Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 34°C | Anul XI Nr. 524

Știri

Alocaţiile pentru copii vor fi mărite!

Published

on

* copiii cu vârstă mai mică de doi ani ar putea primi 300 de lei pe lună, în timp ce restul minorilor ar avea o alocaţie de 150 de lei pe lună * dintre parlamentarii ieşeni, patru au votatpentru” – Movilă, Alexe, Bodea, Scântei, iar cinci „contra” – Vosganian, Cîtea, Gavrilă, Lupu şi Pănescu

Deşi proiectul privind majorarea alocaţiilor a fost respins de Senat, deputatul Robert Sighiartău (PNL) a anunţat, ieri, că amendamentul depus la proiectul care vizează majorarea alocaţiilor pentru copii a fost aprobat de Camera Deputaţilor. Astfel, copiii românilor ar putea să primească o alocaţie mai mare începând cu luna martie 2019, după cum susţine Sighiartău.

Potrivit proiectului de lege, cei cu vârstă mai mică de doi ani ar putea primi 300 de lei pe lună, în timp ce restul minorilor ar avea o alocaţie de 150 de lei pe lună.

Reamintim că un proiect de lege care prevede majorarea alocaţiilor pentru copii a fost respins de Senat, cu toate că Guvernul a anunţat încă din 2017 că se vor majora alocaţiile pentru copii, însă acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent. Alocaţiile au rămas la valoarea de 200 de lei pentru copiii până în 2 ani şi la valoarea de 84 de lei lunar pentru copiii între 2 şi 18 ani. „Propunerea este de majorare a cuantumului alocaţiei cu 50% pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-2 ani, care vor beneficia de o alocaţie în valoare de 300 lei şi cu 80% pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-18 ani, care vor beneficia de o alocaţie în valoare de 150 lei. România se află, din nefericire, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţă cuantumului alocaţiei pentru copii. Dacă în majoritatea acestor state alocaţia porneşte de la peste 100 de euro, în România copiii primesc echivalentul a 18 euro pentru fiecare copil, o sumă care nu acoperă decât într-o foarte mică măsură necesităţile unui copil”, a declarat Robert Sighiartău.

Advertisement

sursa: www.ziarulevenimentul.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai

Published

on

Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la zece ani de închisoare, după ce Curtea de Apel Constanța a menținut decizia primei instanțe. Pe 19 august s-au împlinit doi ani de la accidentul prin care a omorât doi tineri și a rănit alți trei. 

„Dosarul 2 Mai a ajuns la final. Totul a ramas cum știți. 10 ani de închisoare pentru Vlad Pascu. O poveste tristă,tristă”, a transmis avocatul, printr-o postare pe Facebook. Continuarea, aici.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Jandarmii din Călărași, în acțiune pe Canalul Siderurgic pentru prevenirea braconajului piscicol

Published

on

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Călărași a desfășurat miercuri, 20 august, o acțiune de prevenire și combatere a pescuitului ilegal pe Canalul Siderurgic.

Pe parcursul activității, jandarmii au verificat zonele frecventate de pescari și au purtat discuții cu aceștia pentru a le reaminti prevederile legale care reglementează pescuitul sportiv și comercial.

🔹 În cadrul acțiunii:

  • au fost legitimate 10 persoane;
  • au fost controlate uneltele de pescuit utilizate;
  • nu au fost constatate fapte de natură penală și nu s-au aplicat sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

Reprezentanții Jandarmeriei Călărași transmit că astfel de controale vor continua, atât independent, cât și în colaborare cu alte instituții, pentru protejarea resurselor acvatice și prevenirea activităților ilegale din zonă.

Cetățenii sunt încurajați să semnaleze orice situație de braconaj piscicol la numărul unic de urgență 112.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași: „Serviciul farmaceutic de noapte este un serviciu public și ar trebui susținut de autorități”

Published

on

În urma publicării materialului despre lipsa farmaciilor de gardă din municipiul Călărași, redacția Călărași Press a primit un punct de vedere din partea farmacistului Postelnicu Doru, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași.

Reamintim că, în discuția avută cu redacția noastră, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a subliniat faptul că farmaciile nu își permit să asigure program non-stop doar din resurse proprii, iar gărzile de noapte ar trebui tratate drept un serviciu public, sprijinit financiar de autoritățile locale și de Ministerul Sănătății.

Exemplul Bulgariei: cum sprijină statul farmaciile

Pentru a identifica soluții concrete, președintele Colegiului Farmaciștilor Călărași a solicitat informații oficiale de la Uniunea Farmaceutică din Bulgaria. Într-un document transmis de președintele acesteia, Dimitar Marinov, sunt prezentate măsuri aplicate peste Dunăre pentru a susține continuitatea serviciilor farmaceutice.

Printre acestea:

  • Sprijin financiar direct pentru farmaciile deschise 24/7 sau pentru cele aflate în zone izolate.
  • Plăți suplimentare pentru serviciile de eliberare a medicamentelor compensate, de până la 15% din valoarea produsului (nu mai mult de 12,50 euro).
  • Reguli clare de adaos comercial, diferențiate în funcție de prețul medicamentului, pentru a asigura un echilibru între sustenabilitate și accesibilitate.
  • Control digitalizat al medicamentelor, care a redus fraudele și concurența neloială.

„În Bulgaria, farmacistul care face gardă de noapte nu mai este lăsat singur să suporte costurile. Statul intervine și compensează financiar acest serviciu public. Este un model pe care și România ar trebui să îl ia în calcul”, a subliniat farmacistul Postelnicu Doru.

În timp ce la Călărași oamenii rămân fără acces la medicamente după ora 23:00, vecinii bulgari au găsit soluții concrete prin care să mențină farmacii deschise non-stop sau să sprijine unitățile aflate în zone greu accesibile.

Întrebarea care rămâne este: cine își va asuma în România rolul de a transforma serviciul farmaceutic de noapte într-un adevărat serviciu public, așa cum se întâmplă deja peste graniță?

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading