54 DE AGENŢI DE POLIŢIE AU DEPUS JURĂMÂNTULUI DE CREDINŢĂ

Astăzi, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi 54 de viitori poliţişti care se vor alătura structurii de ordine publică şi siguranţă naţională au depus jurământul de credinţă.

În prezenta conducerii inspectoratului şi ai membrilor de familie cei 54 de agenţi de poliţie care au promovat concursul organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru ocuparea unor posturi de agenţi prin încadrare din sursă externă, au trecut prin emoţiile rostirii jurământului de credinţă.

Cei 54 de agenți de poliție au rostit Jurământul de Credință în prezența conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Călăraşi, asumându-și respectarea Constituției, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, aplicarea în mod corect și fără părtinire a legilor țării.

De asemenea, noii agenți de poliție și-au luat angajamentul îndeplinirii cu responsabilitate și bună credință a îndatoririlor ce le revin potrivit funcției. Pentru cei 54 de agenți de poliție va urma o perioadă de pregătire intensivă, în care vor fi instruiți cu privire la activitățile pe care le vor desfășura în calitate de polițiști.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Cod ROȘU de viscol în județul Călărași. Ce pagube a produs codul portocaliu

Județul Călărași se confruntă o serie de condiții meteorologice extreme,

Municipiul Călărași prinde culoare! Primăvara vine cu 100 de corcoduși ornamentali și flori la intrarea în oraș

Primăvara își face simțită prezența și în Călărași, unde administrația