Reguli mai stricte la Târgul de Toamnă din Călărași. Liviu Oltenacu îi avertizează pe comercianți: «Vom fi prezenți zi de zi, inclusiv seara»

Comercianții interesați să participe la Târgul de Toamnă 2026 din municipiul Călărași au fost chemați, joi, 20 august, la o întâlnire organizată înaintea repartizării amplasamentelor. În cadrul discuțiilor, reprezentanții administrației au prezentat regulile care trebuie respectate pe perioada evenimentului, iar noul director al Poliției Locale Călărași, Liviu Oltenacu, a transmis un mesaj ferm celor care își vor desfășura activitatea în bâlci.

Întâlnirea a avut loc înaintea procedurii de repartizare a suprafețelor comerciale și a fost susținută de Marian Palazu, directorul Serviciului Piețe și Oboare, împreună cu Liviu Oltenacu, directorul Poliției Locale Călărași.

Oltenacu a anunțat că, în acest an, Poliția Locală va avea o prezență constantă în zona Târgului de Toamnă, principala preocupare fiind siguranța cetățenilor și respectarea cadrului legal.

„De data aceasta vom fi foarte prezenți în cadrul acestui Târg de Toamnă, în care sunt foarte mulți comercianți, pentru că pentru mine prioritară este siguranța cetățeanului, ca totul să se desfășoare într-un cadru legal”, le-a transmis Liviu Oltenacu comercianților.

Locurile atribuite nu vor putea fi subînchiriate

Unul dintre principalele puncte discutate a vizat interdicția comercianților de a ceda sau subînchiria amplasamentele primite în cadrul târgului.

Directorul Poliției Locale a cerut ca această obligație să fie prevăzută foarte clar și în contractele încheiate cu comercianții, subliniind că dreptul de ocupare și folosință a unui amplasament este acordat exclusiv titularului și nu poate fi transmis unei alte persoane.

La rândul său, Marian Palazu a explicat că, în cazul în care un comerciant renunță la locul obținut, acesta trebuie să se adreseze administrației. Amplasamentul va fi eliberat și ulterior atribuit unei alte persoane, fără ca titularul inițial să îl poată subînchiria pe cont propriu.

„Nu subînchiriați dumneavoastră”, a fost mesajul transmis comercianților.

Poliția Locală va fi prezentă inclusiv seara

Liviu Oltenacu a anunțat și că verificările nu se vor limita la programul de zi.

„În toată perioada acestui bâlci vom fi prezenți zi de zi, inclusiv seara”, a declarat directorul Poliției Locale.

Comercianților le-a fost atrasă atenția și asupra obligației de a deține documentele, taxele și autorizațiile necesare activităților pe care le desfășoară, în special în cazul alimentației publice și al activităților de divertisment.

Oltenacu a amintit că obligațiile diferă în funcție de tipul activității, fiind vizate inclusiv punctele în care sunt preparate și comercializate produse precum porumb fiert, gogoși, kurtos, vată de zahăr sau alte produse pregătite la fața locului.

„După ora 22:00 n-aș vrea să aud muzica din Bâlci la Siderurgică”

Un alt avertisment important a vizat zgomotul produs în timpul nopții.

Liviu Oltenacu le-a cerut comercianților să respecte liniștea locuitorilor din zonele apropiate și a precizat că, după ora 22:00, muzica trebuie redusă.

„După ora 22:00 n-aș vrea să aud muzica din Bâlci la Siderurgică. Dacă vom avea sesizări, vom trece la sancțiune”, a avertizat acesta.

Directorul Poliției Locale a precizat că agenții vor interveni atunci când vor exista reclamații din partea cetățenilor.

În același timp, comercianților le-a fost solicitat să evite conflictele sau scandalurile legate de repartizarea locurilor și să utilizeze căile legale de contestare atunci când consideră că există o problemă.

Mesajul transmis înaintea deschiderii Târgului de Toamnă este, astfel, unul clar: comercianții sunt așteptați să își desfășoare activitatea, însă regulile vor trebui respectate, iar Poliția Locală anunță o prezență vizibilă pe întreaga perioadă a evenimentului.

„Să faceți un comerț civilizat și un comerț care să dea respect reciproc între cetățeni și dumneavoastră”, a concluzionat Liviu Oltenacu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Medalii de aur obținute de două sportive din Călărași la canotaj

Sportivii talentați de la Clubul Sportiv Municipal Călărași (CSM Călărași)

Pregătiri pentru Bâlciul din Călărași.Repartizarea locurilor și taxele platite de comercianți

Primăria Municipiului Călărași, prin Serviciul Public Piețe și Oboare (SPPO),