Premiera „O noapte furtunoasă” ajunge la Călărași. Spectacolul regizat de Dan Tudor, pe scena Centrului Județean de Cultură și Creație

Publicul din municipiul Călărași este invitat la teatru în luna mai, când una dintre cele mai cunoscute comedii ale dramaturgiei românești va fi prezentată în premieră pe scena Centrului Județean de Cultură și Creație. Spectacolul „O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale, va avea loc pe 6 mai 2026, de la ora 19:00, în Sala „Barbu Știrbei”.

Montarea este semnată de actorul și regizorul Dan Tudor și face parte din proiectul regizoral amplu „Caragiale Integral”, inițiativă care își propune să aducă pe scenă, pe parcursul anului 2026, principalele comedii ale marelui dramaturg român. Proiectul a debutat deja cu premiera spectacolului „D’ale Carnavalului”, prezentată pe 21 ianuarie la Sala Dalles.

Regizorul propune o lectură scenică fidelă spiritului lui Caragiale, mizând pe forța textului original și pe interpretarea actorilor, fără artificii scenice inutile. Spectacolul păstrează farmecul comediei clasice și pune în lumină situațiile pline de umor care gravitează în jurul geloziei, al orgoliilor micului burghez și al convențiilor sociale ridicate la rang de regulă.

Distribuția reunește actori cunoscuți ai teatrului românesc, dar și reprezentanți ai noii generații. Pe scenă vor urca Alexandra Velniciuc în rolul Veta, Tudorel Filimon în rolul Nae Ipingescu, Irina Cojar – Zița, Gabriel Coveșeanu – Chiriac, Pavel Bârsan – Rică și Adrian Dima – Spiridon. Regizorul Dan Tudor își asumă, totodată, un rol surpriză în spectacol, interpretând personajul Jupân Dumitrache într-o abordare contra-emploi.

Prin proiectul „Caragiale Integral”, Dan Tudor propune publicului un adevărat maraton teatral dedicat comediilor caragialiene, cu premiere programate pe tot parcursul anului 2026.

Spectacolul „O noapte furtunoasă” promite o seară de teatru autentic, în care umorul clasic al lui Caragiale rămâne la fel de actual și savuros pentru publicul contemporan.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss