Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 15°C | Anul XI Nr. 532

Știri

Cătălin are nevoie de ajutorul nostru! A fost diagnosticat cu cancer

Published

on

La 20 de ani Cătălin se luptă cu cancerul. Anul trecut, în luna noiembrie a aflat că are o tumoare canceroasă la brațul drept. Tratamentul costa in jur de 3000 euro pe săptămână, iar părinții acestuia nu îl pot ajuta. Mama tânărului are un grad sever de handicat, iar tatăl lucrează pentru a-i întreține pe cei doi. Cătălin trebuie să facă în fiecare săptămână, timp de un an de zile citostatice la clinica Anadolu, din Turcia. Tânăru cere ajutorul oamenilor care ar putea să îl sprijine. Ieri a publicat pe o rețea de socializare un mesaj prin care cere ajutorul persoanelor care văd suferința acestuia.

Mă numesc Cătălin, am 20 de ani, locuiesc in comuna Radovanu, jud. Călărași și nu demult mi-am pierdut veselia care atât de mult mă caracteriza. Eram un tânăr ca oricare altul, gustam din viață și mă bucuram de ea, așa cum a fost ea mereu, cu bune si cu rele… Nu am fost niciodată un rebel, odată ce am terminat liceul am fost nevoit să mă angajez ca să-mi câștig pâinea. Nu provin dintr-o familie cu mari posibilități financiare: doar tatăl meu lucreaza, iar mama este bolnavă, având grad de handicap accentuat. Sunt unicul lor copil.
Viața mea era perfectă pentru mine, deși nu roz, dar mă mulțumeam cu ce aveam, îmi era de ajuns să știu că trăiesc, că pot visa, că pot să îmi ajut părinții, că pot să râd. Totul mergea cât se poate de bine până când în luna septembrie a anului trecut am observat o umflătură la mână. Inițial nu i-am acordat atenție, însă ea a început să se agraveze, astfel că o lună mai târziu, în noiembrie 2018, am fost la spitalul ,,Sf. Ioan” din București. După ce am făcut un Doppler, medicii m-au trimis să fac un RMN la spitalul ,,Foișorul de Foc”. Aici am facut si biopsia, de unde a reieșit un diagnostic tragic pentru mine, si anume rabdomiosarcom alveolar(cancer), cu recomandare de amputare a mâinii.


Am trecut printr-o perioada de disperare, în care am căutat soluții de orice fel. Dumnezeu m-a ajutat să găsesc soluția pe care am căutat-o și la care atât de mult am sperat. Soluția are un nume, cel mai frumos din lume, și care mi-a redat nădejdea: ANADOLU. Este vorba despre o clinică din Turcia, care mi-a oferit speranța unei vieți la fel ca cea pe care o aveam înainte. Ajuns în Turcia, după ce s-a efectuat un PETCT, s-a descoperit un ganglion la subraț și o posibilă tumoră în spatele nasului. Medicii mi-au spus că trebuie să încep tratamentul cu citostatice aproximativ un an.
Tratamentul cu citostatice din fiecare săptămână costă 3000 de euro, bani pe care nu îi am și pe care îmi este imposibil să îi strâng fără ajutorul tău!

TU EȘTI ȘANSA MEA! TE ROG, DĂ-MI ȘANSA LA VIAȚĂ ȘI DONEAZĂ ORICE SUMĂ ÎN CONTURILE PE CARE LE VOI LĂSA ÎN FINALUL POSTĂRII. ÎȚI MULȚUMESC!

În cazul în care există în apropierea com. Radovanu oameni care vor să mă ajute, putem lua legătura și personal.

CONT ÎN RON:TITULAR: Vasalateanu Darvin CatalinIBAN: RO07 RNCB 0066 1298 1166 0002BIC:RNCBROBUCONT

Advertisement

ÎN EURO:TITULAR: Vasalateanu Darvin CatalinIBAN: RO77 RNCB 0066 1298 1166 0003BIC: RNCBROBU

Paypal: https://www.paypal.me/rugapentrucatalin

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Procurorii au deschis dosar penal după scandalul din Unirea. Polițiștii sunt acuzați că au folosit forța în mod abuziv

Published

on

Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a deschis un dosar penal pentru cercetarea posibilei infracțiuni de „purtare abuzivă”, după incidentul violent care a avut loc duminică, 21 septembrie, în localitatea Unirea.

Potrivit datelor, ancheta a fost declanșată în urma unei sesizări din oficiu, după ce în spațiul public au apărut imagini și mărturii care indică o intervenție brutală a forțelor de ordine asupra mai multor localnici.

În document se arată că agenți de poliție din cadrul IPJ Călărași ar fi exercitat acte de violență fizică asupra unor persoane, provocându-le leziuni traumatice evaluate la 3-4 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatelor medico-legale.

Surse locale afirmă că totul ar fi pornit de la un apel la 112 pentru „muzică dată prea tare”, însă intervenția s-a transformat într-o scenă de violență: localnicii susțin că au fost trântiți la pământ, loviți cu genunchii în cap și amenințați cu pistoalele la bărbie.

Advertisement

Reprezentanții Parchetului precizează că în acest moment cercetările se desfășoară in rem (cu privire la faptă), pentru a stabili dacă a existat sau nu o faptă penală, și că nicio persoană nu are, deocamdată, calitatea de suspect sau inculpat.

„Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci semnifică doar instituirea unui cadru procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs o faptă ce intră sub incidența legii penale”, se arată în comunicatul Parchetului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Căminul de persoane vârstnice „Sfântu Gheorghe” din Oltenița va fi modernizat cu fonduri elvețiene

Published

on

Administrația locală din municipiul Oltenița a obținut finanțare pentru modernizarea și eficientizarea energetică a Căminului de persoane vârstnice „Sfântu Gheorghe”, prin Programul de Cooperare Elvețiano–Român, un pas important pentru îmbunătățirea condițiilor oferite seniorilor.

Proiectul a fost aprobat pentru finanțare în cadrul reuniunii Comitetului de Coordonare pentru Măsura Suport „Programul pentru eficiență energetică și energie regenerabilă”, desfășurată la data de 24 septembrie 2025.

Prin acest program, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, condus de Cseke Attila, a semnat 11 noi contracte de finanțare, în valoare totală de 375,8 milioane de lei, pentru modernizarea, reabilitarea termică și eficientizarea energetică a mai multor instituții publice din România.

Finanțarea lucrărilor este asigurată în proporție de 85% prin Programul de Cooperare Elvețiano–Român, restul de 15% reprezentând contribuția beneficiarului local, potrivit ministrului dezvoltării.

Advertisement

„Aceste investiții contribuie la reducerea consumului de energie, la creșterea confortului beneficiarilor și la protejarea mediului, prin utilizarea surselor regenerabile de energie”, a precizat Cseke Attila.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

VIDEO. S-au strâns peste 40.000 de lei pentru micuța Daria! Călărașiul a demonstrat că are inimă mare

Published

on

Călărașiul a arătat, încă o dată, ce înseamnă puterea comunității. În cadrul evenimentului caritabil „Donează pentru Daria!”, organizat vineri, 10 octombrie, la Sala Polivalentă „Ion C. Neagu”, s-au strâns peste 40.000 de lei, bani care vor ajunge la micuța Daria pentru a o ajuta în perioada de recuperare, imediat după externare.

Zeci de copii, părinți, sportivi și profesori au participat la Ziua Porților Deschise a Clubului Sportiv Municipal Călărași, transformată într-un adevărat maraton al solidarității. Prin achiziția biletelor umanitare de 20 de lei și prin donații suplimentare, fiecare gest a contat.

„Ne bucurăm enorm că oamenii au răspuns apelului nostru. Daria are nevoie de tratamente și îngrijire specială, iar acești bani vor fi direcționați integral către familie. Le mulțumim tuturor celor care au dăruit din inimă”, a transmis Valentin Anghel, directorul Clubului Sportiv Municipal.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Călărași și al Clubului Sportiv Municipal, iar emoția din sala Polivalentă a arătat că faptele bune unesc oamenii mai mult decât orice competiție.

„Călărașiul a dovedit că este o comunitate care se mobilizează atunci când cineva are nevoie de ajutor. Fiecare bilet cumpărat, fiecare zâmbet și fiecare gest de susținere a însemnat speranță pentru Daria și familia ei”, a declarat viceprimarul Gheorghe Stoian.

„Le mulțumim din suflet tuturor. Gesturile voastre ne dau putere. Daria va avea nevoie de sprijin și după externare, iar acești bani o vor ajuta să meargă mai departe, pas cu pas.”

Evenimentul „Donează pentru Daria!” rămâne o dovadă că, atunci când inimile se unesc, orice cauză devine posibilă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading