Probleme pentru șoferii care intenționau să traverseze Dunărea cu bacul de la Călărași. Circulația a fost oprită vineri, 7 august, în jurul orei 14:30, iar traversarea rămâne suspendată până sâmbătă dimineață.
Potrivit informațiilor transmise de Instituția Prefectului – Județul Călărași, măsura a fost luată din cauza lucrărilor de întreținere a șenalului navigabil.
Astfel, persoanele care au ajuns în cursul după-amiezii la punctul de trecere nu mai pot utiliza bacul pentru traversarea Dunării și trebuie să își reconfigureze traseul.
Bacul ar urma să circule din nou sâmbătă dimineață
Autoritățile au anunțat că activitatea de transport va fi reluată sâmbătă dimineață, 8 august, după finalizarea intervențiilor programate.
Întreruperea îi afectează în special pe șoferii și transportatorii care folosesc această rută pentru deplasările dintre Călărași și zona de frontieră cu Bulgaria.
IMPORTANT: Cei care aveau programată traversarea în această după-amiază sunt sfătuiți să țină cont de suspendarea circulației și să aleagă rute alternative. Conform informațiilor comunicate până în acest moment, bacul ar trebui să revină în funcțiune în dimineața zilei de sâmbătă.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.