Conferința județeană de alegeri a Organizației AUR Călărași are loc în aceste momente în sala Barbu Știrbei, unde s-au reunit delegați și membri din toate localitățile județului. Sala este plină, iar atmosfera este una energică, specifică unui eveniment intern cu miză majoră pentru filială.
Toate organizațiile din teritoriu sunt prezente, iar deputatul călărășean Dragoș Cuman și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al organizației județene, beneficiind de susținerea publicului din sală.
Evenimentul a avut parte de un scurt moment neașteptat în jurul orei 15.30, când o pană de curent de câteva minute a întrerupt instalația de sunet și iluminat. Incidentul nu i-a descurajat însă pe vorbitori și nici pe participanți. În timp ce George Simion își continua discursul, sala s-a luminat instantaneu datorită blițurilor aprinse din toate colțurile, iar mesajele au fost transmise mai departe fără microfon, într-o atmosferă care a accentuat solidaritatea celor prezenți.
Oamenii au rămas pe loc, au ascultat și au aplaudat, iar conferința a continuat fără probleme după reluarea alimentării cu energie electrică. La această oră, procedurile interne pentru alegerea noii conduceri județene se desfășoară în ritm normal, cu o participare numeroasă și cu un interes crescut pentru rezultatul votului.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
