Aproximativ 400 polițiști călărășeni au ieșit pe teren în perioada 15-17 decembrie 2023 și au acordat 376 de amenzi, în valoare de peste 127.000 de lei. Polițiștii au mai constatat 44 de infracțiuni, iar șase persoane au fost prinse în flagrant. Pe străzile județului Călărași, 30 de șoferi au rămas fără permis auto, iar nouă fără certificate de înmatriculare, conform unui comunicat de presă.
Câteva cazuri notabile implică trei tineri, cu vârste între 18 și 27 de ani. Un tânăr de 21 de ani a fost condamnat la trei ani și două luni de închisoare pentru furt calificat, un băiat de 18 ani a fost prins la volan fără permis și a fost reținut pentru 24 de ore, iar un alt șofer de 27 de ani s-a ales cu dosar penal din cauza nivelului de alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii reamintesc că din data de 13 iulie a.c., a intrat în vigoare o modificare a Codului Penal, cu privire la înăsprirea pedepselor aplicate celor care conduc fără a poseda permis de conducere sau celor care conduc vehiculele sub influența alcoolului sau a altor substanțe.