aprilie 2023- Page 12

VIDEO. De Paște, PSD Călărași duce tradiția binelui mai departe

Ca în fiecare an, în apropierea Sărbătorilor Pascale, membrii Organizației Județene PSD Călărași vor continua să facă fapte bune. Aceștia își propun să meargă în fiecare localitate a județului nostru pentru a oferi pachete cu alimente familiilor nevoiașe, astfel încât acestea să
11 aprilie 2023

Piste pentru biciclete în Vlad Țepeș

Județul Călărași este într-o continuă modernizare, iar în această perioadă, comuna Vlad Țepeș beneficiază de fonduri pentru înființarea unei piste de biciclete prin intermediul Planului Național de Redresare și Rezilienţă. Conform unui comunicat de presă, comuna Vlad Țepeș, județul Călărași, în calitate
11 aprilie 2023

Călărași. COD GALBEN de ploi și vânt

Cod Galben de ploi și vânt în Dobrogea și în județele Ilfov și Călărași, valabil de mâine dimineață până miercuri la ora 15.  Vântul va atinge la rafală 70 km/h. În Dobrogea și sud-estul Munteniei vor fi ploi ce vor avea și
10 aprilie 2023

Un bărbat și-a dat foc la haine apoi s-a încuiat în garsonieră

În această seară, puțin după orele 20:00, pompierii militari din cadrul ISU Călărași au fost chemați să intervină în cartierul “Doi Moldoveni” pe Aleea Policlinicii, bloc K15 din municipiul Călărași, pentru a stinge un incendiu într-un apartament Provocat de un bărbat care
8 aprilie 2023
1 10 11 12 13 14 16

CAMERE LIVE CALARASI

Lacto Bar Agneza

Arhive

Publicitate la radio

https://www.kissfm.ro/vreau-reclama/contact/8/kiss-fm-calarasi

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.