Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 2°C | Anul XI Nr. 541

Știri

32 DE CENTRE DE PRIM-AJUTOR ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

Published

on

Una din măsurile aprobate în cadrul COMITETULUI JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ a județului Călărași este înființarea punctelor de prim-ajutor pentru diminuarea efectelor caniculei, mai ales în aceste zile de iulie, când județul nostru se află atât sub COD GALBEN, cât și PORTOCALIU de vreme caniculară.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Barbu Știrbei”, până la data curentă, la nivelul județului Călărași există 32 de centre de prim-ajutor în următoarele localități:

  • – CĂLĂRAȘI 2 (Piața Orizont și Piața Centrală)
  • – OLTENIȚA 2 (Parc Central și sediu primărie)
  • – BUDEȘTI  2 (școală și primărie)
  • – CHIRNOGI 1 (primărie)
  • – MĂNĂSTIREA 1 (primărie)
  • – JEGĂLIA 1 (dispensar)
  • – MITRENI 1 (dispensar)
  • – NANA 1 (dispensar)
  • – PERIȘORU 1 (cămin cultural)
  • – VÎLCELELE 1 (dispensar)
  • – GĂLBINAȘI 1 (primărie)
  • – CHISELET 1 (primărie)
  • – CRIVĂȚ 1 (dispensar)
  • – DOR-MĂRUNT 1 (primărie)
  • – DRAGOȘ-VODĂ 2 (primărie și dispensar)
  • – PLĂTĂREȘTI 1 (școală)
  • – NICOLAE BĂLCESCU 2 (școală și primărie)
  • – GURBĂNEȘTI 1 (dispensar)
  • – MODELU 2 (în două școli)
  • – CURCANI 1 (primărie)
  • – ȘOLDANU 2 (dispensar și primărie)
  • – RADOVANU 2 (primărie și dispensar)
  • – ROSEȚI 1 (primărie)
  • – CUZA-VODĂ 1 (stația de autobuz)

 

Este important de menționat că aceste puncte de prim ajutor oferă strict doar asistență temporară și nu înlocuiesc îngrijirea medicală adecvată. În cazul în care aveți probleme de sănătate cauzate de caniculă, consultați un medic specialist.

”Solicit Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență să aplice întocmai măsurile aprobate și să ducă la îndeplinire toate sarcinile trasate. Totodată, solicit instituțiilor deconcentrate să gestioneze cu operativitate și responsabilitate situațiile ce pot surveni, în acord cu atribuțiile conferite de lege”, VALENTIN BARBU, Prefectul județului Călărași.

Advertisement

Pentru a nu ajunge în situația de a avea nevoie de ajutor pe timp de caniculă trebuie respectați câteva recomandări importante:

  • Beți multă apă și limitați consumul de băuturi alcoolice
  • Protejați-vă fața și capul purtând pălărie
  • Purtați haine ușoare, răcoroase, deschise la culoare care acoperă cât mai mult pielea
  • Rămâneți în casă și limitați expunerea la soare în partea cea mai călduroasă a zilei
  • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele singure în autovehicule închise.
  • Evitați aglomerațiile și efortul fizic între orele 11.00-18.00;

                   

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Comercianții simt un an mai slab, dar patinoarul ține publicul aproape de Târgul de Crăciun

Published

on

Căbănuțele din cadrul Târgului de Crăciun din municipiul Călărași au reunit și în acest an producători locali și comercianți de produse specifice sezonului, însă atmosfera este una mai rezervată față de edițiile precedente. Potrivit comercianților, vinul fiert s-a vândut mai bine decât alte produse tradiționale, inclusiv gogoșile cu toppinguri dulci, care în anii trecuți erau printre cele mai căutate. La fel și patinoarul care se bucură de un număr mare de iubitori de mișcare pe gheață.

Anul 2025 pare însă mai slab din punct de vedere al vânzărilor, lucru vizibil atât în încasări, cât și în numărul redus de persoane prezente în târg, mai ales în anumite intervale orare. Comercianții spun că traficul este fluctuant, iar entuziasmul publicului nu mai este la nivelul anilor anteriori.

Optimismul celor din căbănuțe este, la rândul său, scăzut, la fel ca temperaturile de afară. Mulți dintre ei speră totuși ca zilele următoare, apropierea Crăciunului și eventualele evenimente să aducă un aflux mai mare de vizitatori.

Nemulțumirile nu au întârziat să apară nici în rândul călărășenilor. Mai multe voci au comentat aspectul actual al Târgului de Crăciun, considerat de unii mai modest comparativ cu edițiile anterioare. Oamenii spun că s-au obișnuit cu decoruri mai bogate, spectacole ample și un număr mai mare de ghirlande și instalații luminoase, care să creeze o atmosferă festivă mai intensă.

Advertisement

În ciuda criticilor, căbănuțele rămân un punct de interes al târgului, oferind produse tradiționale și momente de socializare, chiar dacă ediția din acest an este percepută ca una mai reținută, atât din punct de vedere vizual, cât și al participării publicului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Moțiunea AUR împotriva Dianei Buzoianu a trecut în Senat. Buzoianu: „Nu e despre apă, e despre setea de spectacol”

Published

on

Moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni în plenul Senatului. Documentul politic a trecut cu 74 de voturi „pentru”, 43 „împotrivă” și o abținere, marcând un vot dur al opoziției și al unei părți din coaliția de guvernare împotriva ministrului USR.

Moțiunea, intitulată „Prahova sub asediu: peste 100.000 de români condamnați la sete și boală sub privirea complice a ministrei Mediului, Diana Buzoianu”, vizează gestionarea crizei generate de golirea barajului Paltinu, situație care a lăsat fără apă potabilă zeci de mii de persoane din județele Prahova și Dâmbovița.

Votul din Senat a fost posibil după ce senatorii PSD au anunțat public că vor susține moțiunea depusă de AUR, ceea ce a asigurat majoritatea necesară adoptării documentului. PNL și UDMR nu au votat moțiunea, iar USR a votat împotrivă.

Ce înseamnă adoptarea moțiunii

Adoptarea unei moțiuni simple nu atrage automat demiterea unui ministru. Documentul are valoare politică și exprimă o sancțiune simbolică din partea Parlamentului față de activitatea unui membru al Guvernului. Din punct de vedere juridic, Diana Buzoianu își păstrează funcția.

Advertisement

Reacția Dianei Buzoianu

După anunțarea rezultatului, ministra Mediului a declarat că nu își va da demisia și a catalogat moțiunea drept un demers politic lipsit de consistență. Aceasta a susținut că a fost prezentă pe teren în timpul crizei și că ministerul a acționat pentru a gestiona situația de urgență.

Reacția USR

Liderul USR, Dominic Fritz, a transmis că Diana Buzoianu are susținerea totală a partidului și a premierului Ilie Bolojan. USR a anunțat că rămâne în coaliția de guvernare, în ciuda votului comun PSD–AUR, considerat o încălcare a protocolului de coaliție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Parcare publică și acces controlat la Prefectură. Prefectul anunță reguli noi după finalizarea lucrărilor

Published

on

Curtea Prefecturii Călărași va fi reorganizată complet după finalizarea lucrărilor de reabilitare a Palatului Prefectural. Prefectul județului Călărași, Laurențiu State, a anunțat că este avută în vedere amenajarea unei parcări de utilitate publică, dar cu acces strict controlat, pentru a pune capăt haosului actual din zonă.

Potrivit prefectului, accesul în curtea Prefecturii va fi realizat prin bariere automate, pe bază de cartele, astfel încât intrarea să fie monitorizată și reglementată. Măsura vizează atât angajații instituțiilor, cât și cetățenii care au nevoie să ajungă la serviciile publice din clădire.

„Am gândit o parcare de utilitate publică, cu acces controlat, astfel încât să nu mai existe situația actuală, în care oricine intră și parchează la întâmplare”, a declarat prefectul Laurențiu State.

Prefectul a explicat că, în prezent, accesul este dificil de controlat din cauza lucrărilor aflate în desfășurare, constructorul fiind nevoit să intre cu utilaje și autovehicule pentru aprovizionare. După finalizarea reabilitării, însă, regulile vor fi schimbate, iar parcarea va funcționa după un sistem clar stabilit.

O altă problemă semnalată este ocuparea spațiilor verzi din incinta Prefecturii. Prefectul a subliniat că nu va mai fi permisă oprirea sau parcarea pe zonele verzi, indiferent de instituția sau persoana care solicită acces.

Advertisement

„Nu vom mai permite oprirea pe spațiul verde din incinta Prefecturii. Acest aspect va fi monitorizat și reglementat”, a precizat Laurențiu State.

De asemenea, prefectul a menționat că există situații în care autoturisme aparținând unor instituții sau unor persoane din afara Prefecturii parchează în curte fără un cadru clar. Aceste practici vor fi eliminate, iar accesul va fi limitat strict la cei îndreptățiți.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading