cheltuiască astfel banii”. Declarațiile au provocat reacții dure din partea reprezentanților industriei ospitalității, care avertizează că măsura ar avea efecte dramatice.

„Cu toții ne uităm către faliment. Cum poți să judeci o industrie întreagă pentru câteva excepții?”, a declarat, pentru Observator News, Anca Nedea, hotelier. Corina Martin, secretar general FPIOR, lansează un avertisment îngrijorător: „Dacă alungăm turiștii români către destinații externe, industria se prăbușește în 2026.”

În ultimul an, valoarea voucherelor a fost redusă de la 1.600 la 800 de lei, bugetarii fiind nevoiți să acopere restul de cheltuială. Rezultatul: în primele cinci luni ale acestui an, volumul tichetelor utilizate a scăzut cu peste 90%, potrivit datelor citate de reporterul Observator, Andreea Filip.

Pentru multe familii, în special cele cu venituri medii și copii, voucherele reprezentau singura șansă reală de a merge într-o vacanță. „A fost singura variantă de a ieși undeva”, spune un agent de turism.

Comparativ, Bulgaria ajunge anual la 13 milioane de turiști străini, Albania la 11 milioane. România atrage doar aproximativ 2,5 milioane, iar ministerul recunoaște că „nu există o strategie clară pentru turismul național, fiind abia în lucru un proiect”.

Voucherele, de la motor economic la factor de declin

  • Statul nu mai alocă fonduri pentru program.
  • Guvernul acuză lipsa investițiilor și servicii necorespunzătoare.
  • Hotelierii resping acuzațiile și spun că decizia duce la falimente.
  • Scădere de 90% a utilizării voucherelor în 2025.
  • Turismul românesc riscă prăbușirea în 2026, dacă măsura intră în vigoare.

Decizia pune presiune pe un sector deja fragil, iar impactul va fi resimțit atât de operatorii din turism, cât și de familiile care nu își permit concedii fără sprijinul statului.

Rămâne întrebarea: cine pierde mai mult – hotelierii sau românii care renunță la vacanță?

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Furt la Nicolae Bălcescu. Primărița reclamă că i-au fost sustrase toate decorațiunile de Crăciun din curte

Published

on

Incident neobișnuit într-o comună din județul Călărași. Primărița localității Nicolae Bălcescu, Georgiana Teodorescu, a transmis public că decorurile pregătite pentru sărbătorile de iarnă au fost furate direct din curtea locuinței sale.

„Am constatat că toate au fost furate. Sunt șocată de nesimțirea acestor oameni. Dezamăgirea este și mai mare pentru că sunt oameni din comunitatea mea, pentru care eu lupt și încerc să îi ajut de fiecare dată, atât cât pot și cum pot”, a scris primărița într-o postare publică. „Când veți împodobi curtea și casa cu decorațiunile mele, sper să realizați cât de josnici sunteți. Eu aleg să merg mai departe cu demnitate și credință. Voi… rămâneți cu fapta voastră.”

Cazul a stârnit numeroase reacții în rândul cetățenilor, majoritatea condamnând gestul. Din comentarii se desprind poziții critice, surprindere și chiar solicitări de intervenție a autorităților.

• „Au intrat în curte și le-au furat? Mare atenție cui îi permiteți accesul, chiar dacă pare bine intenționat.”

Advertisement

• „Este o faptă care nu trebuie trecută cu vederea. Trebuie pedepsită.”

• „Tot cei care știu curtea dumneavoastră. Puneți camere, nu vă bazați pe bunătatea oamenilor.”

• „Este o faptă josnică ce intră într-o infracțiune din Codul Penal. Dacă dețineți camere de supraveghere video, puteți identifica acele persoane.”

• „Aici nu e vorba de hoți care să aibă ce mânca, ci de persoane care cunosc zona sau au dorit să se răzbune.”

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading