„Librăria lampagiului” reprezintă debutul promițător al autoarei Sophie Austin în literatura istorică, oferind cititorilor o poveste plină de farmec, mister și emoție. Acțiunea se desfășoară în...
Ziua de 22 decembrie marchează unul dintre cele mai importante momente din istoria modernă a României – căderea regimului comunist și victoria Revoluției din 1989. În...
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că va iniția, în luna ianuarie, imediat după sărbători, un referendum intern în cadrul corpului magistraților, având ca temă modul...
Biblioteca Județeană Călărași anunță un program special de funcționare în perioada sărbătorilor de iarnă, valabil în intervalul 22 decembrie 2025 – 5 ianuarie 2026. Potrivit informării...
Crucea Roșie Filiala Călărași a desfășurat, în localitatea Borcea, o acțiune umanitară amplă, menită să vină în sprijinul persoanelor aflate în situații vulnerabile și să consolideze...
Situația proiectelor depuse la Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR), în actualul exercițiu financiar 2021–2027, arată cât de activă a fost fiecare administrație locală din județul Călărași...
De vineri, 19 decembrie, elevii din toată țara intră în vacanța de Crăciun, după ce cursurile s-au încheiat vineri, odată cu finalul celui de-al doilea modul...
Primăria Municipiului Călărași propune majorarea taxelor locale aplicate sectorului HoReCa începând cu 1 ianuarie 2026, potrivit proiectului de hotărâre privind impozitele și taxele locale, document care...
Consiliul Local al Municipiului Călărași urmează să dezbată și să voteze un proiect de hotărâre care redefinește aproape complet sistemul de taxe și impozite locale pentru...
Foștii judecători, procurori, militari, polițiști, polițiști de penitenciare și angajați ai serviciilor de informații nu vor mai avea dreptul să locuiască în locuințe de serviciu după...