Bilanțul sfârșitului de săptămână în județul Călărași: peste 100 de intervenții, zeci de infracțiuni și amenzi de peste 91.000 de lei
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Călărași au desfășurat, la finalul săptămânii trecute, o amplă serie de acțiuni pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței rutiere, intervenind la peste 100 de sesizări ale cetățenilor.
Potrivit informării oficiale, în perioada 9–11 ianuarie, aproximativ 400 de polițiști au acționat la nivelul întregului județ, fiind organizate 28 de acțiuni și gestionate 101 evenimente semnalate prin SNUAU 112. În urma activităților desfășurate, oamenii legii au constatat 37 de infracțiuni, au prins în flagrant trei persoane și au dispus trei măsuri preventive.
Pe linie contravențională, polițiștii au aplicat 266 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor depășind 91.000 de lei. Totodată, în trafic au fost reținute 23 de permise de conducere și retrase 18 certificate de înmatriculare, în cadrul acțiunilor de prevenire a accidentelor rutiere.
Un exemplu relevant al intervențiilor din teren a avut loc în noaptea de 9 ianuarie, în jurul orei 03:00, în comuna Chiselet. Un șofer nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor rutieri, a încercat să se sustragă controlului și, după un viraj, a pierdut controlul autoturismului, intrând în coliziune cu gardul unui imobil. Atât conducătorul auto, cât și pasagerul din dreapta au abandonat vehiculul și au părăsit locul evenimentului.
Din verificările ulterioare a reieșit că la volan se afla un tânăr de 20 de ani, cu dreptul de a conduce suspendat. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și violare de domiciliu, iar în urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.